DOCUMENTAR: 35 de ani de la moartea părintelui Nicolae Steinhardt (monahul Nicolae Delarohia) (30 martie)
Nicolae Steinhardt - părintele Nicolae Delarohia (Nicu-Aurelian Steinhardt: numele la naştere), eseist, memorialist şi critic literar, s-a născut la 29 iulie 1912. Mama se numea Antoaneta (născută Neuman), iar tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, conducea o fabrică de cherestea şi mobilă în comuna Pantelimon. Luase parte, ca ofiţer de rezervă, la primul război mondial, fusese rănit la Mărăşeşti şi decorat cu "Virtutea Militară". O ramură a familiei se înrudeşte cu Sigmund Freud, creatorul psihanalizei. ("Dicţionarul general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române; Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2009)
Într-o scurtă autobiografie, părintele Nicolae Steinhardt spunea despre primii săi ani: "din copilărie m-au atras clopotele şi obiceiurile creştineşti. Părinţii mei erau în bune relaţii cu preotul Mărculescu de la biserica locală, Capra, unde am mers şi eu". ("Jurnalul Fericirii", Nicolae Steinhardt, Rohia, 2005)
Clasele primare le-a urmat în particular, apoi la şcoala "Clemenţa" din Bucureşti (1918-1922). Cursul secundar îl face la "Spiru Haret" (1922-1929), liceu reputat care număra atunci printre elevii săi pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica.
De confesiune mozaică, Steinhardt urmează (singurul dintre cei patru elevi israeliţi) cursurile de religie creştină, "avându-l drept dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu de la biserica Sf. Silvestru, om de ispravă, care mă simpatiza şi-mi da note mari", spune părintele Nicolae Steinhardt ("Jurnalul Fericirii").
Licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (1934), tot aici şi-a luat şi doctoratul, în 1936. După aceea, până la izbucnirea războiului, a continuat studiile la Paris şi în Anglia.
A fost avocat în Baroul Ilfov (1934-1948), funcţionar la diverse întreprinderi şi instituţii (1949-1959), muncitor necalificat (1964-1969). În ianuarie 1960 a fost arestat.
Despre împrejurările care au dus la arestare, Nicolae Steinhardt spune: "Greu m-am împăcat cu regimul introdus în toamna anului 1947. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat destulă voinţă şi destulă luciditate pentru a nu mă lăsa prins în capcană de ademenirile acestui nou regim. (...) Am suferit alături de atâţia alţii, am fost dat afară din casă şi din barou şi am dus-o foarte greu din punct de vedere material şi sufletesc. Am fost şi foarte bolnav, vreme îndelungată". ("Jurnalul Fericirii")
În anul 1959 grupul de prieteni pe care îl avea de câţiva ani a început să fie arestat, şi Nicolae Steinhardt a fost chemat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării şi punându-i-se în vedere că, dacă refuză, va fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionar".
Îndemnat cu putere de tatăl său, chiar certat pentru aşa-zisa sa nehotărâre, a refuzat să fie martor al acuzării; a fost arestat şi judecat în cadrul "lotului mistico-legionar Constantin Noica - Constantin Pillat" şi condamnat la 12 ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva orânduirii sociale a statului.
"Atunci n-am mai şovăit şi toate aprehensiunile şi subtilităţile mele mintale au dispărut ca prin farmec. Eram sigur că nu voi rezista doisprezece ani şi că voi muri în puşcărie. Nu voiam să mor nebotezat", notează părintele Nicolae. ("Jurnalul Fericirii")
La 15 martie 1960 a fost botezat creştin ortodox în camera 18, de la Jilava, de ieromonahul basarabean Mina Dobzeu.
"Părintele Mina a ţinut să dea botezului acestuia care s-a asemuit mult unui hold-up un caracter ecumenic şi i-a poftit la mica ceremonie clandestină pe cei doi preoţi greco-catolici aflaţi în celulă. Am fost botezat - valabil - în mare grabă cu apa dintr-un ibric cu smalţul sărit. Naş l-am avut pe un coleg de lot, fost director de cabinet al mareşalului Antonescu, Emanuel Vidraşcu". ("Jurnalul Fericirii")
"Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai des asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus şi lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfinte taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte. Şi o absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, în muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţământ de siguranţă absolută (...)", mărturiseşte Nicolae Steinhardt. ("Jurnalul Fericirii")
A fost eliberat în anul 1964, după peregrinări prin închisorile Jilava şi Gherla.
În 1980, a primit haina monahală, fiind călugărit de arhiepiscopul Teofil Herineanu. Îşi va petrece ultimii nouă ani la Mănăstirea de la Rohia, din Maramureş, unde Nicolae Steinhardt - monahul Nicolae Delarohia - a avut ascultarea de bibliotecar.
