Pugilistul american Joe Louis, pe numele său complet la naştere Joseph Louis Barrow, s-a născut la 13 mai 1914, în Lafayette, statul Alabama, SUA, conform https://boxrec.com.

După ce familia s-a mutat în Detroit, statul Michigan, Joe Louis a început să lucreze pentru o firmă de curierat pentru a-şi putea ajuta financiar familia. Efortul fizic depus la locul de muncă l-a ajutat să facă faţă rigorilor sportive impuse de lumea boxului, potrivit www.biography.com.

Joe Louis a descoperit pasiunea pentru box după câteva reprize de antrenament în compania prietenului său Thurston McKinney, luptător cunoscut în zona oraşului Detroit. Thurston McKinney a fost cel care l-a încurajat pe Louis să folosească banii pe care mama sa i-a dat pentru lecţiile de vioară în favoarea unor antrenamente de box. A luptat în primul său meci sub numele Joe Louis, însă a pierdut. A continuat să se pregătească şi să lupte, iar în câţiva ani a fost considerat unul dintre pugiliştii de excepţie din zona de centru a Statelor Unite ale Americii.

În 1934, l-a învins pe Joe Bauer pentru titlul de campion al categoriei uşoare în cadrul Turneului Mănuşile de Aur, disputat la Chicago. L-a învins, apoi, pe Ario Soldati pentru titlul de campion al categoriei uşoare al Statelor Unite ale Americii la amatori. Cu un record de 53 de victorii din 56 de meciuri disputate, Joe Louis a trecut de la amatori la profesionişti.

Julian Black şi John Roxborough au devenit, în 1934, managerii şi finanţatorii lui Joe Louis. Aceştia au fost cei care i-au facilitat colaborarea lui Joe Louis cu antrenorul Jack Blackburn. La 4 iulie 1934, Joe Louis a debutat la profesionişti într-un meci, desfăşurat la Chicago, cu experimentatul pugilist Jack Kracken. L-a învins pe Kracken în câteva secunde de la debutul partidei, indică portalul de specialitate www.boxrec.com. Până la finalul anului 1934, Joe Louis a câştigat unsprezece meciuri consecutive, dintre care nouă s-au încheiat prin KO.

Palmaresul acumulat l-a ajutat pe Joe Louis să lupte împotriva experimentatului Lee Ramage (n.red. - pe numele său complet Leeland Bissel Ramage, conform boxrec.com), din California, un veteran al ringului cu peste 30 de meciuri în palmares. În meciul disputat la 14 decembrie 1934, la Chicago Stadium, din oraşul Chicago, Joe Louis l-a învins în opt runde pe Lee Ramage, ceea ce a determinat revista de specialitate ''The Ring'' să îl includă pe Louis în clasamentul top zece al celor mai buni ''challengeri'' la categoria grea.

După alte şapte meciuri consecutive câştigate prin KO, Joe Louis a urcat în ring, la 25 iunie 1935, pe arena Yankee Stadium, din Bronx, New York, cu Primo Carnera, fost campion mondial la categoria grea. Meciul, desfăşurat în faţa a 62.000 de spectatori, a fost un spectacol extraordinar pentru cei prezenţi, Primo Carnera fiind trimis la podea de trei ori în repriza a şasea, arbitrul a oprit meciul indicând victoria clară a lui Joe Louis, potrivit https://boxrec.com şi https://www.si.com.

În 24 septembrie 1935, pe Yankee Stadium, din New York, a avut loc lupta cu titratul fost campion mondial Max Baer. În runda a patra, Joe Louis l-a trimis la podea pe Max Baer pentru prima dată în cele 48 de meciuri la profesionişti ale acestuia din urmă. Victoria cu Baer l-a propulsat pentru meciul cu germanul Max Scheling, iar câştigătorul urma să dispute meciul pentru titlul mondial cu centura pe masă în compania campionului en-titre James Walter Braddock. Meciul cu Max Scheling a fost unul dificil pentru Joe Louis, care a fost trimis la podea, în runda a patra, pentru prima dată în cariera sa. Lupta a fost strânsă în următoarele runde, iar în repriza a 12-a Joe Louis a fost trimis din nou la podea, pierzând astfel meciul.

Managerii lui Joe Louis i-au aranjat o nouă luptă pentru a-l menţine în circuit, fiind vorba despre confruntarea cu fostul campion Jack Sharkey. Acesta din urmă nu a rezistat în faţa pugilistului Joe Louis din Detroit decât câteva runde, iar în runda a patra a fost trimis la podea. A continuat să câştige următoarele şase meciuri, dintre care cinci prin KO, oferindu-i astfel din nou posibilitatea lui Joe Louis să fie un ''challenger'' pentru titlul mondial cu James J. Braddock. Lupta a fost găzduită de Comiskey Park din Chicago, la 22 iunie 1937. În prima rundă, Braddock l-a trimis la podea pe Joe Louis. Pugilistul din Detroit a continuat să lupte, impunându-şi stilul caracteristic, iar în repriza a opta a lovit decisiv, învingând campionul mondial ''en-titre'' şi obţinând astfel titlul mondial. Joe Louis şi-a apărat cu succes pentru prima dată titlul mondial în compania pugilistului galez Tommy Farr.

