Activitatea europarlamentarilor români din grupul Renew (USR, Reper) în legislatura 2019-2024
Cei 33 de europarlamentari care au reprezentat România în Parlamentul European în legislatura 2019-2024 au abordat, în activitatea lor, teme variate de politică externă a Uniunii, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina, sprijinul UE pentru Ucraina în contextul agresiunii Rusiei, conflictul din Gaza, aderarea României la spaţiul Schengen, susţinerea aderării Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei la UE, situaţia fermierilor în UE, criza energetică, pactul verde european etc, conform https://www.europarl.europa.eu/.
În legislatura 2019-2024, europarlamentarii români au făcut parte din grupurile PPE (membri, la nivel naţional ai PNL, PMP sau UDMR), S&D (membri, la nivel naţional, ai PSD, Pro România, PUSL) şi Renew (membri, la nivel naţional, ai USR, Reper).
Conform datelor de pe site-ul Parlamentului European, unii europarlamentari români au abordat într-o mai mare măsură teme de relevanţă europeană, în timp ce alţii s-au centrat pe teme de interes din România. Printre cei care s-au focusat pe temele de interes intern s-au număra Victor Negrescu, Nicolae Ştefănuţă, Carmen Avram, Daniel Buda, Tudor Ciuhodaru, Eugen Tomac.
Între cei care s-au implicat în cele mai multe propuneri de rezoluţie se numără Dragoş Pîslaru, Nicolae Ştefănuţă, Ramona Strugariu. Maria Grapini (172), Daniel Buda (166), Carmen Avram (133), Tudor Ciuhodaru (113), Eugen Tomac (96), Victor Negrescu (87), Dan Motreanu (80), Nicolae Ştefănuţă (71) se numără printre cei cu cele mai multe întrebări scrise adresate Comisiei Europene. Vasile Blaga, Dacian Cioloş, Corina Creţu, Claudia Manda, Vlad Nistor sunt printre cei care au iniţiat cele mai puţine întrebări către Comisie.
Unii dintre eurodeputaţi s-au profilat pe anumite tematici, în timp ce alţii au abordat, în activitatea lor la PE, tematici variate. În acest sens, Daniel Buda s-a axat într-o mare măsură pe tematica agriculturii, Cristian Buşoi pe sănătate, Tudor Ciuhodaru pe sănătate şi pandemia de COVID-19, Dragoş Pîslaru pe social, Cristian Terheş pe libertatea religioasă, Eugen Tomac pe politică externă, potrivit sursei citate.
Activitatea europarlamentarilor români din grupul Renew
Cei 8 eurodeputaţii români care au făcut parte din grupul Renew din legislativul european au provenit de la partidele USR şi Reper.
Din perspectiva implicării în întrebări adresate Comisiei, eurodeputaţii cei mai activi ai grupului au fost: Nicolae Ştefănuţă (6 întrebări orale şi 71 de întrebări scrise), Ramona Strugariu (10 întrebări orale şi 42 de întrebări scrise), Vlad Gheorghe (7 întrebări orale şi 35 de întrebări scrise), Dragoş Pîslaru (19 întrebări orale şi 32 de întrebări scrise). La polul opus, s-a situat Dacian Cioloş, cu 4 întrebări orale şi 2 întrebări scrise, potrivit datelor consultate pe site-ul https://www.europarl.europa.eu/.
Vlad-Marius Botoş (USR) s-a implicat într-o singură întrebare orală către Comisie şi în 15 întrebări scrise, abordând teme precum: lucrătorii sezonieri români în agricultură în contextul pandemiei de COVID-19, capitalele europene ale culturii, achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID, bugetul Erasmus+ pentru 2023, aderarea Bulgariei şi a României la spaţiul Schengen etc. Temele vizate în propunerile de rezoluţie la care a participat au fost: dreptul Israelului de a se apăra în contextul conflictului cu Hamas, aderarea României şi Bulgariei la Schengen, otrăvirea lui Alexei Navalnîi, redresarea culturală a Europei etc, informează https://www.europarl.europa.eu/.
Dacian Cioloş (Reper) a contribuit cu 4 întrebări orale şi 2 întrebări scrise la adresa Comisiei Europene pe tema încălcării drepturilor electorale garantate prin legea şi Constituţia din România în contextul alegerilor europene din iunie 2024, a aderării României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen sau a COVID-19. S-a implicat în propuneri de rezoluţie pe teme precum Brexitul, Conferinţa privind viitorul Europei, pandemia de COVID-19, protecţia europeană a lucrătorilor transfrontalieri şi sezonieri în contextul crizei provocate de COVID-19, dreptul Parlamentului de a fi informat în legătură cu evaluarea în curs a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă, cooperarea UE-Republica Moldova, politica de extindere a UE.