Debutul său literar a avut loc în "Revista burgheză" (1934). A colaborat cu articole şi eseuri la "Revista Fundaţiilor Regale", "Universul literar", "Victoria", "Libertatea", "Tribuna poporului", "Secolul 20", "Convorbiri literare", "Viaţa Românească", "Revista de istorie şi teorie literară", "Ethos" (Paris) etc. Debutul editorial a avut loc în 1934, cu volumul "In genul... tinerilor", semnat cu pseud. Anthistius. Autor al mai multor volume de eseuri: "Între viaţă şi cărţi" (1976), "Incertitudini literare" (1980), "Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului" (1982), "Critică la persoana întîi" (1983), "Escale în timp şi spaţiu sau Dincoace şi dincolo de texte" (1987), "Prin alţii spre sine" (1988). A tradus din Alain, Anderson, Barlow, Kipling ş.a. A primit Premiul de critică al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 1980.
"A scris despre literatură, artă, morală, istorie şi religie; despre scriitorii vechi şi noi, români sau străini; era competent în teologie, deşi fără studii speciale, ca şi în teatru şi muzică. Informaţia lui Steinhardt este uriaşă. El pare a şti totul despre toate. O memorie excepţională îi furnizează, în orice clipă, ori de câte ori are nevoie, datele necesare şi îi permite să facă orice conexiune doreşte (...) Stilistic, Steinhardt este volubil până la contagiune, stăpân pe o limbă română foarte personală, în care arhaismele fac casă bună cu neologismele sau cuvintele cele mai recente, iar topica mlădiază fraza după reguli numai de el ştiute. O limbă 'înţeleaptă', îţi vine să spui, cu un eminescianism, chiar dacă nu numaidecât şi veche, după cum arătam. Cultura acestei limbi este la fel de frapantă ca şi cultura, în general, a eseistului". ("Dicţionarul scriitorilor români", 2002)
De la amvonul Mănăstirii Rohia, părintele Nicolae a rostit un număr de peste cincizeci de cuvântări, care au fost publicate post-mortem în volumul "Dăruind vei dobândi".
Însă, "cea mai importantă carte este mărturisirea de credinţă a Părintelui Nicolae Delarohia - 'Jurnalul fericirii' (1991). Conceput în închisoare şi scris după eliberare, din memorie, a fost păstrat la loc sigur tot în mănăstire, păzit de îngerii de la uşa podului paraclisului mănăstirii şi ascuns aici de Părintele Nicolae şi de persoane apropiate dânsului, într-o seară, după o zi plină de osteneli şi ispite". ("Jurnalul Fericirii")
La 30 martie 1989 se stingea din viaţă, într-un spital din Baia Mare, în urma unui atac de cord, monahul Nicolae Delarohia. Înmormântarea a avut loc, în ziua de 2 aprilie, la Mănăstirea Rohia, fiind aşezat spre veşnică odihnă în cimitirul mănăstirii.
Din jurnalul de însemnări al arhiepiscopului Justinian Chira despre atmosfera la înmormântarea părintelui Nicolae:
"După Sfânta Liturghie a urmat slujba înmormântării. Sicriul descoperit este aşezat pe altarul de vară.
Părintele Nicolae Steinhardt, îmbrăcat în toată ţinuta monahală, cu camilafca pe cap, cu mâinile aşezate frumos pe piept, ţinând crucea şi metaniile de călugărie - aşa cum şi-a dorit, aşa cum i-a plăcut să le poarte de când a îmbrăcat haina monahală - parcă doarme liniştit. Niciodată nu am văzut un mort cu chipul atât de viu, aşa de senin, atât de atrăgător. Trupul Părintelui Nicolae nu avea aspect de cadavru, că părea să fie al unui om adormit într-un somn uşor, din care stă gata să se trezească. Mă uitam la faţă, genele ce erau închise parcă erau gata să se deschidă, omul fiind treaz.
Aşa cum l-am cunoscut în viaţă, Nicolae Steinhardt era şi acum asemenea unui creştin din primele zile ale creştinismului, care L-a văzut şi auzit pe Hristos, care nu avea nicio îndoială despre Mântuitor, despre învăţătura Sa, despre dumnezeirea Sa. Tot aşa arăta faţa Părintelui Nicolae Steinhardt şi aici, în sicriu. Era adormit, aşa cum zicea întotdeauna Mântuitorul despre cei plecaţi din viaţa aceasta. Nu era mort, ci doar adormit". ("Jurnalul Fericirii") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.doxologia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu













