Ortodoxe
Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta

Greco-catolice
Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta

Romano-catolice
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.; Maria a lui Cleofa şi Salomea; Egbert, călug.


Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţi ai Transilvaniei, şi Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş sunt pomeniţi de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 24 aprilie.

Sfântul Ilie Iorest s-a născut în jurul anului 1600, în Transilvania. A intrat în obştea Mănăstirii Putna, călugărindu-se sub numele de Iorest.

După moartea mitropolitului Ghenadie al Ardealului, a fost ales întâistătător al bisericii din Transilvania, cu sediul la Alba Iulia, primind hirotonia ca arhiereu la Târgovişte de la mitropolitul Ţării Româneşti (1641).

Ca mitropolit, a retipărit la Alba lulia (1641) "Evanghelia cu învăţătură" a diaconului Coresi (din 1580-1581).

A fost înlăturat din scaun şi întemniţat în februarie 1643, din dispoziţia principelui Gheorghe Rakoczi I, pentru că n-a acceptat acţiunea de calvinizare a românilor. După ce a fost eliberat, Sfântul Ierarh Ilie Iorest s-a retras la Mănăstirea Putna, unde a şi murit la 12 martie 1678.

În urma mitropolitului Ilie Iorest, în scaunul mitropolitan de la Alba Iulia a fost ales Simion Ştefan. Acesta a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia cu o prefaţă a sa şi a pus problema unităţii limbii române.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici, care a urmat Sfântului Simion Ştefan, s-a născut în jurul anului 1620, în Ineu. În 1656 a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Transilvaniei, primind hirotonia în Ţara Românească.

Deşi îndelungată, păstoria lui ca mitropolit a fost tulburată de propaganda calvină pe care încercau să o desfăşoare printre românii ortodocşi principii maghiari calvini. Cu toate acestea, mitropolitul a luptat permanent pentru întărirea credinţei ortodoxe. Printre altele, în 1675 a convocat un sobor de preoţi şi protopopi, luând măsuri cu privire la întărirea vieţii religios-morale a preoţilor şi credincioşilor români din Transilvania (datoria preoţilor de a predica şi sluji în româneşte, măsuri privind disciplina, învăţarea de către credincioşi a Crezului şi a poruncilor bisericeşti).

În urma unui proces la Alba Iulia, mitropolitul Sava Brancovici a fost depus din treapta arhierească în 1680 şi aruncat în închisoare. A trecut la cele veşnice în 1683.

* Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş s-a născut într-un sat din părţile Năsăudului. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ţinuturile Maramureşului.

A fost hirotonit arhiereu în Moldova, de către mitropolitul Dosoftei. A avut la început reşedinţa la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârşitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giuleşti şi Budeşti din Maramureş.

Chemat la Viena, în 1701, i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, pe care a respins-o hotărât. A fost urmărit, calomniat şi acuzat de tot felul de lucruri, în încercarea de dezbinare religioasă şi de neam a românilor transilvăneni.

Ca urmare, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în faţa autorităţilor. S-a prezentat şi s-a apărat cu demnitate şi curaj, drept pentru care a fost trimis în temniţă, de unde a fost scos la insistenţele clerului şi credincioşilor Maramureşului.

În martie 1705, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Din nou credincioşii au cerut stăruitor eliberarea arhipăstorului lor. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

A revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credinţă Legea strămoşească.

* Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin erau din Rodostol, cetatea Misiei, ostaşi creştini.

Care "văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se diavolilor, după porunca stăpânitorilor - căci mulţi din creştini temându-se de torturi, fugeau şi se ascundeau -, ei pe faţă şi cu îndrăzneală au mărturisit că sunt creştini şi pe Unul adevăratul Dumnezeu preamărindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet". (Vieţile Sfinţilor)

După mărturisire, cei doi Sfinţi Mucenici, Pasicrat şi Valentin, au fost condamnaţi la moarte.

"Şi pe când slujitorii călăului duceau pe sfinţi la moarte afară din cetate, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi-1 sfătuia, ca o maică pe fiul său, să se apropie de moarte fără frică; căci se temea ca dânsul să nu se înfricoşeze, fiindcă era tânăr; şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era Sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci". (surse: Dicţionarul Teologilor Români, 1996; https://doxologia; vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)