DOCUMENTAR: Luna iulie
Iulie este a şaptea lună a anului, denumită în tradiţia noastră populară "cuptor", şi este perioada anului când se înregistrează cele mai toride zile de vară.
Luna iulie este dedicată reformatorului vechiului calendar roman, Iulius Cezar, din al cărui nume derivă şi denumirea sa. În anul 46 î.Hr., la iniţiativa împăratului Iulius Cezar, s-a trecut la alcătuirea unui nou calendar. Grupul de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene, reuşind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mişcarea Soarelui timp de un an. Anul era stabilit la 365 zile, astfel că într-un ciclu erau trei ani de 365 zile, în timp ce un al patrulea an, de 366 de zile, era denumit an bisect. Anul a fost împărţit în 12 luni cu denumirile anterioare. Sosigene a stabilit ianuarie ca primă lună a anului.
Iulie (lat. julius) a fost numită iniţial ''quintilis'' de la cuvântul ''quintus'' (al cincilea), fiind a cincea lună în vechiul calendar roman. Denumirile şi simbolurile lunilor s-au deformat în timp, unele chiar la intervenţia bisericii.
Luna iulie are 31 de zile, ziua având 14 ore, iar noaptea fiind de 10 ore.
Soarele şi Luna
La începutul lunii, Soarele răsare la ora 5 h 35 m şi apune la ora 21 h 04 m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6 h 02 m şi apune la ora 20 h 41 m.
A doua jumătate a lunii iulie este foarte bogată în meteori, astfel, în fiecare seară, se pot vedea între 15 şi 30 de meteori pe oră.
Curentul de meteori Alpha Capricornide este activ din 3 iulie până în 23 august. Va atinge un nivel maxim în noaptea de 28/29 iulie 2024. Acest maxim va fi cel mai bine observat din fiecare parte a ecuatorului. Nu este foarte puternic şi rareori produce mai mult de cinci meteori pe oră, dar de remarcat este faptul că se produc bile de foc luminoase în perioada de activitate. În această noapte, Luna va fi plină 40%, potrivit www.imo.net.
Curentul de meteori Delta Sud Aquaridele este activ din 12 iulie până în 21 august şi poate fi observat cel mai bine din tropicele sudic. Va atinge vârful de manifestare în noaptea de 28/29 iulie 2024.
Curentul de meteori Perseide este activ de la 17 iulie până la 24 august 2024, cu faza maximă în noaptea de 11/12 august.
Fazele Lunii: la 06 iulie - Lună Nouă la 01 h 57 m; la 14 iulie - Luna la Primul Pătrar la 01 h 49 m; la 21 iulie - Lună Plină la 13 h 17 m; la 29 iulie - Luna la Ultimul Pătrar la 00 h 53 m; potrivit www.astro-urseanu.ro.
La 23 iulie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 120 grade, el intrând în semnul zodiacal Leul, potrivit www.eastrolog.ro.
Luna iulie în tradiţia populară
Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerişului şi forţelor potrivnice omului: Cosmandinul, Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Marina, Sântilie, Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sf. Ana, Pantelimon, Pintilie Călătorul, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000).
Cele patru săptămâni din componenţa lunii iulie se numesc în tradiţia noastră populară: "Săptămâna secerişului", "Săptămâna Panteliilor", "Săptămâna lui Sântilie" şi "Săptămâna Verii".
Prima săptămână, cea a secerişului, este dedicată muncilor agricole - seceratul grâului - şi este, prin tradiţie, o săptămână în care se munceşte de la răsăritul până la asfinţitul soarelui.
Cea de-a doua săptămână este dedicată "Panteliilor", aprigele surori ale Sfântului Ilie, potrivit www.artatraditionala.ro, dar manifestări dedicate acestora au loc până pe 27 iulie. Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai vestită sărbătoare tradiţională, care aparţine calendarului agrar, se desfăşoară în acest an la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii iulie. În zilele noastre, sărbătoarea a devenit o manifestare etno-culturală, cu cântece din folclorul românesc interpretate de artişti consacraţi, cu parada portului popular, artificii, foc de tabără şi un târg de obiecte populare tradiţionale.
Săptămâna a treia îl are în centru pe Sfântul Ilie, zeul focului şi al Soarelui, cel care leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăsneşte duhurile rele ascunse pe pământ, plesnindu-le cu biciul lui de foc, oriunde s-ar ascunde - în vârful arborilor, sub streaşina casei sau în turla bisericii. El este atestat, prin numeroase tradiţii, la românii de pretutindeni, în special în mediile pastorale.
Cea de-a patra săptămână este dedicată verii - anotimpul cel mai călduros al anului. Calendarul popular al lunii iulie se încheie cu sărbătoarea Ursul Mare pe 31 iulie, aceasta fiind denumirea populară a constelaţiei Ursa Mare. Cele patru stele aşezate în trapez alcătuiesc corpul, iar stelele în linie dreaptă formează gâtul şi capul ursului. Pe timp de vară, Ursul Mare indică miezul nopţii. AGERPRES /(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să














