Microbiologul Werner Arber, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1978, s-a născut la 3 iunie 1929, şi a crescut într-o familie protestantă care locuia în Granichen, un sat din partea germanofonă a Elveţiei, la jumătatea distanţei dintre Berna şi Zurich. Atât părinţii, cât şi bunicii săi erau fermieri şi în copilărie a lucrat la câmp. Până la vârsta de 16 ani, Arber a urmat şcolile publice iar, mai târziu, Kantonsschule Aarau. Unele dintre materiile sale preferate la şcoală erau ştiinţa şi educaţia religioasă şi la un moment dat s-a îndreptat spre meseria de profesor.

În 1949, a început să studieze pentru o diplomă în ştiinţe naturale la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich. În timp ce se afla acolo, s-a implicat în experimente de izolare şi caracterizare a izotopului radioactiv al clorului. După ce şi-a luat diploma, în 1953, a fost angajat ca asistent al lui Eduard Kellenberger, care lucra la Laboratorul de Biofizică de la Universitatea din Geneva, pentru a ajuta la investigarea microscopică electronică a virusurilor bacteriene (bacteriofagi). Postul pe care l-a ocupat i-a permis lui Arber să continue cercetările sale pe fiziologia şi genetica bacteriofagelor. În 1958, Werner a început să lucreze pentru un doctorat. Teza sa s-a concentrat pe deficienţele unei tulpini mutante de bacteriofag lambda, potrivit www.whatisbiotechnology.org.

Werner Arber a lucrat, între 1958 şi 1960, ca cercetător asociat în laboratorul lui Joe Bertani de la Universitatea din California de Sud, investigând genetica P1, un bacteriofag al Escherichia coli. La începutul anului 1960, a petrecut ceva timp în laboratoarele cercetătorilor Gunther Stent din Berkeley, Joshua Lederberg din Stanford şi Salvador Luria la Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, perioadă în care a devenit fascinat de cercetările efectuate pentru a înţelege modul în care bacteriile au restricţionat şi modificat ADN-ul pentru a preveni distrugerea lor de către paraziţii virali.

Între 1965 şi 1970, a lucrat cu Kellenberg la Universitatea din Geneva la un proiect finanţat de Fundaţia Naţională Elveţiană pentru Ştiinţă. A fost numit, în 1965, profesor de genetică moleculară la Universitatea din Geneva, unde în iulie 1969 a realizat descoperiri referitoare la enzimele (metilazei), de restricţie şi utilizarea acestora în domeniul geneticii moleculare. În 1972, s-a mutat la departamentul Universităţii din Basel. Timp de un an a fost profesor invitat la Departamentul de Biologie Moleculară de la Universitatea California din Berkeley. A devenit profesor de microbiologie la Universitatea din Basel (1971-1996), unde a pus bazele Biozentrum (centru multidisciplinar în domeniul microbiologiei şi fizicii). Aici, s-a dedicat studiului geneticii moleculare.

Werner Arber a primit, în 1978, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu cercetătorii americani Hamilton Smith şi Daniel Nathans, Werner Arber pentru descoperirea "Restriktionsendonukleasen" (separării pe secvenţe a ADN-ului cu ajutor enzimatic), metodă folosită în genetica moleculară, potrivit www.nobelprize.org.

Este membru al World Knowledge Dialogue Scientific Board şi al Academiei Pontificale de Ştiinţe din 1981. În 1981, Arber a devenit membru fondator al Consiliului Mondial al Culturii. Papa Benedict al XVI-lea l-a numit în funcţia de preşedinte al Academiei Pontificale de Ştiinţe în ianuarie 2011, devenind primul protestant care deţine această funcţie, până în 2017, când s-a retras din funcţie şi a fost înlocuit de omul de ştiinţă german Joachim von Braun. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: biozentrum.unibas.ch