JO 2024: Jocurile Olimpice de vară din anul 1924 (Paris)
A VIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfăşurat la Paris, Franţa, în perioada 4 mai - 27 iulie 1924, potrivit olympics.com. A fost a doua ediţie găzduită de Paris, după cea din 1900. Ceremonia a fost deschisă de preşedintele francez Gaston Doumergue.
A fost ultima Olimpiadă organizată sub preşedinţia lui Pierre de Coubertin.
Jocurile din 1924 au fost primele care s-au desfăşurat sub motto-ul olimpic "Citius, Altius, Fortius" (Mai repede, mai sus, mai puternic), o premieră fiind şi ritualul ridicării celor trei steaguri la ceremonia de închidere: steagul CIO, cel al ţării gazdă a Jocurilor şi cel al ţării care urma să găzduiască ediţia viitoare, arată site-ul cosr.ro.
La ediţia JO de la Paris, găzduirea participanţilor s-a făcut, pentru prima dată, într-un "Sat Olimpic", amenajat în apropierea stadionului Colombes, care a fost renovat şi pregătit pentru desfăşurarea festivităţilor şi a întrecerilor de atletism, rugby şi fotbal.
La Jocurile Olimpice de la Paris au participat, în total 3.075 de sportivi, din 44 de ţări. Dintre aceştia, 2939 au fost bărbaţi şi 136 femei. S-a concurat la 18 sporturi incluse în programul olimpic şi 126 de probe. A fost pentru ultima oară, până în 1988, când tenisul a fost inclus ca disciplină olimpică.
Numărul de ţări participante a cunoscut o creştere semnificativă, de la 29 la 44, răspândirea la scară mondială a Olimpiadei fiind dovedită şi de cei peste 1.000 de jurnalişti prezenţi la întreceri.
Competiţia de înot s-a desfăşurat într-un bazin de 50 de metri lungime, delimitat de culoare distincte. Femeile au participat în concursul olimpic de scrimă, la floretă.
Americanul Johnny Weissmüller, sportiv care se pare că a avut origini româneşti, a câştigat două medalii de aur la înot într-o singură zi, pe 20 iulie, zi în care a cucerit şi un bronz la polo, cu echipa. Ulterior, Weissmüller a devenit actor la Hollywood, fiind celebru pentru rolul Tarzan din 12 filme.
Americanca Gertrude Ederle a câştigat bronzul în proba de înot 100 m liber. Peste doi ani, avea să facă senzaţie, devenind prima femeie care a traversat înot Canalul Mânecii, cu un timp mai bun cu aproape două ore decât cel realizat de un bărbat.
Atletul finlandez Paavo Nurmi a obţinut cinci medalii de aur, la 1.500 m, 5.000 m, 5.000 m cros echipe, cros individual şi 3.000 m echipe, arată cosr.ro. Coechipierul său, Ville Ritola, a cucerit la Paris patru medalii de aur şi două de argint.
Au fost înmânate 378 de medalii, dintre care 126 de aur. Numărul ţărilor care au obţinut puncte a fost 34, iar ţările care au obţinut medalii au fost în număr de 26. Dintre acestea, 19 au obţinut medalii de aur, notează Maria Bucur Ionescu în lucrarea "România la Jocurile Olimpice" (Ed. Sport şi Turism, 1986).
În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deţinut de SUA (45 de medalii de aur, 27 de argint, 27 de bronz), locul al doilea de Franţa (14 medalii de aur, 15 de argint, 12 de bronz), iar cel de-al treilea de Finlanda (14 medalii de aur, 13 de argint, 10 de bronz), conform olympics.com.
Olimpiada de la Paris a fost prima transmisă la radio.
La aceste Jocuri Olimpice a luat parte, pentru prima oară, şi o delegaţie a României, formată din 51 de sportivi. Tot în 1924, la Paris, România a obţinut prima medalie olimpică din istoria sportului românesc - bronzul, la rugby.
În clasamentul pe medalii, România a ocupat locul 27. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: olympics.com
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să














