17 iulie - Ziua justiţiei penale internaţionale
La 17 iulie 2024 este marcată Ziua justiţiei penale internaţionale.
Celebrarea acestei zile este marcată cu referire directă la data la care în anul 1998 a fost consemnată semnarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, document de referinţă pentru justiţia internaţională în ce priveşte protejarea faţă de cazurile de genocid, de crime împotriva umanităţii şi de crime de război, potrivit asp.icc-cpi.int.
Pentru marcarea acestei zile, în acest an, la sediul Naţiunilor Unite din New York, are loc evenimentul dedicat de marcare a Zilei justiţiei penale internaţionale, desfăşurându-se între orele 15.00-16.30 ora locală, indică portalul oficial asp.icc-cpi.int.
În anul 2014 a avut loc alegerea acestei date de 17 iulie ca urmare a adoptării Declaraţiei de la Kampala, cu prilejul Conferinţei de revizuire a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI). Prin marcarea acestei zile se urmăreşte confirmarea angajamentului comunităţii internaţionale pentru justiţia penală internaţională ca instrument comun pentru combaterea impunităţii privind crimele cele mai grave care ameninţă securitatea internaţională, precum genocidul, crimele de război, crimele împotriva umanităţii şi crima de agresiune.
CPI este prima instanţă penală internaţională permanentă. În prezent, 123 de state la nivel mondial sunt semnatare ale Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, arată site-ul www.icc-cpi.int. Dintre acestea, 33 sunt din Africa, 19 reprezintă zona Asia-Pacific, 18 sunt din Europa de Est, 28 din America Latină şi Caraibe, iar 25 sunt din vestul şi nordul Europei şi Australia, potrivit https://asp.icc-cpi.int.
Curtea are competenţă asupra infracţiunii de genocid, crimelor împotriva umanităţii, crimelor de război şi crimei de agresiune, jurisdicţia CPI fiind complementară jurisdicţiilor naţionale, conform www.mae.ro.
România a făcut demersuri, în perioada interbelică, prin reputatul diplomat şi jurist român Vespasian Pella, pentru înfiinţarea unei jurisdicţii penale internaţionale cu caracter permanent în slujba păcii şi stabilităţii în lume. Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale a fost semnat de Guvernul României la 7 iulie 1999. A fost ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, România fiind printre primele 60 de state care au făcut acest demers, participând la intrarea în vigoare a documentului. În 2013, România a deţinut poziţia de co-facilitator al Planului de acţiune pentru universalitatea şi punerea în aplicare completă a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale. România a organizat, la Bucureşti, la Haga şi la New York, evenimente pentru promovarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale şi a activităţii acestei instanţe penale internaţionale, potrivit www.mae.ro.
La 8 decembrie 2014, cu prilejul celei de-a XIII-a sesiuni a Adunării Statelor Părţi la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (ASP CPI), România a fost aleasă, prin consens, membru în Biroul ASP CPI, pentru un mandat de trei ani, conform www.mae.ro. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.asp.icc-cpi.int
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul














