Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Duminica a 5-a după Paşti

Greco-catolice
Duminica a 5-a a Paştilor. Fericiţii Episcopi Martiri Greco-Catolici Români; Sf. aep. Nichifor al Constantinopolului

Romano-catolice
Duminica a 9-a de peste an
Ss. Marcelin şi Petru, m.


Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este pomenit în calendarul creştin ortodox în zilele de 2 şi 24 iunie.

Sărbătoarea Sfântului şi Mare Mucenic Ioan din 2 iunie a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1950, fiind ziua salvării minunate a Sucevei de pârjolul cazacilor zaporojeni, în 1622.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte se află de sute de ani în ţara noastră, s-a născut în oraşul Trapezunt, din părinţi credincioşi.

La fel ca şi tatăl său, tânărul Ioan era negustor şi a plecat cu o corabie din oraşul natal spre Cetatea Albă.

În timpul călătoriei făcută pe Marea Neagră, proprietarul acelui vas care era francez îşi arăta împotrivirea faţă de credinţa ortodoxă.

"De aceea, se făcea mare ceartă între ei, în călătoria pe mare pentru credinţă, şi totdeauna Sfântul Ioan biruia pe acel francez, ca un preaiscusit în învăţăturile cărţilor; şi astfel îi ruşina socoteala lui cea nedreaptă şi ereticească. De aceea, francezul acela se mânia foarte rău contra nebiruitului ostaş al lui Hristos, se iuţea şi îl batjocorea cu multe ocări şi-l vrăjmăşuia, gândind rău contra lui". (Vieţile Sfinţilor)

Înfruntat de Sfântul Ioan, corăbierul a hotărât atunci să se răzbune şi, odată ajunsă corabia la Cetatea Albă, acesta a mers la eparhul cetăţii, care era turc, şi i-a spus că Ioan doreşte să treacă la religia sa.

Acestea auzindu-le acel eparh păgân s-a umplut de bucurie şi şezând la locul unde avea obicei a judeca, a poruncit să cheme cu cinste la sine pe fericitul Ioan, pe care a încercat să-l ademenească cu purtări mieroase, "fiindcă am auzit despre tine că voieşti să te faci propovăduitor al renumitei şi strălucitei noastre credinţe", spunea el.

Tânărul Ioan cerând ajutor de la Dumnezeu a mărturisit cu îndrăzneală:

"O, cadiule! Mi se pare că minţi pe faţă. Aceste cuvinte nu sunt ale mele, nici nu mi-a venit în cuget vreodată să mă lepăd de sfânta credinţă a Domnului meu Iisus Hristos! Să nu se întâmple un lucru necuvios ca acesta, nici să mă lase Dumnezeu să primesc în mintea mea un gând păgânesc ca acesta. Acestea toate sunt meşteşugiri ale vrăjmaşului adevărului şi ale satanei, tatăl său; că, intrând în tine ca într-un vas al său, grăieşte prin tine către mine, nădăjduind astfel că mă va trage spre pieire. Acel vrăjmaş se sileşte să mă depărteze de la Dumnezeul cel adevărat, care este Ziditor al tuturor făpturilor văzute şi nevăzute, precum şi al soarelui acesta, pe care tu îl cinsteşti ca pe un Dumnezeu; iar tu, fiind cuprins cu întunericul amăgirii, aduci această cinste, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevărat, făcătorul soarelui căruia tu te închini.

Deci nu te amăgi că mă vei pleca la minciună, ci mai vârtos tu însuţi învaţă-te de la mine taina adevărului, leapădă-te, te rog, de întunericul păgânătăţii, care zace în sufletul tău şi învredniceşte-te a te face fiu al luminii, strălucind cu razele dumnezeiescului Botez mai mult decât soarele. Nu socoti că soarele care se vede pe cer este Dumnezeu, ci cunoaşte că este un luminător făcut din fiinţa focului şi pus pe cer de Dumnezeu, Ziditorul lui, spre slujba oamenilor. Acela, adică soarele, s-a zidit în a patra zi; deci cum poate zidirea să fie Dumnezeu?". (Vieţile Sfinţilor)

"Sfântul Ioan, zicând nişte cuvinte ca acestea, şi-a ridicat mâinile şi ochii către cer, şi a strigat cu glas mare în auzul tuturor: 'Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Tine, Hristoase Mântuitorul meu, Care eşti Dumnezeu preamărit împreună cu Tatăl Tău Cel fără de început, cu Preasfântul Duh, o Putere şi o Împărăţie! Nu mă voi închina soarelui, nu voi sluji focului, nu voi jertfi luceafărului, nu mă voi lepăda de lumină, nu mă voi lipi de întuneric, nu voi lăsa pe Dumnezeul meu şi nici nu voi sluji diavolului!' ". (Vieţile Sfinţilor)

Conducătorul cetăţii a ordonat ca tânărul Ioan să fie supus la chinuri şi bătăi, "şi atât de cumplit l-au bătut, până ce i s-a stins şi glasul". A fost legat apoi de coada unui cal şi târât pe uliţele pietruite. În cele din urmă, după multele chinuri la care a fost supus, Sfântului Mucenic Ioan i-a fost tăiat capul cu sabia.

Trupul său a fost luat şi aşezat în biserica ortodoxă din Cetatea Albă; acolo sfintele sale moaşte au făcut multe minuni şi au vindecat boli, timp de şaptezeci de ani, făcându-se asupra lor arătări dumnezeieşti ziua şi noaptea.

"Uneori se arătau în formă de lumină minunată; alteori, în chip de foc pogorându-se asupra lor; alteori îngeri pogorându-se asupra lor şi suindu-se la cer, iar alte ori ieşea de acolo bună mireasmă negrăită". (Vieţile Sfinţilor)

Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), care reuşise să obţină din partea Patriarhiei ecumenice recunoaşterea canonică a lui Iosif Muşat ca mitropolit, a dorit să împlinească această reuşită istorică cu strămutarea moaştelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, în Catedrala Mitropoliei Moldovei.

La 2 iunie 1402 (după alţi istorici în anul 1415), racla cu moaştele sfântului a fost adusă cu mare cinste din Cetatea Albă, de trimişii lui Alexandru cel Bun. Domnul însuşi şi mari boieri au întâmpinat sfintele moaşte la poarta Cetăţii şi le-au condus la Biserica Mirăuţilor, unde au fost aşezate.

În 1589, moaştele au fost strămutate din vechea biserică domnească în noua catedrală din Suceava, ctitorită între anii 1514-1522, de domnitorii Bogdan III şi fiul său Ştefăniţă. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor"; https://sfantulioancelnou.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)