O PERSONALITATE PE ZI: Actriţa Sandra Bullock
Distinsă cu numeroase premii pentru rolurile interpretate, inclusiv un Oscar şi un Glob de Aur, Sandra Bullock a fost şi cea mai bine plătită actriţă din lume în 2010 şi 2014, iar în 2010 a fost desemnată una dintre cele mai influente 100 de personalităţi nominalizate de revista Time, notează www.empireonline.com.
Sandra Anette Bullock s-a născut la 26 iulie 1964, în Arlington, Virginia. Provine dintr-o familie de muzicieni, mama sa fiind cântăreaţă de operă de origine germană, iar tatăl său instructor vocal. A studiat muzica şi dansul în timpul călătoriilor în Europa. Prima sa apariţie pe scenă a fost într-un rol mic, pe o scenă din Nurnberg, Germania, când avea cinci ani.

Când avea 12 ani, familia s-a mutat înapoi în SUA, în zona Washington D.C, unde Sandra a urmat cursurile Liceului Washington-Lee. Nu a avut probleme de adaptare, integrându-se rapid în activităţile muzicale şi în producţiile teatrale ale şcolii, pe care a absolvit-o în 1982. A urmat cursurile Universităţii East Carolina, din Greenville, Carolina de Nord, studiind actoria, dar a renunţat la studii înainte de absolvire şi s-a mutat la New York, în 1986, unde s-a alăturat echipei Teatrului Neighborhood Playhouse, potrivit www.biography.com.
A primit primul rol în producţia dramatică ''No Time Flat'', la vârsta de 21 de ani. A interpretat personajul Tess McGill în serialul ''Working Girl'', produs de NBC şi apoi a făcut parte din distribuţia comediei romantice ''Love Potion No. 9'' (1992).
În 1993, a înlocuit-o pe Lori Petty în ''Demolition Man'', o producţie SF catalogată de critici ca ''incoerentă'' şi ''unidimensională''. Totuşi, rolul ei, interpretat alături de Sylvester Stallone, i-a adus aprecieri: ''Bullock scoate ceva în evidenţă dintr-un rol fără semnificaţie'', ''ea face chiar ca replicile bombastice (...) să sune natural'', nota publicaţia Entertainment Weekly.
Semnele succesului au început să se facă simţite odată cu rolul din ''Speed - Cursa infernală'' (1994), unde a jucat alături de Keanu Reeves. Interpretarea îndrăzneaţă a Sandrei a ajutat la propulsarea succesului comercial al filmului de acţiune, au considerat criticii.
La mijlocul anilor '90, Bullock a obţinut roluri într-o serie de producţii cu bugete considerabile. Chiar dacă ''While You Were Sleeping'' (''În timp ce tu dormeai'') (1995), ''The Net'' (1995) şi ''A Time to Kill'' (''Vremea răzbunării'') (1996) au avut încasări satisfăcătoare, alte producţii precum ''Two If by Sea'' (1996) şi ''Speed 2: Cruise Control'' (1997) nu au atins aşteptările.

''The Net''
În producţia ''A Time to Kill'' a jucat alături de actorul Matthew McConaughey. ''Pur şi simplu mă uit la ea şi-mi zic: Wow! ...Dar ea nu ştie cât de minunată este sau cât de mult o plac oamenii. E un om atât de normal în tot'', mărturisea Matthew McConaughey pentru revista In Style.

