logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

JO 2024: Jocurile Olimpice de vară din anul 1980 (Moscova)

Image

A XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat la Moscova, în perioada 19 iulie-3 august 1980, potrivit olympics.com. Uniunea Sovietică a devenit prima ţară socialistă din Europa de Est care a organizat Jocurile Olimpice, notează cosr.ro. Moscova a fost aleasă în detrimentul oraşului Los Angeles, care avea să găzduiască ediţia următoare.

De la Olympia, din Grecia, spre Moscova, Flacăra Olimpică a trecut, pentru a doua oară, prin ţara noastră. Prima dată a trecut în 1972, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară de la Munchen.

Statele Unite ale Americii au boicotat Jocurile, ca formă de protest faţă de invazia Afganistanului de către armata sovietică, în decembrie 1979. Alte 65 de state au răspuns apelului preşedintelui SUA, Jimmy Carter.

Chiar şi în aceste condiţii, la Moscova au fost prezenţi 5.179 de atleţi, care au reprezentat 80 de ţări. Au debutat sportivi din Cipru, Angola şi Iordania.

România a avut 239 de sportivi participanţi, dintre care 76 femei. Au concurat la 18 sporturi şi 134 de probe, 98 masculine şi 36 feminine.

Chiar dacă numărul sportivilor şi al ţărilor participante a fost mai mic decât la precedentele ediţii ale JO, a crescut valoarea performanţelor, depăşindu-se 73 de recorduri olimpice, 36 mondiale şi 39 europene.

Vedeta Jocurilor Olimpice din 1980 a fost gimnastul sovietic Aleksandr Dibiatin, primul sportiv care a cucerit 8 medalii la o singură ediţie: trei de aur, patru de argint şi un bronz. El a fost şi primul care a primit nota 10 la "cal".

Tripla campioană de la Montreal, Nadia Comăneci, s-a întors de la Moscova cu patru medalii, cu una mai puţin decât la ediţia precedentă.

Atletul scoţian Allan Wells, de 28 de ani, a devenit cel mai "bătrân" învingător la 100 m din istoria Olimpiadelor de până atunci.

Polonezul Bronislaw Malinowski a fost învingător în cursa de 3.000 m obstacole.

Înotătoarea Ines Diers, din Germania de Est, a obţinut, la vârsta de 16 ani, cinci medalii, dintre care două de aur la 400 m liber şi la 4x100 m liber.

Pugilistul cubanez Teofilio Stevenson, categoria grea, a devenit primul boxer care a cucerit aurul olimpic la aceeaşi categorie de trei ori, după victoriile obţinute în 1972 şi 1976.

Înotătorul sovietic Vladimir Salnikov a coborât sub bariera celor 15 minute în proba de 1.500 m liber, după ce câştigase alte două medalii la 400 m liber şi ştafetă 4x200 m. Atleţii britanici Steven Ovett şi Sebastian Coe s-au duelat la 800 m şi 1.500 m, împărţindu-şi victoriile: Ovett câştigă la 800 m, Coe la 1.500 m.

Luptătorul Stylianos Mygiakis, categoria 62 kg, a devenit primul grec care a învins la... greco-romane, notează Emanuel Fântâneanu în "România la Jocurile Olimpice" (Red. Publicaţiilor pentru Străinătate).

Au fost înmânate 627 de medalii, dintre care 204 de aur. 41 de ţări au obţinut puncte, 36 de ţări au obţinut medalii şi 25 de ţări au obţinut cel puţin o medalie de aur.

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost ocupat de URSS, cu 80 de medalii de aur, 69 de argint şi 46 de bronz, urmată de Republica Democrată Germană (RDG), cu 47 de medalii de aur, 37 de argint şi 42 de bronz, şi de Bulgaria, pe locul al treilea, cu 8 medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz, potrivit olympics.com.

România a avut rezultate foarte bune la această ediţie a Olimpiadei. Cu cele 25 de medalii cucerite, dintre care 6 de aur şi 6 de argint, cu 203 puncte realizate, sportivii români s-au clasat pe locul al şaselea în clasamentul pe puncte şi în cel al medaliilor, precum şi pe locul al şaptelea în clasamentul pe medalii de aur. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: olympics.com

Afisari: 327

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să

Documentare 10-10-2026 08:00

10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)

Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul