DOCUMENTAR: Zodia Taur (21 aprilie - 21 mai)
Simbolul Taurului (în latină "taurus", derivat din cuvântul grecesc) a fost venerat încă din antichitate. Coarnele taurului reprezintă fertilitate, dezvoltare şi începutul unui nou ciclu asemenea primăverii, când pământul este fertil şi totul creşte din abundenţă
Zodia, fiind caracterizată de elementul pământ, conferă celor nativi răbdare, tenacitate şi simţul practic, dublate de o excepţională rezistenţă la eforturi foarte mari. Luciditatea specifică semnului îi ocroteşte, orientându-i spre acţiunile favorabile. Simţurile ascuţite dar şi realiste îi avertizează, întotdeauna la timp, pentru a scăpa de încurcături şi pericole. Îşi cunosc limitele, iubesc ordinea şi sunt obiectivi, acţionând conform realităţii. Pot fi foarte buni administratori, fiind oamenii ideali pentru operaţiuni financiare, potrivit site-ului eastrolog.ro.
Planeta guvernatoare, Venus, le sporeşte talentele artistice, bunul gustul, senzualitatea, sociabilitatea şi atracţia fizică. Cei născuţi în această zodie iubesc muzica şi arta, sunt sociabili şi au simţul umorului. Sunt, în mare parte, gurmanzi, iar simţurile sunt foarte importante pentru ei, după cum se menţionează pe www.acvaria.com.
Nativi zodiei nu sunt încântaţi de schimbări, ei au nevoie în permanenţă de siguranţă. Încăpăţânarea este marele lor defect, fiind cei mai îndărătnici oameni din tot zodiacul. Ei manifestă şi tendinţa de a deveni prea posesivi şi materialişti. Au o fire dominată de instincte şi nu în puţine cazuri sunt vanitoşi. Viaţa lor intimă poartă amprenta unui uşor romantism.
Piatra mistică - ametist, cuarţ
Ziua norocoasă - vineri
Numerele norocoase - 4, 6
Culori norocoase - galben, galben-portocaliu
Simţul cel mai dezvoltat - pipăitul
Meserii indicate - profesiuni bancare, restauraţie, bucătar, horticultor, grădinar, medic, meserii artistice, cântăreţ, decorator.
Bărbatul taur este deschis, sincer, franc, politicos şi dă dovadă de foarte multă curtoazie. Relaţiile sentimentale sunt foarte importante pentru el, pentru că nu îi place să fie singur. Principala lui preocupare extra-profesională este seducţia. Puţine femei pot rezista unui farmec desăvârşit, ca al bărbatului Taur. Intuiţia îl va conduce spre persoana potrivită. Cei din prima jumătate a lunii mai iubesc activitatea şi au nevoie de ea.
Femeia născută în zodia Taur este foarte feminină, în general zveltă şi graţioasă, senzuală şi cu foarte mult farmec, conferit de planeta Venus, guvernatoare a zodiei. Este fidelă şi loială partenerului, căruia îi oferă o prietenie sinceră. Îi plac mult florile, fiind cadoul perfect pentru femeia taur. Cu toate atuurile sale fizice, femeia Taur nu-şi neglijează niciodată preocupările profesionale. Când doreşte ceva, nu se lasă abătută din drum şi se foloseşte de lacrimi şi ameninţări. Starea ei emoţională este echilibrată, realistă, plăcută. Oamenii sunt atraşi de atitudinea ei directă, deschisă, relaxantă, caldă, potrivit venus.org.ro.
Copiii născuţi sub semnul Taurului sunt foarte perseverenţi şi adesea maturi pentru vârsta lor. În general sunt comunicativi, adoră să se afle în centrul atenţiei şi să devină lideri ai grupului de copii din care fac parte. Sunt încăpăţânaţi, ceea ce îi face să se opună oricărei schimbări şi să prefere siguranţa rutinei familiare. Copiii născuţi sub acest semn sunt în mod particular iubitori de animale. Le place în general să aibă o grădină mică, cu ghivece cu flori, sau animale de companie pe care să le îngrijească, şi în plus sunt foarte sârguincioşi în îngrijirea lor, după cum menţionează www.copilul.ro.
Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă - Taur, Fecioară, Capricorn
Bună - Rac, Peşti
Delicată, riscantă - Leu, Vărsător
Dificilă, dar interesantă - Scorpion
Nerecomandabilă - Gemeni, Berbec
Personalităţi de la noi născute în zodia Taur: Ştefan Augustin Doinaş, Adriana Trandafir, Gheorghe Tomozei, Florin Călinescu, Ion Popescu-Gopo, Liviu Antonesei, Cristian Mungiu, Maia Morgenstern, Maria Dinulescu, Andreea Bibiri, Anghel Iordănescu, Mihaela Runceanu, Paul Tutungiu, Cristian Şofron, Marius Ţeicu, Constantin Diplan, Sorin Postelnicu, Cecilia Bârbora, Monica Roşu, Oana Sârbu, Irina Schrotter, Luminiţa Iacobescu, Florin Busuioc, Mircea Drăgan, Miodrag Belodedici.
Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Taur: William Shakespeare, Carl Spitteler, Anthony Trollope, Richard Donner, Bjorn Ulvaeus, Carl Bosch, Andre Agassi, Derek Luke, Oliver Cromwell, Judy Collins, Edouard Balladur, Jerome K. Jerome, Niccolo Machiavelli, Audrey Hepburn, Chris Brown, Rick Porras, Harry Truman, Melissa Gilbert, Alan Bennett, Billy Joel, Fred Astaire, Patrick Bruel, Danny Wood, Laura Pausini, Tadeusz Kubiak, Honore de Balzac, Adele, Joe Cocker, Israel Kamakawiwo' ole, Barbra Streisand.
Zodia Taur, a doua pe cercul zodiacal clasic european, începe din 21 aprilie şi se încheie pe 21 mai, potrivit www.eastrolog.ro. Fiecare din cele 12 semne zodiacale corespunde unei constelaţii, al cărui nume îl poartă. Astrologia a descris aceste semne şi corespondenţa lor în destinul omenesc al fiecărui individ. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,