În lupta din 22 iunie 1938, de pe Yankee Stadium, Joe Louis a avut şansa de a-şi relua revanşa în faţa lui Max Schmeling, potrivit https://boxrec.com. Schmeling era în continuare principalul ''challenger'' la titlul mondial. Peste 75.000 de spectatori au urmărit confruntarea în care Joe Louis l-a trimis la podea pe Max Schmeling, acesta din urmă fiind numărat de arbitrul Arthur Donovan, care în cele din urmă a oprit partida, anunţând victoria ''Bombardierului din Detroit''.

În următoarele luni, Louis a învins oponenţi importanţi din întreaga divizie, printre care Tony Galento, Bob Pastor, în urma acestor victorii fiind desemnat în anul 1939 Luptătorul Anului de către Revista ''The Ring'', potrivit https://boxrec.com.

La 23 mai 1941, Joe Louis a luptat cu fratele mai mic al lui Max Baer, Buddy, un oponent serios. Buddy Baer a început mult mai bine lupta, trimiţându-l pe Louis în corzi, însă luptătorul din Detroit a replicat în forţă. În runda a şaptea, arbitrul l-a descalificat pe Baer pentru că antrenorul acestuia nu a părăsit ringul.

La 18 iunie 1941, Louis l-a învins pe fostul campion mondial al categoriei uşoare Billy Conn, într-un meci disputat la Polo Grounds, în New York. Cunoscut sub renumele de ''Puştiul din Pittsburgh'', Conn a fost un luptător popular fiind apreciat pentru stilul său de deplasare rapid în care acoperea tot ringul şi îşi punea în valoare tehnica. A adoptat acelaşi stil cu Joe Louis pentru a evita loviturile devastatoare ale acestuia, însă nu a reuşit să stea departe de combinaţiile decisive ale luptătorului din Detroit care l-au trimis pe Conn la podea, fiind numărat de arbitru. Victoria lui Joe Louis cu Billy Conn a fost una dintre cele mai apreciate din cariera sa, existând imediat interesul pentru revanşă. Pe fondul negocierilor pentru un nou meci în compania lui Conn, Joe Louis l-a învins pe Lou Nova, din California, în faţa a 56.000 de spectatori, conform https://boxrec.com..

A urmat victoria în meciul revanşă cu Buddy Bear, la 9 ianuarie 1942, iar la 10 martie 1942 Joe Louis a anunţat că renunţă la cariera sportivă pentru a se înscrie în serviciul militar al armatei SUA. L-a învins şi pe Abe Simon, la Madison Square Garden, în New York, la 27 martie 1942.

A revenit în circuit, cu meciul împotriva lui Billy Conn, la 19 iunie 1946, pe Yankee Stadium din New York, fiind una dintre cele mai aşteptate gale. Meciul a generat încasări de aproximativ 2 milioane de dolari, mare parte din bani, respectiv 625.916 de dolari, fiind destinaţi acoperirii datoriilor pe care Joe Louise le avea către fiscul american. Billy Conn a fost învins prin KO.

La 18 septembrie 1946, l-a învins pe Tami Mauriello, prin KO, în prima rundă.

Au urmat cele două meciuri cu Jersey Joe Walcott, fost campion mondial la categoria mijlocie, pe care l-a învins în ambele confruntări, la 5 decembrie 1947 şi la 25 iunie 1948.

La începutul primăverii anului 1949, Joe Louis s-a retras din activitatea sportivă.

La 27 septembrie 1950, în lupta găzduită de Yankee Stadium, din New york, Joe Louis a pierdut în faţa lui Ezzard Charles, prin decizie unanimă.

Au urmat opt victorii consecutive în mai puţin de un an, printre acestea fiind vorba de luptele cu Lee Savold şi Jimmy Bivins.

A luptat la 26 octombrie 1951 cu cel care avea să devină unul dintre cei mai apreciaţi luptători de box din istorie, Rocky Marciano. Determinarea şi viteza pugilistului din Massachusetts au fost hotărâtoare pentru victoria acestuia prin KO în faţa lui Joe Louis. A fost ultimul meci din cariera lui Joe Louis.

Bombardierul din Detroit a continuat să fie o figură proeminentă în lumea boxului pentru următoarele decenii. A deţinut mai multe poziţii de promoter, comentator, arbitru şi consilier, însă nu a reuşit să îşi plătească datoriile acumulate, fiind nevoit să trăiască din ajutorul familiei şi al prietenilor.

În anii 1960, Joe Louis s-a confruntat cu probleme de sănătate. A lucrat o perioadă la Caesars Palace din Las Vegas, în ciuda stării sale de sănătate. A murit la 12 aprilie 1981.

Joe Louis a fost inclus în 1990 în ''International Boxing Hall of Fame''. În 1982 i-a fost acordată postum Medalia de Aur a Congresului, iar în anul 1993 a fost primul pugilist a cărui imagine a fost imprimată pe un timbru comemorativ. Şi-a apărat de 25 de ori consecutiv titlul mondial, record nedeţinut până la acea dată de vreun pugilist, iar 12 ani la rând a fost campion mondial al greilor, conform portalului https://boxrec.com. Joe Louis a fost unul dintre cei mai buni luptători din istoria boxului. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: nationalww2museum.org