logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

11 iulie - Ziua mondială a populaţiei (ONU)

Imagine din galeria Agerpres

Ziua mondială a populaţiei este marcată, în fiecare an, la 11 iulie. Sărbătorită pentru prima dată în 1990, în peste 90 de ţări, la recomandarea Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Ziua mondială a populaţiei a fost aleasă ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale, la 11 iulie 1987, potrivit site-ului Institutului Naţional de Statistică - https://insse.ro.

Prin rezoluţia 45/216 din decembrie 1990, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis să continue sărbătorirea Zilei Mondiale a Populaţiei pentru a spori conştientizarea problemelor populaţiei, inclusiv a relaţiilor acestora cu mediul şi dezvoltarea. De la o ediţie la alta, această zi a câştigat popularitate, bucurându-se de sprijin şi de interes din partea organizaţiilor şi a oamenilor din întreaga lume. Organizaţiile non-guvernamentale, grupurile oamenilor de afaceri, organizaţiile comunitare şi alte instituţii desfăşoară, cu ocazia acestei zile, diverse activităţi educaţionale: seminarii, sesiuni de informare educaţională, ateliere, cursuri, dezbateri, mese rotunde şi concursuri educative axate pe creşterea gradului de informare a oamenilor pe tematica aleasă.

Conform https://www.un.org/en/observances/world-population-day, în anul 2011, populaţia globului a fost cifrată la 7 miliarde. În 2022, numărul oamenilor a ajuns la 8 miliarde, ceea ce ridică o serie de întrebări, la care se caută răspunsuri. La această cifră, s-a ajuns din mai multe motive: progresele în sistemul de sănătate care au prelungit durata de viaţă, au redus mortalitatea maternă şi pe aceea infantilă; dezvoltarea vaccinurilor în timp record; inovaţiile tehnologice care au simplificat viaţa; reuşitele în egalitatea de gen etc. Dar progresele nu au fost suficiente pentru toată lumea. Aceleaşi preocupări şi provocări din anul 2011 au rămas sau chiar s-au agravat: schimbările climatice, violenţa, discriminarea.

Într-o lume ideală, 8 miliarde de oameni înseamnă 8 miliarde de oportunităţi, dar niciodată nu a fost egalitate între semeni. Din cauza sexului, etniei, clasei, religiei, orientării sexuale, dizabilităţilor şi originii, printre alţi factori, prea mulţi oameni sunt încă expuşi discriminării, hărţuirii şi violenţei, remarcă site-ul ONU. Organizaţia cere investirea în capitalul uman şi fizic pentru societăţi incluzive, productive, care susţin drepturile omului. Numai atunci pot fi abordate provocările enorme cu care se confruntă planeta şi poate fi construită o lume în care sănătatea, demnitatea şi educaţia sunt drepturi şi realităţi, nu privilegii şi promisiuni deşarte. Într-o lume de 8 miliarde de oameni, trebuie să existe întotdeauna posibilităţi pentru toţi aceştia.

În 2024, Ziua mondială a populaţiei marchează cea de-a 30-a aniversare a Programului de Acţiune al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare (ICPD). În centrul Programului de acţiune al ICPD este recunoaşterea faptului că sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile de reproducere ale femeilor sunt pietrele de temelie ale dezvoltării durabile. În deceniile de când a fost adoptat programul, au fost făcute numeroase progrese. Mai multe femei ca oricând au acces la contracepţia modernă. Decesele materne au scăzut cu 34 la sută din anul 2000. Mişcările femeilor şi societatea civilă au fost esenţiale pentru a conduce schimbarea, notează site-ul ONU. Dar, progresul a fost inegal şi instabil. În secolul al XXI-lea, aproximativ 800 de femei mor în fiecare zi în timpul sarcinii şi al naşterii - marea majoritate în ţările în curs de dezvoltare. Şi în unele locuri, progresele legislative în abordarea problemelor vitale, cum ar fi mutilarea genitală feminină, sunt ireversibile.

