logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: 100 de ani de la naşterea cântăreţului Charles Aznavour (22 mai)

Image

Charles Aznavour s-a născut la 22 mai 1924, la Paris, într-o familie de emigranţi armeni. Ambii părinţi au fost artişti profesionişti în Armenia, potrivit www.thefamouspeople.com.

Shahnourh Varinag Aznavourian (numele său real) a început să cânte de la nouă ani şi foarte repede şi-a luat numele de scenă Aznavour. A devenit celebru în momentul în care Edith Piaf l-a auzit cântând şi, dându-şi seama de calităţile sale vocale, a aranjat să realizeze un turneu împreună în Franţa şi SUA. Toate piesele lui Aznavour au fost cântece de dragoste.

Anul 1956 a marcat un prim pas important în viaţa cântăreţului. După un recital la Casablanca, reacţia publicului l-a propulsat pe Aznavour la rangul de vedetă. Pentru premiera sa la Olympia, Aznavour a scris ''Sur ma vie'' (1956), care a devenit primul său mare şlagăr, potrivit https://aznavourfoundation.org. Din acest moment, contractele s-au succedat şi, după o perioadă de trei luni la Olympia, cariera sa a căpătat adevărata valoare la teatrul Alhambra, unde a compus "Je m'voyais deja" (1960).

A apărut în peste 60 de filme şi a compus peste 1.000 de cântece, în engleză, italiană, spaniolă şi germană. În urma cutremurului ce a răvăşit Armenia în 1988, a pus bazele unei fundaţii, numită "Aznavour pour l'Armenie", cu scopul de a ajuta zonele sinistrate. În onoarea sa, o piaţă din Erevan îi poartă numele, iar în Gyumri, oraşul care a suferit cele mai multe pierderi de vieţi omeneşti la cutremur, i s-a ridicat o statuie, potrivit https://aznavourfoundation.org.

Din 1995 a fost ambasador al Armeniei pe lângă UNESCO, iar din 2009 a fost ambasadorul Armeniei în Elveţia, după ce a devenit cetăţean armean în decembrie 2008. În 1997, a fost numit ofiţer al Legiunii de Onoare şi apoi, comandor, în 2004.

În 1971 i-a fost conferit Golden Lion Honorary Award la Festivalul de film de la Veneţia pentru versiunea italiană a cântecului "Mourir d'aimer". A fost introdus în Songwriters Hall of Fame în 1996.

În 1991 a concertat alături de Liza Minelli în spectacole susţinute în New York, Washington, Toronto şi Montreal. În decembrie 1994 a susţinut un concert excepţional la Viena alături de Placido Domingo. Patru ani mai târziu, a efectuat un turneu de patru săptămâni pe Broadway, în New York, un eveniment unic pentru un artist francez. A susţinut, de asemenea, spectacole la Moscova şi Sankt Petersburg. În 2004, a concertat la Palais des Congres, urmând apoi un turneu în Franţa şi Belgia.

Charles Aznavour s-a aflat în România în 1964, 2004 şi 2016. În perioada februarie - martie 2004, artistul francez a filmat la Palatul Cotroceni şi la Sinaia, timp de 23 de zile, pentru producţia de televiziune "Le pere Goriot", realizată de France 2, în colaborare cu TVR şi Castel Film România. În februarie 2016, a susţinut un concert la Bucureşti, la Sala Palatului.

În 2011, Universitatea din Ierusalim i-a oferit Premiul Scopus în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Teatrul Champs-Elysees din Paris. Distins pentru "activitatea sa ca om de cultură, dar şi ca militant al cauzei armene", Charles Aznavour s-a alăturat astfel altor laureaţi, de-a lungul timpului, ai Premiului Scopus, cum ar fi filosoful francez Bernard Henri Lavy, actorul american Gregory Peck, cântăreţul Frank Sinatra.

La 8 iulie 2013, la Erevan, în Armenia, a fost dezvelită o stea în onoarea sa, în cadrul unei ceremonii oficiale.

Între cele mai cunoscute piese ale sale se regăsesc: "Tous Les Visages de l'Amour", "Hier Encore", "Les Jours Heureux", "La Boheme", "Que C'est Triste", "Non, Je N'ai Rien Oublié", "Il Faut Savoir ", "Toi et moi", "Le Temps", "Emmenez-Moi", "Ave Maria", "Ils Sont Tombes".

Pe 22 mai 2014, în ziua în care a împlinit 90 de ani, artistul a susţinut un concert la Berlin.

La 16 noiembrie 2015, Charles Aznavour a primit Ordinul Coroanei în grad de comandor, înaltă distincţie acordată de regele Philippe al Belgiei, la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Didier Reynders. Diplomatul belgian i-a înmânat distincţia în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Egmont din Bruxelles.

Charles Aznavour a încetat din viaţă în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 2018, la domiciliul său din Alpilles (sudul Franţei).

În octombrie 2024, potrivit imdb.com, urmează să fie lansat lungmetrajul "Monsieur Aznavour", un film biografic despre viaţa şi cariera legendarului cântăreţ franco-armean Charles Aznavour, în care rolul principal este interpretat de Tahar Rahim, un actor francez de origine algeriană, care a devenit cunoscut pe plan internaţional datorită unor producţii precum "A Prophet" şi "Napoleon". Filmul îi are ca regizori pe Mehdi Idir şi pe interpretul rap Grand Corps Malade, care au colaborat în trecut la producţiile "Step by Step" şi "School Life".

Charles Aznavour a fost devotat artei sale până la finalul vieţii, interpretându-şi cântecele în zece limbi, pe fiecare scenă, în fiecare oraş, căutând cu disperare să atingă perfecţiunea. Albumele sale s-au vândut în peste 180 de milioane de copii la nivel mondial. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.imdb.com

Afisari: 145

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să