Ziua transmisioniştilor militari se sărbătoreşte anual la 14 iulie, dată la care, în anul 1873, principele Carol a semnat Înaltul Decret nr. 1303, prin care s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de telegrafişti militari în cadrul Batalionului de geniu al Armatei României, marcând astfel apariţia transmisiunilor militare. Secţia de telegrafie era formată din: 1 şef de secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti, notează "Calendarul Tradiţiilor Militare" (2010).

Încă din 1855, se înfiinţase o şcoală care a fost absolvită de primii şapte telegrafişti, iar în primăvara anului 1873 fuseseră trimişi pentru documentare în Franţa, Belgia şi Austria ofiţeri români, pe probleme referitoare la telegrafie.

La 28 mai 1874, s-a hotărât, prin Înaltul Decret nr. 1132, creşterea numărului de secţii de telegrafie militară la patru. Acestea au participat la Războiul de Independenţă din 1877-1878, asigurând nevoile de conducere a trupelor. Primul ofiţer telegrafist din Armata Română a fost căpitanul Grigore Giosan, comandantul companiei de săpători minari, întemeietorul primei şcoli de telegrafie militară. La 19 octombrie 1877, prin Decretul 1957, cele patru secţii de telegrafie au fost reorganizate în Compania 6 Telegrafie, care, la 5 decembrie 1877, a trecut în subordinea directă a Marelui Cartier General Român. În perioada februarie-martie 1878, compania s-a ocupat de strângerea liniilor telegrafice construite pe perioada războiului, care de acum nu mai erau necesare, iar în octombrie 1878, compania de telegrafie s-a desfiinţat, cele patru secţii de telegrafie fiind repartizate celor patru companii de săpători minari şi telegrafişti care aparţineau de batalionul de geniu.

Imediat după încheierea Războiului de Independenţă (1877-1878) s-au conturat noi principii de organizare a transmisiunilor sub forma unei specialităţi militare distincte, având în componenţă telegrafişti, telefonişti, curieri etc. Tot în această perioadă, au apărut şi primele regulamente şi manuale în acest domeniu, specialităţile subunităţilor de transmisiuni diversificându-se în raport cu trupele pentru care asigurau legăturile (infanterie, artilerie, cavalerie). În perioada Primului Război Mondial, au apărut reguli specifice de organizare a transmisiunilor în vederea asigurării unor legături de comunicaţii stabile. În această perioadă, existau cinci companii de telegrafie şi un batalion de specialităţi, la dispoziţia Ministerului de Război. Mijlocul cel mai frecvent folosit a fost telefonul, Armata Română nedispunând de o dotare suficientă cu aparatură de telegrafie fără fir.

La 30 octombrie 1919, Batalionul de Specialităţi a fost transformat în Regiment de Specialităţi, denumit ulterior Regimentul 1 Transmisiuni. În 1932, s-au înfiinţat încă două regimente de transmisiuni şi un batalion de transmisiuni de munte, iar la 1 aprilie 1932, în baza Înaltului Decret nr. 497, s-a înfiinţat Brigada de transmisiuni. Prin Decretul nr. 3818 de la 1 iulie 1942, transmisiunile au fost separate de arma geniului, prin înfiinţarea Comandamentului Transmisiunilor, a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri şi a Centrului de instrucţie al transmisiunilor. În perioada 1945-1989, au funcţionat Brigada de Transmisiuni, Comandamentul Transmisiunilor şi Comandamentul Trupelor de Transmisiuni.

Potrivit site-ului www.cissb.ro, la 30 octombrie 1993, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii, prin contopirea Inspectoratului General al Transmisiunilor cu Direcţia Informatică şi Automatizarea Conducerii Trupelor şi Secţia Luptă Radioelectronică, ambele din structura Marelui Stat Major, iar la 1 mai 1997, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor prin reorganizarea Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii şi înfiinţarea, la 30 aprilie 1997, a Direcţiei Comunicaţii şi Informatică din Statul Major General. La 1 mai 2006, tot prin Ordin al Ministrului Apărării Naţionale, denumirea s-a schimbat în Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

Rolul transmisioniştilor militari este deosebit de important şi de apreciat pentru buna desfăşurare logistică şi pentru derularea cu succes a misiunii asumate de corpul de armată respectiv. După integrarea în Alianţa Nord-Atlantică a existat o permanentă necesitate de actualizare a echipamentelor specializate folosite de structurile de comunicaţii. Au avut loc achiziţionări de echipamente moderne de ultimă generaţie contribuind asftel la o mai bună cooperare cu statele membre NATO. Structurile specializate de comunicaţii participă alături de alte categorii de forţe ale Armatei Române la exerciţii de apărare colectivă desfăşurate cu state membre şi partenere NATO, având un rol esenţial în creşterea gradului de interoperabilitate cu structurile similare din Alianţă. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)