"După cum ne reaminteşte tema Zilei Mondiale a Populaţiei din acest an, investiţiile în colectarea datelor sunt importante pentru înţelegerea problemelor, adaptarea soluţiilor şi promovarea progresului. La fel şi finanţele. Îndemn ţările să profite la maximum de Summit-ul Viitorului din acest an pentru a aloca capital accesibil pentru dezvoltarea durabilă", declară secretarul general al ONU, António Guterres, pe site-ul organizaţiei, cu ocazia Zilei mondiale a populaţiei.

În ultimele trei decenii, societăţile din întreaga lume au făcut progrese remarcabile în îmbunătăţirea colectării, analizei şi utilizării datelor privind populaţia. Noile cifre ale populaţiei, dezagregate după vârstă, etnie, gen şi alţi factori, reflectă acum mai exact diversitatea societăţilor noastre. Aceste progrese au îmbunătăţit semnificativ furnizarea de asistenţă medicală la nivel global, ducând la îmbunătăţiri substanţiale ale sănătăţii sexuale şi reproductive şi ale capacităţii de a-şi exercita drepturile şi opţiunile. Din ce în ce mai mult, noile tehnologii permit măsurarea mai detaliată şi la timp a experienţelor oamenilor decât oricând. Cu toate acestea, comunităţile cele mai marginalizate rămân subreprezentate în date, afectându-le profund viaţa şi bunăstarea.

Ziua Mondială a Populaţiei 2024 reprezintă un moment pentru toată lumea de a ne angaja să facem mai mult pentru a ne asigura că sistemele de date captează întreaga gamă a diversităţii umane, astfel încât toată lumea să fie cuprinsă, să îşi poată exercita drepturile omului şi să îşi poată atinge întregul potenţial.

A fost nevoie de sute de mii de ani pentru ca populaţia lumii să crească la un miliard - apoi, în aproximativ 200 de ani, a crescut de şapte ori. În 2011, populaţia globală a atins pragul de şapte miliarde şi este de aşteptat să crească la aproximativ 8,5 miliarde în 2030, 9,7 miliarde în 2050 şi 10,9 miliarde în 2100, arată statisticile ONU. În prezent, populaţia totală a lumii este de peste 8,120 miliarde, precizează https://populationmatters.org.

Această creştere dramatică a fost determinată în mare parte de un număr tot mai mare de persoane care au supravieţuit până la vârsta reproductivă şi a fost însoţită de schimbări majore ale ratelor de fertilitate, creşterea urbanizării şi accelerarea migraţiei. Aceste tendinţe vor avea implicaţii de anvergură pentru generaţiile viitoare.

Perioada recentă a cunoscut schimbări serioase în ce priveşte ratele de fertilitate şi speranţa de viaţă. La începutul anilor 1970, femeile aveau în medie 4,5 copii fiecare; până în 2015, fertilitatea totală pentru lume a scăzut la sub 2,5 copii per femeie. Între timp, durata medie de viaţă la nivel global a crescut, de la 64,6 ani la începutul anilor 1990 la 72,6 ani în 2019.

În plus, lumea înregistrează niveluri ridicate de urbanizare şi migraţie accelerată. 2007 a fost primul an în care mai mulţi oameni au trăit în zonele urbane decât în cele rurale, iar până în 2050 aproximativ 66% din populaţia lumii va locui în oraşe.

Aceste megatendinţe au implicaţii de anvergură. Ele afectează dezvoltarea economică, ocuparea forţei de muncă, distribuţia veniturilor, sărăcia şi protecţia socială. Afectează, de asemenea, eforturile de asigurare a accesului universal la îngrijire medicală, educaţie, locuinţe, canalizare, apă, alimente şi energie. Pentru a răspunde mai sustenabil nevoilor indivizilor, factorii de decizie politică trebuie să înţeleagă câţi oameni trăiesc pe planetă, unde sunt, câţi ani au şi câţi oameni vor veni după ei. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 156

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să