logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

31 mai - Ziua mondială fără tutun (ONU)

Imagine din galeria Agerpres

Ziua mondială fără tutun, stabilită la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), este marcată în fiecare an la 31 mai.

Această zi a fost instituită printr-o Rezoluţie adoptată de OMS în 1987, urmând a fi marcată la 7 aprilie 1988, dată la care se împlineau 40 de ani de la fondarea OMS, notează site-urile www.who.int şi www.dspb.ro. În 1988, însă, OMS a adoptat o nouă rezoluţie, prin care marcarea acestei zile avea să aibă loc la 31 mai.

Tema din 2024 a Zilei mondiale fără tutun este ''Protecting children from tobacco industry interference'' - "Protejarea copiilor de interferenţa industriei tutunului", şi urmăreşte creşterea gradului de conştientizare cu privire la influenţele dăunătoare ale industriei tutunului asupra tinerilor, după cum se menţionează pe site-ul www.who.int.

Tema se axează pe stoparea devenirii tinerilor ţinte pentru produsele nocive din tutun. Acest discurs oferă o platformă pentru tineri, factorii de decizie politică şi susţinătorii controlului tutunului la nivel global pentru a discuta această problemă şi pentru a îndemna guvernele să adopte politici care să-i protejeze pe tineri de practicile manipulative ale industriei tutunului şi industriilor conexe.

Conform datelor din 2022, la nivel mondial, cel puţin 37 de milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani consumau o anumită formă de tutun. În Regiunea Europeană a OMS, 11,5% dintre băieţi şi 10,1% dintre fetele cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani sunt consumatori de tutun (4 milioane). (sursa - www.who.int)

Pentru a continua să obţină venituri de miliarde de dolari, industria tutunului trebuie să înlocuiască milioanele de clienţi care mor şi pe cei care renunţă la tutun în fiecare an. Pentru a atinge acest scop, aceasta acţionează pentru a crea un mediu ce promovează acceptarea produselor sale de către generaţia următoare, inclusiv reglementări laxe pentru a se asigura că produsele sale sunt disponibile şi accesibile. Industria dezvoltă, de asemenea, produse şi tactici de publicitate care atrag copiii şi adolescenţii, ajungând la ei prin intermediul reţelelor sociale şi platformelor de streaming.

Produse precum ţigările electronice şi pungile cu nicotină câştigă popularitate în rândul tinerilor. Se estimează că 12,5% dintre adolescenţii din Regiunea Europeană a OMS au folosit ţigări electronice în 2022, comparativ cu 2% dintre adulţi. În unele ţări ale acestei regiuni, ratele de utilizare a ţigărilor electronice în rândul copiilor de şcoală sunt de 2-3 ori mai mari decât ratele fumatului de ţigări.

Într-un studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog şi apărut în noiembrie 2022 se arată, între altele, că media vârstei de debut în consumul produselor din tutun la români este de 18,6 ani, iar în cazul a 12,4% dintre fumători apariţia acestui comportament s-a întâmplat înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.

La 31 mai 2022, cu ocazia Zilei mondiale fără tutun, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertiza că, pe lângă impactul dăunător asupra sănătăţii oamenilor, provocând anual 8 milioane de decese, fumatul distruge pădurile şi contribuie la încălzirea globală. OMS atrăgea atenţia cu privire la impactul asupra mediului al acestui viciu, prin pierderea anuală a 600 de milioane de copaci, 200.000 de hectare de teren, 22.000 de tone de apă şi emisii de 84 de miliarde de tone de CO2. Aceste emisii reprezintă a cincea parte din totalul emisiilor aviaţiei civile, astfel încât se poate spune că fumatul contribuie la schimbările climatice, nota, de asemenea, OMS, care sublinia prejudiciile aduse de această industrie ţărilor în dezvoltare, unde se află majoritatea culturilor de tutun.

La nivelul aparatului respirator, fumatul este direct implicat în apariţia afecţiunilor respiratorii acute, a bolilor pulmonare cronice şi a cancerului bronhopulmonar, dar nu numai. Dintre bolile pulmonare cauzate de fumat face parte bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), care include emfizemul şi bronşita cronică, se amintea într-un comunicat din 31 mai 2021 al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. De asemenea, fumatul este la originea majorităţii cazurilor de cancer pulmonar. Riscul fumătorilor de a dezvolta cancer pulmonar este cu 15-30% mai mare faţă de nefumători. România depăşeşte media europeană la consumul de tutun de-a lungul vieţii, situându-se la 49,5% consumatori sau foşti consumatori, faţă de 41%, în medie, în populaţia europeană, potrivit aceluiaşi comunicat.

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conţine peste 7.000 de substanţe chimice toxice, iar fumatul pe parcursul unei vieţi poate să ducă în medie la scurtarea vieţii unei persoane cu cel puţin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viaţă pierduţi prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun, se menţiona într-un comunicat de presă din 14 mai 2024 al Spitalului de Pneumoftziologie Sibiu.

''Conform datelor prezentate în Analiza de situaţie Prevenţia consumului de tutun 2024 realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe glob, peste 8,7 milioane de oameni mor anual din cauza consumului produselor din tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane decese sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în ţările cu venituri mici şi medii. În Uniunea Europeană, consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces, fiind responsabil de aproximativ 700.000 de decese în fiecare an, şi este totodată unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat. În ciuda progresului obţinut în reducerea prevalenţei fumatului în Uniunea Europeană, numărul de fumători este mare, aproximativ 26% din toată populaţia, 1 din 5 persoane şi, ceea ce este şi mai grav, 29% dintre tinerii în vârstă de 15-24 de ani fumează'', se mai arată în comunicatul de presă al Spitalului de Pneumoftziologie Sibiu. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 148

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să