27 iunie - Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii (ONU)
Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii este marcată de ONU, anual, la data de 27 iunie, conform Rezoluţiei 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie 2017.
Pentru ediţia din 2024, ONU ne propune o perspectivă de ansamblu, conectând Ziua IMM-urilor cu ţintele propuse în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. "Au mai rămas şase ani până în 2030, termenul limită pentru atingerea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă, însă progresele realizate până acum lasă de dorit. Numeroase ţări se confruntă cu multiple provocări, unice sau interconectate, printre care preţuri crescute, dificultăţi financiare, obstacole în calea accesului la resurse, probleme climatice şi conflicte. Rezultatul este scăderea nivelului de trai şi, în cazuri extreme, chiar foamete. Ziua IMM-urilor din 2024 oferă oportunitatea de a discuta şi schimba idei despre modurile în care marii acţionari, factorii de decizie din administraţie, companiile şi instituţiile financiare pot susţine întreprinderile mici şi mijlocii, astfel încât Agenda 2030 să fie promovată, cu accent pe eradicarea sărăciei şi asigurarea unui trai decent", se arată la un.org.
Potrivit datelor citate de ONU, IMM-urile reprezintă 90% din totalitatea afacerilor private, absorb peste 70% din forţa de muncă şi contribuie cu 50% la Produsul Intern Brut, fiind o componentă economică esenţială pentru majoritatea societăţilor.
Cu prilejul ediţiei din 2023, ONU a adus în prim-plan întreprinderile mici, medii şi mijlocii deţinute şi operate de femei şi tineri. Sub deviza "Însufleţind IMM-urile din lume prin susţinerea antreprenorilor femei şi tineri", ONU a atras atenţia asupra a două stări de fapt. Pe de o parte, numărul femeilor şi al tinerilor care se implică în activităţile de antreprenoriat este în creştere, o tendinţă deosebit de pozitivă şi binevenită pe plan global. Pe de altă parte, însă, mentalităţi învechite continuă să influenţeze atitudini, practici economice şi chiar legi ce constituie obstacole nedrepte şi nejustificate în calea iniţiativelor economice avute de femei şi tineri.
Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii este o iniţiativă prin care ONU a dorit să sublinieze importanţa avută de întreprinderile micro, mici şi mijlocii pentru întreaga societate. De aceea, este esenţial ca guvernele să ia măsuri pentru supravieţuirea afacerilor mici, facilitându-le accesul la finanţare, informaţie şi pieţe, conform un.org. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să














