15 iunie - Ziua mondială a conştientizării abuzului faţă de vârstnici (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici este marcată, anual, la 15 iunie. A fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 66/127, din 19 decembrie 2011, conform www.un.org.
Pentru ediţia de anul acesta, ONU ne propune să reflectăm la situaţia persoanelor vârstnice aflate în situaţii limită. "Urgenţe precum dezastrele naturale, pandemiile sau conflictele afectează disproporţionat de mult persoanele în vârstă. Este crucial să avem pregătite planuri de intervenţie care să ia în considerare nevoile speciale ale acestei categorii, care întâmpină dificultăţi locomotorii, probleme cronice de sănătate şi izolare socială. Aceşti factori pot reprezenta obstacole în calea accesului la ajutor, evacuare sau asistenţă medicală promptă. Mai mult, stresul şi haosul specifice situaţiilor de urgenţă cresc riscul de abuz asupra vârstnicilor, de natură fizică, emoţională, financiară sau, pur şi simplu, neglijenţă", se arată pe www.un.org.
Drept urmare, ONU apelează la guverne, organizaţii de binefacere şi comunităţi locale să acorde o atenţie sporită situaţiei celor în vârstă în timpul crizelor. Educarea şi pregătirea pentru situaţiile de urgenţă trebuie să constituie priorităţi atât pentru autorităţile implicate, cât şi pentru publicul larg.
În ziua de 14 iunie 2024, la sediul ONU din New York este programată o conferinţă dedicată Zilei mondiale de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici.
Conform estimărilor ONU, până în anul 2030, numărul persoanelor de peste 60 de ani va creşte cu 38%, de la 1 miliard, la 1,4 miliarde. Abuzul asupra vârstnicilor există atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, cu o frecvenţă de la 1% la 10%. Astfel, este imperativă găsirea unor soluţii care să asigure îngrijirea şi respectarea drepturilor oamenilor în vârstă.
Punctul de plecare pentru ediţia din 2023 a Zilei mondiale de conştientizare a abuzului a fost studiul "Combaterea abuzului asupra vârstnicilor: cinci priorităţi pentru Deceniul Îmbătrânirii Sănătoase (2021-2030)", publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la 15 iunie 2022, conform who.int. Potrivit raportului OMS, una din şase persoane cu vârsta de peste 60 de ani este supusă unui abuz, în interiorul comunităţii, cel puţin o dată pe an. În cadru instituţionalizat, rata abuzurilor este chiar mai mare.
La 6 decembrie 2023, Fundaţia Regală Margareta a României a lansat Campania "Răspunde cu suflet vârstnicilor singuri!", pentru a sprijini de sărbători şi pe parcursul anului 2024 seniorii aflaţi în situaţii dificile de viaţă. "'Răspunde cu suflet vârstnicilor singuri!' este îndemnul adresat antreprenorilor şi liderilor din companii, pe care Fundaţia Regală îi invită să se alăture eforturilor de a susţine nevoile urgente ale vârstnicilor, pentru care timpul nu mai este un aliat. Investirea a 20% din impozitul pe profit sau venit din anul 2023 şi/sau redirecţionarea impozitului neutilizat în 2022 prin Declaraţia 177 reprezintă o mare oportunitate de a folosi taxele pentru o cauză concretă", potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
În 2023, datele statistice oferite de Institutul Naţional de Statistică referitoare la seniorii din România erau, în continuare, îngrijorătoare: populaţia rezidentă de vârstnici peste 65 de ani depăşea 3,7 milioane de persoane, iar aproape 1,9 milioane dintre ei au rămas singuri (luând în calcul seniorii cărora le-au murit partenerii şi pe cei necăsătoriţi sau divorţaţi). Conform indicatorilor statistici ai Casei Naţionale de Pensii Publice privind pilonul I, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în noiembrie 2023 de 2.009 lei.
În 2022, Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici s-a desfăşurat sub sloganul "Combătând abuzul asupra vârstnicilor" ("Combating Elder Abuse"). A fost o ediţie specială, din două motive. În primul rând, anul 2022 a marcat debutul iniţiativei ONU desfăşurată sub titlul "Deceniul îmbătrânirii sănătoase". Timp de zece ani, sub umbrela ONU, organizaţiile implicate în îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor în vârstă îşi unifică eforturile pentru a ridica standardele de viaţă atât ale vârstnicilor, cât şi ale familiilor acestora şi comunităţilor din care ei fac parte.
În al doilea rând, în 2022 s-au împlinit 20 de ani de la "A doua Adunare Mondială privind îmbătrânirea", care s-a desfăşurat la Madrid, între zilele de 8 şi 12 aprilie 2002. Prima astfel de adunare avusese loc la Viena, în 1982. La Madrid, a fost adoptat un Plan de Acţiune revizuit, adaptat realităţilor sociale, culturale, economice şi demografice ale secolului XXI.
În raportul întocmit la finalul evenimentului de la Madrid, se arată: "Noi, reprezentanţii Guvernelor care s-au întâlnit în cadrul Celei de-a doua Adunări Mondiale privind îmbătrânirea, am decis să adoptăm un Plan Internaţional de Acţiune privind îmbătrânirea, ca răspuns la provocările ridicate de îmbătrânirea populaţiei din secolul XXI şi să promovăm dezvoltarea unei societăţi care să includă interesele tuturor grupelor de vârstă. Ne angajăm să acţionăm la toate nivelurile, de la cele naţionale şi până la cele internaţionale, urmărind prioritar trei direcţii: persoanele în vârstă şi dezvoltarea; promovarea sănătăţii şi bunăstării vârstnicilor; încurajarea formării mediilor sociale prietenoase şi favorabile vârstnicilor", potrivit documents-dds-ny.un.org.
Abuzul faţă de vârstnici este definit, potrivit sursei amintite, ca fiind ''orice acţiune unică sau repetată sau lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relaţii bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau la suferinţa unei persoane în vârstă''. Se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoţionale, sexuale sau financiare. Poate surveni şi ca urmare a neglijenţei deopotrivă intenţionate sau lipsite de intenţie. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să