Vlad Gheorghe (Renew / Independent) s-a implicat în numeroase propuneri de rezoluţie pe subiecte de politică externă, drepturile omului în diverse ţări din lume, represiunile din Rusia, sancţiunile UE împotriva Rusiei etc. A depus 7 întrebări orale şi 35 de întrebări scrise pe temele: achiziţia de vaccinuri anti-COVID, crearea unui card comun de vaccinare în UE în contextul pandemiei de COVID-19, clarificare cu privire la reducerea furnizării de vaccinuri împotriva COVID-19 în UE, "Erasmus4Ukraine", Bugetul Erasmus+ pentru 2023, inegalităţile sociale din UE etc.
Alin Mituţa (Reper) s-a raliat rezoluţiilor privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen şi a adresat Comisiei 4 întrebări orale şi 16 întrebări scrise. Temele de interes sunt libertatea presei în România, centrele de îngrijire din România, lansarea unui sistem comun de achiziţii publice al UE pentru vaccinurile împotriva HPV, investiţiile pentru Delta Dunării în România, aderarea României la Schengen etc.
Dragoş Pîslaru (Reper) a adresat Comisiei Europene 19 întrebări orale şi 32 de întrebări scrise pe teme legate de sistemul electronic de schimb de informaţii privind securitatea socială, numărul european de asigurări sociale, lucrătorii sezonieri români în agricultură în contextul pandemiei de COVID-19, puncte de contact pentru aspectele legate de dizabilităţi, crearea unui consiliu european pe probleme de acces, persoanele cu dizabilităţi din UE, inegalităţi în materie de educaţie provocate de închiderea fizică a şcolilor, accesibilitatea site-urilor web ale UE pentru persoanele cu dizabilităţi, încălcarea drepturilor electorale garantate prin legea şi Constituţia din România în contextul alegerilor europene din iunie 2024 etc. S-a implicat în numeroase propuneri de rezoluţii pe teme de politică externă, drepturile omului în afara UE, războiul din Ucraina, protestele din Iran, dialogul social în UE, cooperarea Republici Moldova cu UE, sancţiunile UE împotriva Rusiei etc.
Ramona Strugariu (Reper) a adresat Comisiei 10 întrebări orale şi 42 de întrebări scrise cu interes pe subiecte legate de poluarea aerului în Bucureşti, recunoaşterea calificărilor profesionale ale asistenţilor medicali din România, lucrătorii sezonieri români în agricultură în contextul pandemiei de COVID-19, subminarea libertăţii mass-mediei în Ungaria, libertatea mass-mediei în Polonia, punerea în aplicare a hotărârii Coman, zonele naturale protejate din România, pluralismul mass-mediei în Italia etc. Numeroasele propuneri de rezoluţie la care a participat vizează teme de politică externă (Iran, Afganistan, China Taiwan, Ucraina, Gaza, Nagorno-Karabah, Uganda), relaţiile UE-Republica Moldova, etc.
Dragoş Tudorache (Reper) a adresat Comisiei 6 întrebări orale şi 19 întrebări scrise, axându-se pe subiecte precum: sprijinirea industriei româneşti, teme de politică externă, încălcarea drepturilor electorale garantate prin legea şi Constituţia din România în contextul alegerilor europene din iunie 2024. Propunerile de rezoluţie numeroase în care s-a implicat se referă tot la politica externă, cu accent pe războiul din Ucraina, asasinarea lui Alexei Navalnîi şi necesitatea unei acţiuni a UE în sprijinul prizonierilor politici şi al societăţii civile oprimate din Rusia, conflictul din Gaza etc.
***
Nicolae Ştefănuţă a obţinut mandatul de eurodeputat în 2019 pe listele USR/Renew, devenind ulterior independent şi raliindu-se la Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană. A contribuit la numeroase propuneri de rezoluţie fiind preocupat de teme de politică externă (Iran, Afganistan, China Taiwan, Ucraina, Gaza), aderarea României la Schengen, cooperarea UE-Republica Moldova etc. A adresat 6 întrebări orale şi 71 de întrebări scrise, temele de interes fiind calitatea aerului în România, deşeuri, icompatibilitatea dintre dreptul austriac şi normele europene, lucrătorii sezonieri români în agricultură în contextul pandemiei de COVID-19, sănătatea lucrătorilor sezonieri din UE, arestarea în masă a unor activişti LGBTI în Polonia, relaţiile UE-Turcia, punerea în aplicare a hotărârii Coman, aplicarea de către România a Directivei Habitate, exploatarea ilegală a pădurilor în România, sectorul cultural din Europa, spaţiile verzi din România, gestionarea deşeurilor în România etc. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.reneweuropegroup.eu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și














