JO 2024: Jocurile Olimpice de vară din anul 1960 (Roma)
A XVII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfăşurat la Roma, în perioada 25 august - 11 septembrie 1960, potrivit olympics.com.
Ceremonia a fost deschisă de preşedintele italian Giovanni Gronchi.
"Cetatea Eternă" a primit învestitura în 1955, în faţa unor contracandidate ca Lausanne (Elveţia), Detroit (SUA), Budapesta (Ungaria), Bruxelles (Belgia), Ciudad de Mexico (Mexic) şi Tokyo (Japonia).
"Cu multă imaginaţie, italienii au reuşit să creeze o atmosferă deosebită şi un cadru unic manifestărilor sportive, prin punerea în valoare a neasemuitelor vestigii antice: în interiorul Termelor lui Caracalla, roase adânc de vreme, s-au desfăşurat întrecerile de gimnastică; între zidurile Bazilicii lui Maxenţiu, sub cerul liber, 4.500 de spectatori aflaţi în tribune demontabile au putut urmări disputele luptătorilor, ca să nu mai vorbim de traseul de maraton de pe Via Appia Antica, probă care s-a încheiat noaptea, la lumina torţelor, în apropierea Colosseumului, sub Arcul lui Constantin", potrivit lucrării "România la Jocurile Olimpice" (Ed. Sport-Turism, 1986).
Au participat 5.338 de sportivi, 611 femei şi 4.727 bărbaţi, din 83 de ţări, care s-au întrecut în 150 de probe din 18 discipline sportive. Ţările debutante au fost Maroc, Sudan, San Marino şi Tunisia.
România a fost reprezentată de 109 sportivi, 90 de bărbaţi şi 19 femei, care au participat la 13 sporturi şi 65 de probe.
Pentru ţara noastră, cea mai pasionantă şi plină de satisfacţii întrecere a fost săritura în înălţime femei, unde Iolanda Balaş Sotter a uluit întreaga asistenţă. Rămasă singură de la 1,73 m, ea a sărit apoi 1,77 m, 1,81 m şi 1,85 m. Iolanda Balaş a devenit, astfel, prima femeie campioană olimpică din istoria sportului românesc.

A XVII-a ediţie a Jocurilor Olimpice / Iolanda Balaş (stg), medaliată cu aur la atletism (săritura în înălţime) şi Lia Manoliu (dr), la sosirea pe aeroport.
Foto: (c) VASILE MOLDOVAN / AGERPRES FOTO/ARHIVA
Pentru prima dată, proba de 200 m a fost câştigată de un atlet care nu era nord-american, în persoana italianului Livio Berrutti, care a reuşit şi egalarea recordului mondial. La rândul său, germanul Armin Hary a devenit primul atlet non-american care s-a impus la 100 m.
Etiopianul Abebe Bikila a obţinut aurul la maraton, alergând desculţ. A fost primul african de culoare care a devenit campion olimpic, arată cosr.ro.
Gimnastul sovietic Boris Şahlin a obţinut patru medalii de aur, două de argint şi un bronz, care s-au adăugat la cele trei titluri de la Melbourne.
După ce a pierdut trei finale la rând, Iugoslavia s-a impus în turneul de fotbal. Reprezentativa de hochei pe iarbă a Indiei a fost învinsă de Pakistan.
Pugilistul afro-american Cassius Marcellus Clay (care ulterior şi-a luat numele de Muhammad Ali) a devenit campion olimpic la cat. 81 kg.
La vârsta de 20 de ani, atleta afro-americană Wilma Rudolph a devenit prima reprezentată a SUA triplă campioană la o Olimpiadă: la 100 m, 200 m şi ştafeta de 4x100 m.
La Jocurile Olimpice de vară de la Roma, au căzut 73 de recorduri olimpice şi 31 mondiale.
Au fost înmânate 502 medalii, dintre care 164 de aur. 51 de ţări au obţinut puncte, 43 de ţări au obţinut medalii şi 23 de ţări au câştigat cel puţin o medalie de aur.
În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deţinut de URSS, cu 43 de medalii de aur, 29 de argint, 31 de bronz. Pe locul al doilea s-a clasat SUA, cu 34 de medalii de aur, 21 de argint, 16 de bronz, iar pe locul al treilea a fost Italia, cu 13 medalii de aur, 10 de argint şi 13 de bronz, potrivit olympics.com.
Sportivii români au obţinut o serie de rezultate excelente, între care trei titluri de campioni olimpici. România a ocupat locul 10 după numărul de puncte şi locul 11 după cel al medaliilor de aur. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Foto deschidere: Delegaţia României la a XVII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Roma, desfăşurate în perioada 25 august - 11 septembrie 1960
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul














