Tirul cu arcul tradiţional turcesc a fost înscris în anul 2019 pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, potrivit paginii de internet a UNESCO, https://ich.unesco.org.

Tirul tradiţional turcesc cu arcul cuprinde principii, ritualuri şi practici sociale, măiestria echipamentului tradiţional, disciplinele de tir cu arcul şi tehnicile de tragere care au evoluat de-a lungul secolelor. În tirul cu arcul tradiţional turcesc există diferite tipuri de discipline practicate pe jos şi călare. Purtătorii şi practicanţii se antrenează individual sau colectiv pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile, pentru a efectua trageri individuale şi pentru a participa la competiţii şi evenimente festive.

Măiestria echipamentului tradiţional de tir cu arcul este o componentă cheie a elementului. Echipamentul este realizat din materii prime precum arbori cultivaţi în anumite condiţii climatice la altitudini mari, lipici organici, coarne, tendoane, mătase şi piele. Prin urmare, meşteşugarii trebuie să aibă cunoştinţe avansate despre natură, inclusiv despre plante, animale şi climă. Echipamentul de tir cu arcul este în general decorat cu caligrafie, ornamente şi marchetărie (procedeu de decorare a unui obiect). Meşterii angajaţi în meşteşugul echipamentului tradiţional de tir cu arcul joacă şi ei un rol important în protejarea elementului, competenţele aferente fiind transmise de la maestru la ucenic sau prin autoînvăţare.

În ultimii ani, s-a înregistrat o creştere remarcabilă a numărului de femei arcaşi şi stagiari, precum şi o creştere semnificativă a numărului de organizaţii neguvernamentale implicate în tirul cu arcul în diferite regiuni ale Turciei. Purtătorii şi practicienii tradiţiei asigură viabilitatea continuă a acesteia adaptând-o pentru a se potrivi condiţiilor contemporane.

În tirul cu arcul tradiţional turcesc, există diferite tipuri de discipline practicate pe jos şi călare. Tirul cu arcul călare necesită putere, concentrare, abilităţi de tragere şi călărie, precum şi cunoştinţe de îngrijire a cailor. Arcaşii folosesc tehnici tradiţionale de tragere şi abilităţi învăţate de la maeştri, permiţând să se desfăşoare cu succes tragerile efectuate fie pe picior, fie călare.

Arcaşii tradiţionali turci sunt cunoscuţi ca "Okcu", "Kemankeş", "Tîrendâz" sau "Kavsi", conform https://yakegm.ktb.gov.tr. Cei care predau tir cu arcul sunt numiţi "maeştri", iar studenţii de tir cu arcul sunt numiţi "Tâlip" sau "Kepazakeş". Artizanii care fac arcuri din compozit turcesc sunt numiţi "Kemanger", iar cei care fac săgeţi standard sunt cunoscuţi ca "Tîrger".

Tirul cu arcul a devenit foarte dezvoltat în Imperiul Otoman, deşi originile sale datează din stepa eurasiatică în mileniul II î.Hr. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.yakegm.ktb.gov.tr