Ortodoxe
Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

Greco-catolice
Sf. m. Chiriac şi mama sa Iulita

Romano-catolice
Ss. Bonaventura, ep. înv.; Vladimir


Sfântul Mucenic Chiric şi mama sa, Sfânta Mucenică Iulita, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 15 iulie.

Sfânta Iulita a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), în cetatea Iconiei; văduvă, a rămas cu un fiu în vârstă de trei ani, Chiric.

"În cetatea Iconiei, din Licaonia, era o femeie tânără, de neam bun, anume Iulita. Ea se trăgea din seminţia împăraţilor Romei şi era creştină cu credinţa. Petrecând puţin timp cu un bărbat legiuit, a zămislit şi a născut de la dânsul un prunc de parte bărbătească. Apoi a rămas văduvă. Pruncul ce l-a născut, l-a luminat cu Sfântul Botez şi i-a dat numele de Chiric". (Vieţile Sfinţilor)

Sfânta se refugia dintr-o provincie în alta a imperiului şi din cetate în cetate în faţa persecutorilor, funcţionari imperiali care dezlănţuiseră teroarea împotriva creştinilor. Avea cu ea copilul, pe Sfântul Chiric, şi era însoţită de două slujnice mai apropiate.

Căci ea "şi-a lăsat toată averea sa şi toată frumuseţea lumii acesteia, casa, rudele, robii, slava deşartă, pentru dragostea lui Hristos şi, luând pe fiul său, Chiric, care era de trei ani, şi două roabe credincioase, au ieşit noaptea din cetatea Iconiei şi au plecat în străinătate, aducându-şi aminte de ceea ce s-a zis în Scriptură: Aici nu avem cetate stătătoare, ci să căutăm pe cea viitoare" (Vieţile Sfinţilor).

A fost prinsă până la urmă în Tars, unde, adusă la interogatoriu, a mărturisit credinţa creştină.

Sfânta Iulita a fost chinuită cu cruzime, iar copilul, încercând să se elibereze din braţele demnitarului care ordonase torturarea mamei sale, striga că şi el este creştin. Atunci a fost aruncat pe treptele de piatră. S-a zdrobit în cădere şi a umplut tot locul acela de sânge, dându-şi sufletul său în mâna lui Dumnezeu, încunându-se ca mucenici.

* Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei, a fost nepot al Sfintei împărătese Olga

"Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei Olga şi strănepotul lui Ruric, cel chemat de nemţi la domnia Rusiei, care îşi trăgea seminţia sa de la August, Cezarul Romei". (Vieţile Sfinţilor)

Cât a fost în neştiinţă de Dumnezeu şi în păgânătate, Vladimir a dus cu vitejie multe războaie, s-a făcut însă vinovat de ucidere de frate, multe vărsări de sânge, de închinări la idoli şi slujiri diavoleşti.

"Când Preabunul Dumnezeu, Cel ce nu voieşte moartea păcătoşilor, ci întoarcerea lor la mântuire, din negrăita Sa milostivire, a binevoit ca părţile Rusiei cele întunecate cu întunericul închinării de idoli, să nu piară până la sfârşit, ci cu lumina sfintei credinţe să fie luminate şi să se povăţuiască la calea mântuirii, le-au ales lor spre acestea, pe acest mare domn Vladimir, precum de demult a ales romanilor şi grecilor pe marele Împărat Constantin, iar la începutul tuturor neamurilor, pe Sfântul Apostol Pavel". (Vieţile Sfinţilor)

Din păgân şi închinător de idoli, Sfântul Vladimir a ajuns atunci prin harul lui Dumnezeu creştin drept-credincios; din prigonitor, precum înainte Saul, cel care a devenit Pavel, apostolul neamurilor, s-a făcut apostol şi învăţător al ruşilor. Sfântul Vladimir a scăpat multe popoare ale Rusiei de înghiţirea iadului şi din veşnica moarte şi le-a adus prin Sfântul Botez la a doua naştere, în viaţa cea veşnică.

"Botezul lui Vladimir, a boierilor lui şi a oştirilor s-a săvârşit în Herson, în anul facerii lumii 6485, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în anul 977". (Vieţile Sfinţilor)

După botezul său, Sfântul Vladimir, străbătând şi prin celelalte cetăţi ale stăpânirii sale şi pretutindeni botezând popoarele, le zidea biserici şi le punea episcopi şi preoţi.

"Atât era de milostiv şi îndurat, încât şi pe oamenii cei răi şi vrednici de pedeapsă, nu se grăbea a-i pierde, oricât de mare vină ar fi avut. Pentru aceea, se înmulţiseră tâlharii, hoţii şi toţi ceilalţi făcători de rele. Atunci mitropolitul şi bătrânii au zis către Vladimir: 'Domnule, pentru ce nu pedepseşti pe cei răi?' Iar el a zis: 'Mă tem de păcat'. Mitropolitul şi bătrânii au zis: 'Tu eşti pus de Dumnezeu stăpânitor spre pedepsirea celor răi şi spre miluirea celor buni. Deci, ţi se cuvine să pedepseşti pe cei răi cu certare, că de nu vei pedepsi pe cei răi, apoi să ştii că faci rău celor buni. Aşadar, pierde pe cei răi, ca cei buni să petreacă în pace' ". (Vieţile Sfinţilor)

Vladimir şi-a dat dreptul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 15 iulie din anul 1005. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)