26 aprilie - Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (ONU)
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat, la 8 decembrie 2016, o rezoluţie prin care 26 aprilie a fost desemnată Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (fosta URSS, în prezent pe teritoriul Ucrainei), potrivit www.un.org/en/observances/chernobyl-remembrance-day.
Adunarea Generală a ONU a recunoscut, astfel, că "trei decenii după dezastrul de la Cernobîl, consecinţele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă, precum şi continuarea necesităţilor comunităţilor şi teritoriilor afectate" şi a invitat "toate statele membre, agenţiile relevante ale sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale, precum şi societatea civilă, să respecte această zi".
Site-ul ONU aminteşte că o explozie la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 1986 a împrăştiat un nor radioactiv asupra unor mari părţi ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei şi Federaţiei Ruse, iar aproape 8,4 milioane de persoane din aceste ţări au fost expuse la radiaţii.

Imagine cu Centrala Nucleară de la Cernobil, din Ucraina, 22.06.2021
Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO
Guvernul sovietic a recunoscut nevoia de asistenţă internaţională abia în 1990, precizează www.un.org. În acelaşi an, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 45/190, solicitând "o cooperare internaţională pentru a aborda problema şi atenuarea consecinţelor la centrala nucleară de la Cernobîl". A fost înfiinţat un grup de lucru inter-agenţii care să coordoneze cooperarea în privinţa dezastrului de la Cernobîl.
În 1991, ONU a creat Fondul de încredere (fiduciar) de la Cernobîl, aflat în prezent sub conducerea Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
Din 1986, organizaţiile ONU şi majoritatea ONG-urilor au lansat peste 230 de proiecte de cercetare şi asistenţă diferite în domeniile sănătăţii, siguranţei nucleare, reabilitării, mediului, producţiei de alimente naturale şi informaţiilor.
În 2002, Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat o schimbare în strategia de la Cernobîl, cu un nou accent pe o abordare de dezvoltare pe termen lung, notează www.un.org/en/observances/chernobyl-remembrance-day. PNUD şi birourile sale regionale din cele trei ţări afectate au preluat conducerea în implementarea noii strategii. Pentru a oferi sprijin programelor internaţionale, naţionale şi publice destinate dezvoltării durabile a acestor teritorii, în 2009, ONU a lansat Reţeaua Internaţională de Cercetare şi Informare Cernobîl (ICRIN).
La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive.

Orasul Pripyat, evacuat dupa catastrofa de la centrala nucleară de la Cernobil, din Ucraina.
Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO
Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat şi la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 35 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcţia centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcţie.
Potrivit unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părţi ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986.

Orasul Pripyat, evacuat dupa catastrofa de la centrala nucleară de la Cernobil, din Ucraina.
Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO
Lucrarea, editată de Academia de ştiinţe de la New York şi lansată cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la catastrofă, cu titlul "Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment" ("Cernobîl: Consecinţe ale catastrofei asupra oamenilor şi mediului"), a fost scrisă de Aleksei Iablokov, de la Centrul pentru Politici de Mediu din Moscova şi respectiv Vasili Nesterenko şi Aleksei Nesterenko de la Institutul pentru protecţie împotriva radiaţiilor din Minsk (Belarus).
Conform acesteia, până în anul 2005, între 112.000 şi 125.000 de persoane din cele 830.000 care au participat la operaţiunile de decontaminare şi sigilare a reactorului nuclear de la Cernobîl, şi-au pierdut viaţa.

Centrala Nucleară de la Cernobil, din Ucraina, 22.06.2021.
Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO
Numărul total al deceselor la scară globală, în perioada 1986-2004, provocate de accidentul de la Cernobîl, este de 985.000.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO
Cele mai afectate state, pe lângă cele din fosta URSS, au fost Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia şi părţi extinse din Germania şi Marea Britanie, potrivit sursei citate. Aproximativ 550 de milioane de europeni şi între 150 şi 230 de milioane de oameni din emisfera nordică rusă şi nu numai au fost expuşi unui nivel ridicat de radioactivitate. Norul radioactiv rezultat a atins după 9 zile de la accident părţi din SUA şi Canada.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO
Celelalte trei reactoare au continuat să producă electricitate până în decembrie 2000. Cum "sarcofagul" de beton construit în grabă, în 1986, deasupra reactorului risca să se prăbuşească şi să lase descoperite 200 de tone de magmă cu un nivel de radioactivitate foarte ridicat, comunitatea internaţională s-a angajat să finanţeze construirea unei noi casete, mai sigure. Astfel, s-a construit o arcadă metalică, în greutate de 25 de tone şi măsurând 110 metri înălţime, pentru a fi amplasată deasupra sarcofagului fisurat. Suma totală a fost de 2,2 miliarde euro furnizată de peste 45 de ţări donatoare, prin fonduri gestionate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Sursa foto: bbc.com
Întrucât agenţiile Naţiunilor Unite şi-au îndreptat atenţia de la asistenţa umanitară către prevenire, recuperare, remediere şi dezvoltarea capacităţii, a fost adoptată o abordare integrată a dezvoltării durabile pentru a răspunde nevoilor regiunilor şi comunităţilor afectate. Agenţiile, fondurile şi programele au continuat să lucreze strâns cu guvernele din Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina pentru a oferi asistenţă pentru dezvoltare comunităţilor afectate de la Cernobîl.
Această zi de comemorare capătă o importanţă majoră pe măsură ce evenimentele recente din regiune sunt în desfăşurare în urma operaţiunii militare a Federaţiei Ruse, precizează www.genevaenvironmentnetwork.org. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la pericolele conflictului din zonă. La 26 aprilie 2022, directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi, a condus o misiune de experţi la centrala nucleară de la Cernobîl pentru a ajuta la prevenirea pericolului unui accident nuclear în timpul conflictului actual din ţară. AIEA oferă actualizări zilnice cu privire la situaţia din Ucraina.
Războiul din Ucraina a dus şi la o reactivare a ceea ce s-a întâmplat la Cernobîl, arată https://greencross.ch, site-ul Crucii Roşii elveţiene. Ocuparea centralei nucleare de la Cernobîl din 24 februarie până în 31 martie 2022 de către armata rusă continuă să arate pericolele pentru oameni şi mediu pe care le reprezintă centrala nucleară, susţine sursa citată mai sus. Crucea Roşie din Elveţia consideră Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl drept o oportunitate de a ne aminti de victimele şi de cei afectaţi de explozia de la Centrala Nucleară şi de războiul actual. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
* Explicaţie foto din deschidere: Centrala Nucleară de la Cernobil, din Ucraina, 22.06.2021.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,














