SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 iulie
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei
Greco-catolice
Sf. m. Eufemia
Romano-catolice
SS. Benedict, abate, patron al Europei; Olga, regină
Sfânta Mare Muceniţă Eufimia este pomenită în calendarul creştin ortodox în două zile, în 11 iulie şi în 16 septembrie.
Astăzi este pomenită minunea care s-a făcut de cinstitele ei moaşte în timpul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic, care s-a ţinut în Calcedon în anul 451, prin care s-a dovedit şi s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe. "Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre partea celor rău credincioşi". (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Eufimia era din Calcedon, oraş aflat în Bitinia (Asia Mică), şi a trăit în timpul prigoanelor împotriva creştinilor dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305).
Când prefectul oraşului a ordonat ca tot poporul să se adune la templul zeului Ares, pentru a-i aduce ofrande, mulţi dintre creştini nu s-au supus ordinului şi s-au ascuns din calea păgânilor. Au fost însă descoperiţi şi au fost aduşi la judecata autorităţilor.
Printre aceştia se afla şi fecioara Eufimia, care, mărturisindu-l pe Hristos, a fost dată pe mâinile chinuitorilor. A fost arsă, bătută cu toiege şi dată spre hrană fiarelor. Sfânta a murit în mijlocul sălbăticiunilor, deşi nu fusese grav rănită, fiind doar atinsă de o ursoaică la un picior. Sfânta Muceniţă Eufimia a plecat la ceruri în ziua de 16 septembrie, zi în care se face pomenirea ei.
* Sfânta Olga, împărăteasă, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei, a pus bazele încreştinării poporului rus. Împreună cu nepotul său, Cuviosul Vladimir, luminătorul Rusiei, sărbătorit la 15 iulie, Sfânta Olga a făcut trecerea de la Rusia păgână la cea creştină.
Împărăteasa Olga a fost soţia prinţului Igor al Kievului, care a fost asasinat. Olga a devenit regentă, întrucât fiul său, Sviatoslav, moştenitorul tronului, era minor.
Sfânta Olga a primit Sfânta Taină a Botezului cu prilejul unei vizite oficiale la Constantinopol, într-o ceremonie săvârşită de patriarh, având drept naş de botez pe Constantin al VII-lea Porfirogenetul şi primind numele Elena.
Întoarsă în ţară, Elena cea nouă, marea doamnă Olga, a început propovăduirea dreptei credinţe în rândul supuşilor săi, dar eforturile sale au rămas în acel moment fără rezultat. Nici pe fiul său, Sviatoslav, nu a putut să-l aducă la înţelegerea cea adevărată şi la cunoştinţa lui Dumnezeu, pentru că nu lua aminte la cuvintele ei.
Pentru această neascultare, Sviatoslav a avut moartea prorocită de mama sa. După câţiva ani de la moartea împărătesei Olga, acesta a fost ucis în război de pecenegi. I-a fost tăiat capul şi făcut pocal. Pe ţeasta capului, ferecată în aur, erau scrise cuvintele: "Cel ce caută cele străine, pierde pe ale sale". (Vieţile Sfinţilor)
Înaintea sfârşitului său, Sfânta Olga a chemat într-ajutor pe toţi sfinţii şi mai ales făcea rugăciune pentru luminarea pământului Rusiei.
"Ea, de multe ori, în zilele vieţii sale, spunea înainte, prooroceşte, că Dumnezeu va lumina poporul Rusiei şi mulţi dintr-înşii vor fi sfinţi mari. Acest lucru ea îl cerea degrabă de la Dumnezeu, ca să se împlinească mai aproape de sfârşitul său. Fiind încă cu rugăciunea în gură, cinstitul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupeşti şi a intrat în mâinile lui Dumnezeu ca un drept. Astfel s-a mutat ea de la cele pământeşti la cele cereşti şi s-a învrednicit a intra în cămara nemuritorului Împărat, Iisus Hristos Dumnezeu. Ea s-a numărat întâia sfântă din ceata sfinţilor din pământul Rusiei. Fericita Olga, numită Elena din Sfântul Botez, a murit la 11 iulie". (Vieţile Sfinţilor)
Din familia imperială, nepotul său, Vladimir, avea să primească botezul creştin, la 20 de ani după moartea Sfintei Olga: "Şi astfel toate părţile Rusiei le-a luminat cu sfânta credinţă" (Vieţile Sfinţilor). (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi











