Ziua Crucii Roşii Române este marcată, anual, la 4 iulie, dată la care în 1876 s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din România şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) este o organizaţie umanitară, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţa umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, notează site-ul https://crucearosie.ro/.

Conform Legii SNCRR nr. 139/1995 art. 1 şi Statutului său, Crucea Roşie Română (CRR) este persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial. Ea îşi desfăşoară activitatea cu caracter umanitar, ca organizaţie auxiliară a autorităţilor publice.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este singura organizaţie umanitară din ţară care, în conformitate cu Legea 139/1995 modificată şi completată de Legea nr. 524/2004, Statutul SNCRR, Legea 481 din 2004 privind protecţia civilă, HG 557 din 2016, are atribuţii clare ca auxiliară a autorităţilor publice, mai ales în domeniul prevenirii şi intervenţiei în caz de dezastre.

''Crucea Roşie Română asistă persoanele vulnerabile în situaţii de dezastre şi de criză. Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii, contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul fată de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă socială sau politică'', se menţionează pe https://crucearosie.ro/.

Prin organizarea sa teritorială, atât ca resurse umane, cât şi logistice, CRR poate asigura un răspuns prompt încă din primele ore de la producerea unui dezastru, prin organizarea unor tabere de sinistraţi, înfiinţarea de puncte de triaj şi de acordare a primului ajutor de bază.

România a devenit Parte semnatară la prima Convenţie de la Geneva din 1864 şi a ratificat-o în 1874. Doi ani mai târziu, la 4 iulie 1876, a luat fiinţă Societatea Crucea Roşie din România care şi-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. Printre semnatarii actului de înfiinţare a CRR, în 1876, se regăseau personalităţi importante ale vremii - Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza şi dr. Carol Davila, aminteşte site-ul https://crucearosie.ro/. Primul preşedinte al CRR a fost prinţul Dimitrie Ghica (între 1876-1897).

''La nici trei săptămâni de la înfiinţare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanţă a Crucii Roşii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarităţii ce uneşte Societăţile Naţionale surori, prima misiune a Crucii Roşii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniţi, indiferent de tabăra din care făceau parte'', se menţionează pe acelaşi site.

În 1919, SNCRR adera la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, iar în 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii, de la Viena, în 1965 şi reactualizate în 1985, au stat la baza întregii activităţi a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

În timpul Războiul de Independenţă (1877-1878), Crucea Roşie a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie, a înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară. Între anii 1888 şi 1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înfiinţat un spital-şcoală cu zece paturi.

În timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roşii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară. Însăşi Regina Maria s-a implicat în operaţiunile desfăşurate în sprijinul răniţilor. Ulterior, CRR a oferit asistenţă miilor de prizonieri eliberaţi din captivitate, dar şi invalizilor, bolnavilor şi orfanilor de război, precizează site-ul https://crucearosie.ro/.

Între anii 1930 şi 1937, în incinta Spitalului Militar s-a construit un pavilion destinat funcţionării şcolii de infirmiere voluntare. Numărul filialelor CRR a crescut de la 84 în 1926, la 100 în 1938, iar numărul membrilor a crescut, în aceeaşi perioadă, de la 18.000 la 30.000.

În 1940, în urma ultimatumului dat de URSS, a Dictatului de la Viena şi a Tratatului cu Bulgaria, când România a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Roşie Română, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile de refugiaţi. Tot în 1940, la 25 iunie, prin Convenţia de la Geneva din 1929, care reglementa situaţia aviaţiei sanitare aflată sub emblema Crucii Roşii pe timp de conflict armat, a fost posibilă apariţia Escadrilei Albe a Crucii Roşii Române, prima escadrilă sanitară pilotată de femei.

După intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, Crucea Roşie Română şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor, acţionând astfel în condiţii de război total. Un număr de 2.754 de surori voluntare de Cruce Roşie şi 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roşii au muncit pe front şi în spitale.

Odată cu instaurarea regimului comunist, CRR şi-a pierdut autonomia şi, pentru o foarte lungă perioadă de timp, avea să funcţioneze ca o anexă a noilor autorităţi, în special a celor medicale.

După 1990, Crucea Roşie Română a început un proces de reorganizare a activităţii pe baza celor şapte Principii Fundamentale ale Mişcării Internaţionale: Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate, notează site-ul amintit.

''De-a lungul istoriei sale, Crucea Roşie şi-a dezvoltat activitatea de pregătire şi inervenţie în caz de dezastre. Pe măsură ce România se confrunta periodic cu diferite tipuri de dezastre, cutremurul din 1940, inundaţiile din anii 1970-1975 şi seismul din 4 martie 1977, Crucea Roşie şi-a diversificat operaţiunile de ajutorare a oamenilor'' (https://crucearosie.ro/.)

În 1995, a fost adoptată şi promulgată Legea nr. 139 privind activitatea Societăţii Naţionale a Crucii Roşii Române. Legea recunoaşte organizaţia ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar.

Anul 2003 a marcat un nou reper în evoluţia şi repoziţionarea Crucii Roşii Române în societatea românească. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reuşit separarea legislativului de deliberativ şi prin derularea unui program de dezvoltare organizaţională cu sprijinul Federaţiei Internaţionale şi al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, s-a mai făcut un pas în direcţia alinierii la standardele internaţionale actuale.

În 2007, Crucea Roşie Română a lansat seria Galelor Crucii Roşii, cu scopul strângerii de fonduri şi ajutoare în sprijinul persoanelor vulnerabile. Prin aceste Gale au fost lansate proiecte precum Banca de alimente, Puncte de prim ajutor în localităţile izolate, Ajutor la domiciliu pentru vârstnici. În septembrie 2012, realizatoarea TV, Iuliana Tudor, a devenit primul Ambasador al Crucii Roşii Române.

Având în vedere că în lume au loc mereu conflicte armate, tulburări interne, dezastre naturale, chimice, violenţe, în urma cărora multe vieţi sunt pierdute şi multe familii ajung să fie separate de cei dragi, CRR ajută aceste familii să restabilească legăturile cu rudele apropiate sau să afle ce s-a întâmplat cu acestea, chiar şi atunci când separarea a avut loc cu multe decenii în urmă. Serviciul căutări persoane al CRR face parte dintr-o reţea care reuneşte peste 186 de societăţi naţionale de Cruce Roşie/Semilună Roşie şi colaborează cu Agenţia Centrală de Căutări a CICR (Comitetul Internaţional de Cruce Roşie) şi cu Delegaţiile CICR aflate în zonele de conflict armat.

Actualul preşedinte al Crucii Roşii Române este Camelia Şucu, aleasă în această funcţie la 27 mai 2023, pentru un mandat de patru ani, menţionează site-ul https://crucearosie.ro/.

În prezent, Crucea Roşie Română este organizată după principiul teritorial. Ea este alcătuită din 47 de filiale judeţene şi filiale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, 713 subfiliale municipale, orăşeneşti şi comunale. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)