Ortodoxe
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion

Greco-catolice
Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni şi Ilarion cel Nou

Romano-catolice
Sf. Norbert, ep.


Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 6 iunie.

Sfântul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, pitar împărătesc, care avea de soţie pe Teodosia; şi amândoi părinţii săi erau drept credincioşi. Ei, fiind iubitori de Dumnezeu, l-au învăţat bine Sfânta Scriptură.

"Apoi, când era de douăzeci de ani, a lăsat - după cum zice Evanghelia - pe tată, pe mamă, casă şi bogăţie, şi s-a dus în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Bizanţ. După aceea a venit în mănăstirea Dalmatului şi acolo a luat îngerescul şi sfântul chip cel mare, şi s-a făcut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme vieţuia acolo". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Ilarion la îndemnul împăratului şi al patriarhului, "s-a supus poruncii lor şi a luat stăpânirea egumeniei, păstorind astfel, mai bine de opt ani, oile cele cuvântătoare încredinţate lui". (Vieţile Sfinţilor)

În timpul prigoanei iconoclaste, Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a suferit multe chinuri, fiind trimis în exil, în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820), pentru a renunţa la dreapta credinţă şi la cinstirea sfintelor icoane.

Când a fost restabilit cultul icoanelor, în vremea împărătesei Teodora, soţia împăratului Teofil (829-842), Sfântul Ilarion a fost eliberat şi s-a reîntors la Mănăstirea Dalmaţilor. Aici a vieţuit încă trei ani, după care a plecat în pace la Domnul.

* Sfântul Cuvios Visarion s-a născut şi a crescut în Egipt. Din tinereţea sa a iubit pe Hristos. După o călătorie la Ierusalim, unde a cunoscut mulţi părinţi cu viaţă deosebită, s-a întors în Egipt şi folosindu-se de aceste întâlniri, cu sfatul duhovnicului său, Cuviosul Isidor Pelusiotul, a început viaţa cea aspră.

Împărţindu-şi săracilor şi mănăstirilor averea rămasă de la părinţi, Sfântul Visarion s-a făcut monah. Şi, ducându-se într-un loc pustiu, trăia în mari nevoinţe.

Astfel, fiind în trup, se asemăna celor fără de trup. Postirea lui era fără de măsură, pentru că uneori nu mânca toată săptămâna, iar alteori petrecea fără de hrană şi fără de băutură patruzeci de zile.

"Cu ochii cei sufleteşti privea neabătut spre Hristos, urmând celor fără de trupuri. De aceea s-a învrednicit şi de mari daruri de la El, pentru că i s-a dat lui darul facerii de minuni, cum erau prorocii cei mai de demult". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Cuvios Visarion, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânită şi a trecut de la plângere la bucuria cea veşnică. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Liviu Tatu)