logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Cinci ani de la abdicarea împăratului Akihito al Japoniei (30 aprilie)

Image

La 30 aprilie 2019, împăratul Akihito a părăsit tronul Japoniei după treizeci de ani de domnie, încheind astfel Era Heisei. A fost prima abdicare a unui împărat nipon din 1817 până la această dată, potrivit cotidianului The Economist, https://www.economist.com, şi agenţiei Reuters.

Împăratul Akihito s-a născut la 23 decembrie 1933, fiind fiul împăratului Showa şi împărătesei Kojun. A urmat studiile elementare la Gakushuin, şcoala ministerială a casei imperiale, care ulterior a devenit instituţie privată de învăţământ, conform https://www.in.emb-japan.go.jp.

 



În cursul anilor celui de-al Doilea Război Mondial, a fost evacuat alături de colegii săi de clasă în oraşul Nikko. A intrat în anul 1952 la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Economice a Universităţii Gakushuin. În acelaşi an, a avut loc ceremonia de învestitură ca prinţ moştenitor. A încheiat studiile universitare în anul 1956. Pe lângă studiile universitare formale, prinţul moştenitor a primit instruire specială din partea autorităţilor în ce priveşte istoria Japoniei, drept constituţional şi în alte materii, indică https://www.in.emb-japan.go.jp.

 


La 10 aprilie 1959, prinţul moştenitor Akihito s-a căsătorit cu Michiko Shoda, fiica unui distins om de afaceri.

 



În timpul perioadei de prinţ moştenitor, a fost înfiinţat un program de burse al prinţului moştenitor pentru a facilita schimburile între Japonia şi Hawaii, unde locuiau mulţi descendenţi ai unui mare număr de familii nipone de emigranţi. În anul 1965 a fost iniţiată competiţia Jocurile Sportive Naţionale pentru persoanele cu dizabilităţi, conform https://www.kunaicho.go.jp. Prinţul moştenitor cu prinţesa moştenitoare au vizitat 37 de ţări în toate regiunile lumii, mare parte dintre aceste vizite au avut loc în calitate de reprezentanţi ai împăratului şi împărătăsei Japoniei.

 

 

La data de 7 ianuarie 1989, ca urmare a decesului împăratului Hirohito la Palatul Imperial Chiyoda din Tokyo, Akihito a urmat succesiunii la tronul imperial în calitate de cel de-al 125-lea împărat al Japoniei. Ceremonia Crizantemei s-a desfăşurat la Palatul Imperial la data de 12 noiembrie 1990. La acest eveniment fastuos au participat reprezentanţi şi lideri din 158 de state.

 



Potrivit Constituţiei Japoniei, împăratul este ''simbolul statului şi unităţii poporului'', iar funcţia sa izvorăşte din voinţa populară cu care împarte puterea suverană.

Împăratul Akihito a interpretat diferit rolul de monarh comparativ cu tatăl său, împăratul Hirohito. A fost un împărat mai apropiat de oameni, care s-a lipsit de petrecerea cea mai mare a timpului în palatul său şi atribuţiilor formale. Totodată, Akihito s-a căsătorit cu o aleasă a inimii sale din popor, fiind primul monarh care şi-a ales astfel soţia în ultimii 2.680 de ani de istorie imperială.

 



A fost împăratul nipon care şi-a exprimat, la 24 mai 1990, regretul profund pentru suferinţa cauzată poporului coreean de către statul nipon în perioada de colonizare a peninsulei coreene şi a războiului 1910-1945, conform Reuters. A fost primul monarh modern al Japoniei care a vizitat China, la 23 octombrie 1992, şi a exprimat părerea de rău pentru suferinţa cauzată de Japonia poporului chinez.

 


Împăratul Akihito a vizitat Okinawa la 23 aprilie 1993, fiind primul monarh al Japoniei care a mers în sudul insulei.

 



În 31 ianuarie 1995, după seismul devastator, împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko au vizitat oraşul Kobe din vest, iar ca un gest de părăsire a cutumei tradiţionale, împăratul şi împărăteasa au îngenuncheat să discute cu supravieţuitorii cutremurului.

A vizitat spitale şi a decorat atleţii paralimpici ai Japoniei. La scurt timp după seismul devastator din 2011, care a afectat mare parte din nord-estul Japoniei, împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko au mers în zonele afectate unde au discutat cu localnicii, indică https://www.kunaicho.go.jp.. În cadrul unei apariţii televizate fără precedent, la 16 martie 2011, împăratul Akihito a cerut public tuturor să se ajute într-un gest de solidaritate, ca urmare a dezastrului natural din 11 martie, reprezentat de seism, valuri tsunami şi accidentul nuclear generat de valurile uriaşe, potrivit agenţiei Reuters.

În momentul împlinirii celor 70 de ani de la înfrângerea Japoniei în cea de-a doua conflagraţie mondială, la data de 15 august 2015, împăratul Akihito şi-a exprimat profunda părere de rău în ce priveşte războiul.

 



La 8 august 2016, într-un mesaj video aparte, împăratul a declarat că este îngrijorat de faptul că vârsta sa poate reprezenta un impediment în ce priveşte desfăşurarea îndatoririlor de monarh, mesaj interpretat de opinia publică niponă drept un anunţ privind dorinţa împăratului de abdicare.

În 24 februarie 2019, împăratul Akihito celebrează împlinirea a 30 de ani de la urcarea pe tron printr-un mesaj în care îndeamnă Japonia să se deschidă şi să croiască legături cu lumea, potrivit agenţiei Reuters.

 

 

La 30 aprilie 2019, într-un eveniment cu o simbolistică aparte, la vârsta de 85 de ani, împăratul Akihito a abdicat de la tronul crizantemei, în favoarea fiului său Naruhito, fiind primul monarh nipon care a ales să părăsească astfel funcţia imperială într-un orizont de timp de două secole. Pe fondul interdicţiei pentru familia imperială de a face declaraţii politice, guvernul nipon a decretat o lege specială prin care a permis împăratului să poată abdica şi să anunţe decizia abdicării de la tron, conform Reuters.

 


Cu prinţul moştenitor Naruhito a început o nouă eră imperială a Japoniei, Reiwa, potrivit https://www.history.com. Denumirea simbolică Reiwa semnifică ''armonie frumoasă'' şi a fost aleasă de cabinetul nipon de pe o listă scurtă. Potrivit tradiţiei nipone, împăratul Naruhito este cel de-al 126-lea monarh într-o linie monarhică cu o vechime de până în secolul al VII-lea î.Hr. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa fotografiilor : townandcountrymag.com 

Afisari: 141

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 13-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie

Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și