logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 iunie

Imagine din galeria Agerpres

Ortodoxe
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiţă Ioana

Greco-catolice
Sf. cuv. Samson, primitorul de străini

Romano-catolice
Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.


Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 27 iunie.

Cuviosul Samson s-a născut la Roma şi "din părinţi cinstiţi şi bogaţi, de neam mare, care se trăgeau din sânge împărătesc". (Vieţile Sfinţilor)

În urma morţii părinţilor săi, şi-a împărţit averea celor săraci, şi-a eliberat robii şi trăia o viaţă smerită, mulţumindu-se cu o haină şi cu o funie pentru ţinerea mijlocului.

Sfântul Samson era doctor, şi-a ales această îndeletnicire nu pentru câştig, căci familia sa era foarte bogată, ci, pe de o parte, ca să nu trăiască fără să aibă o ocupaţie, iar pe de alta, ca prin ştiinţa sa să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor.

El îi vindeca pe cei care sufereau de boli grave de nevindecat; pentru că pe lângă cunoştinţele sale de medicină, i se adăugase dar de la Dumnezeu, cu care dădea aceste vindecări.

A trăit o vreme retras în pustie, după care a mers la Constantinopol.

"Acolo, găsindu-şi o casă oarecare, petrecea într-însa, odihnind la el pe cei străini şi săraci, slujindu-le în tot chipul, primind pe cei neputincioşi şi tămăduindu-i de boli, nu numai prin meşteşugul său doctoricesc; dar le slujea cu toată plăcerea la pregătirea hranei şi a aşternuturilor cu atâta osârdie, încât se părea că acea milostivire este firească lui. Căci precum firea soarelui este ca să lumineze şi a focului ca să ardă, aşa lui Samson îi era din fire silinţa cu osârdie spre cei săraci, bolnavi şi străini". (Vieţile Sfinţilor)

"Pentru că pe toţi îi primea în casa sa, având boli nevindecate, şi îi tămăduia cu minuni. Astfel, darul şi puterea facerii de minuni, care i se dăduse de la Dumnezeu, le acoperea cu meşteşugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfinţenia lui; pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să se slăvească şi să se cinstească de oameni". (Vieţile Sfinţilor)

Cuviosul Samson l-a vindecat şi pe împăratul Iustinian (527-565) de o boală grea, cerând, drept plată, zidirea altor locuinţe pentru străini în preajma casei sale.

Astfel, Sfântul Cuvios Samson a fost slăvit cu mari minuni nu numai în viaţa aceasta, ci şi după moarte. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 09-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou

Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor

Documentare 09-08-2026 08:00

9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)

La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele

Documentare 09-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august

Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein

Documentare 09-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august

Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-08-2026 11:00

DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)

Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de

Documentare 08-08-2026 08:00

8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)

Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi

Documentare 08-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august

Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d

Documentare 08-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august

Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 07-08-2026 16:36

Săptămâna europeană 3-7 august 2026

Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru

Documentare 07-08-2026 13:56

Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026

Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR

Documentare 07-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul George Enescu

George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, evidențiază pagina muzeului care îi poartă numele - https://www.georgeenescu.ro/. A început să c&a

Documentare 07-08-2026 10:00

7 august - Ziua internațională a berii

Ziua internațională a berii este celebrată în fiecare an în prima vineri din luna august. În 2026, această zi este marcată la 7 august. Sărbătoarea a fost fondată în 2007 în Santa Cruz, California, de antreprenorul american Jesse Avshalomov și un grup de prieteni. De la un eveniment local, Ziua internațională a berii a devenit o manifestare glob

Documentare 07-08-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Vineri, 7 august, începe cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care propune, timp de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea. Primul weekend marchează începutul unui maraton cultural care va continua până pe 23 august și va reuni, în cele patru orașe gaz

Documentare 07-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 august

Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor Greco-catolice Cuv. m. Dometie Persul Romano-catolice Ss. Sixt al II-lea, pp. și îns., m.; Caiet

Documentare 07-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 august

Este a 219-a zi a anului 2026. Au mai rămas 146 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 09 m și apune la 20 h 33 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 16 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)