O PERSONALITATE PE ZI: Toma George Maiorescu, poet, prozator, eseist şi publicist
Toma George Maiorescu, poet, prozator, eseist şi publicist, preocupat deopotrivă de problemele ecologismului, s-a născut la 8 decembrie 1928, la Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
Şi-a luat bacalaureatul în 1947, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1947-1948), continuată la Bucureşti (1948-1949). În perioada 1949-1954 a urmat, ca bursier al statului român, Institutul de Literatură "Maxim Gorki" din Moscova, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
A fost redactor la "Contemporanul" (1954-1971), redactor-şef adjunct la "România Pitorească" (1971-1982), director, din 1990, la săptămânalele "Eco", "Eco Magazin", iar mai târziu la lunarul "Ecosofia".
În 1990 a devenit preşedinte-fondator al Mişcării Ecologiste din România, membru în Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale, iar mai târziu deputat, conform sursei citate mai sus. A desfăşurat şi activitate didactică în cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti, ca titular al Catedrei de Ecosofie, din partea căreia a primit titlul de Doctor Honoris Causa, în anul 2004.
A debutat în presă în 1945, iar editorial - cu placheta "Lespezi pe un veac apus" (1947). În continuare i-au apărut volumele: "Întoarcerea în patrie" (1955), "Ritmuri contemporane" (1960), "Ochii Danielei" (1963), "Timp răstignit" (1969), "Insula cu orhidee mov" (1973), "Jurnalul unei pasiuni" (1975), "Călăreţul albastru" (1975), "Hoinar pe meridiane" (1976), "La echinox de toamnă" (1977). Alte volume: "Strategie şi supravieţuire" (1992), "Poezii/ Poemes. Ediţii definitive" (1997), "Proză. Ediţii definitive" (1998), "Îmblânzirea fiarei din om sau Ecosofia", "Sub 50 de stele" (2001), volumul de interviuri "Convorbiri în amurg" (2002), "Noapte bună, Săgetătorule" (2005), "Prinţul metaforei la curţile metafizicii" (2008).
Opera sa, care însumează peste 40 de volume de poeme, proză şi publicistică, a fost tradusă în limbile rusă, engleză, portugheză, suedeză, franceză, turcă, greacă, hindi, spaniolă etc.
A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe din New York (1987), membru titular al Academiei Internaţionale de Turism din Monaco (1981), membru de onoare al Academiei Ecologice din România (2000), membru titular al Academiei Naţionale de Ştiinţe Ecologice din Republica Moldova (2003).
A primit Premiul pentru literatură al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1984), titlul "Man of the Year" ("Omul anului"), decernat de Institutul Biografic American-ABI (1990), "International Man of the Year", Cambridge (1991-1992), Premiul Special pentru Poezie "L. Blaga" (1998), Premiul literar, Israel (1999).
În 2003 a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.
Toma George Maiorescu a murit la 6 iulie 2019. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavrili, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august
Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 3-7 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru
Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026
Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul George Enescu
George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, evidențiază pagina muzeului care îi poartă numele - https://www.georgeenescu.ro/. A început să c&a
7 august - Ziua internațională a berii
Ziua internațională a berii este celebrată în fiecare an în prima vineri din luna august. În 2026, această zi este marcată la 7 august. Sărbătoarea a fost fondată în 2007 în Santa Cruz, California, de antreprenorul american Jesse Avshalomov și un grup de prieteni. De la un eveniment local, Ziua internațională a berii a devenit o manifestare glob
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 7 august, începe cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care propune, timp de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea. Primul weekend marchează începutul unui maraton cultural care va continua până pe 23 august și va reuni, în cele patru orașe gaz
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 august
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor Greco-catolice Cuv. m. Dometie Persul Romano-catolice Ss. Sixt al II-lea, pp. și îns., m.; Caiet
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 august
Este a 219-a zi a anului 2026. Au mai rămas 146 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 09 m și apune la 20 h 33 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 16 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