''A Time to Kill'
În 1998, actriţa îşi deschide propria firmă de producţie, Fortis Films, afacere în care se implică şi sora sa mai mică, Gesine. Scrie, produce, regizează şi joacă alături de Matthew McConaughey în scurtmetrajul ''Making Sandwiches''. După proiecţia filmului în cadrul Festivalului Sundance, Bullock semnează un acord pe trei ani cu Warner Bros, care se dovedeşte a fi prolific. În cadrul acestei înţelegeri sunt produse şapte filme, toate având-o în distribuţie pe Sandra Bullock. Dintre acestea, ''Hope Floats'' şi ''Two Weeks Notice'' cumulează încasări totale de 700 de milioane de dolari şi 255 milioane de dolari din vânzarea de DVD-uri, până în 2007, potrivit Forbes.
După critici mai puţin entuziaste pentru prestaţia din ''28 Days'' (2000), unde interpretează o ziaristă alcoolică, comedia ''Miss Congeniality'', lansată în acelaşi an, înregistrează rezultate bune de box office.
S-a reîntors pe marele ecran în 2002 în thrillerul ''Murder by Numbers'' şi în comedia romantică ''Two Weeks' Notice'', unde l-a avut ca partener de platou pe Hugh Grant.
Au urmat ''Miss Congeniality 2: Armed and Fabulous'' (2005), drama romantică ''The Lake House'' (2006), alături de Keanu Reeves, apoi roluri sobre în ''Infamous'' (2006) şi ''Premonition'' (2007).

'The Lake House''
În 2009, actriţa s-a reîntors la comedii romantice: ''The Proposal'', unde l-a avut ca partener pe Ryan Reynolds, şi ''All About Steve'', cu Bradley Cooper. În acelaşi an, Sandra Bullock a atras atenţia criticilor cu interpretarea din ''The Blind Side'', pentru care a primit premiile Oscar şi Globul de Aur în 2010.

''The Proposal''
O revenire spectaculoasă este marcată în 2013 de producţia ''The Heat'', care a avut un debut impresionant în cinematografe, cu încasări de peste 40 de milioane de dolari încă din primul week-end de la lansare.

''The Heat''
A urmat un alt succes, ''Gravity'' (2013), regizat de Alfonso Cuaron, în care Bullock joacă rolul principal, şi îl are ca partener, pentru un interval scurt de timp, pe George Clooney. La scurt timp după premieră, previziunile arătau posibile nominalizări la Oscar pentru Bullock, Clooney şi Cuaron. Artista şi-a adăugat în palmares Globul de aur şi distincţia SAG (Screen Actors Guild), precum şi o nominalizare la Oscar, pentru interpretarea acestui rol.

''Gravity''
Rolurile din ''Gravity'' şi ''The Heat'' au ajutat la ''menţinerea carierei actriţei în stratosferă'', câştigând titlul de ''Entertainer of the Year'', acordat de revista Entertainment Weekly 2013. Nu era pentru prima dată când revista îi acorda distincţia, ea primind această apreciere şi în 2009, în urma prestaţiilor din ''The Blind Side'' şi ''The Proposal''.
În 2018, Bullock a făcut parte din distribuţia feminină de staruri, ce le-a inclus pe Cate Blanchett, Mindy Kaling, Anne Hathaway şi Sarah Paulson, a comediei "Ocean's 8", din franciza "Ocean" a lui Steven Soderbergh. Tot în 2018, Bullock a jucat şi în thrillerul produs de Netflix ''Bird Box''.
Rolul din drama ''The Unforgivable'' (2021), al unei femei eliberate din închisoare după o sentinţă pentru crimă, i-a adus mai multe nominalizări, printre care şi cea pentru ''Cea mai cutezătoare interpretare'' din partea Alliance of Women Film Journalists.
În 2022, a jucat în comediile ''The Lost City'' şi ''Bullet Train'', ambele cu distribuţii de excepţie.

''The Lost City''
Sandra Bullock s-a căsătorit cu starul de televiziune Jesse James, în 2005. În 2010, cuplul a divorţat, în urma zvonurilor despre o relaţie extraconjugală a soţului ei. Deşi Jesse James şi-a cerut scuze, Bullock a continuat divorţul şi a solicitat custodie unică pentru fiul adoptat, Louis. AGEPRES/ (Documentare - Roxana Losneanu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: cinemagia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi











