21 martie - Ziua mondială a poeziei (UNESCO)
Ziua mondială a poeziei, sărbătorită în fiecare an, la 21 martie, celebrează una dintre cele mai apreciate forme de expresie a identităţii culturale şi lingvistice ale umanităţii.
Practicată de-a lungul istoriei, în fiecare cultură şi pe fiecare continent, poezia vorbeşte despre umanitatea noastră comună şi despre valorile noastre comune, transformând cele mai simple poezii într-un catalizator puternic pentru dialog şi pace.
Agenţia UNESCO, recunoscând capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minţii umane, a emis, cu prilejul celei de-a 30-a sesiuni susţinute la Paris (octombrie-noiembrie 1999), decizia pentru sărbătorirea anuală a Zilei mondiale a poeziei, la data de 21 martie. Ca formă intimă de exprimare care deschide porţi oamenilor către oameni, poezia îmbogăţeşte dialogul, impulsionând progresul uman, fiind necesară în toate epocile. Cu scopul de a sprijini diversitatea lingvistică prin exprimare poetică şi de a creşte oportunitatea ca limbile pe cale de dispariţie să fie auzite, Ziua mondială a poeziei este ocazia de a onora poeţii, de a reînvia tradiţiile orale ale recitalurilor de poezie, de a promova lectura, scrierea şi predarea poeziei. De asemenea, prin această zi este promovată convergenţa dintre poezie şi alte arte precum teatrul, dansul, muzica şi pictura, precum şi cunoaşterea mai profundă a poeziei prin implicarea mass-mediei în prezentarea acesteia. Pe măsură ce poezia continuă să reunească oamenii de pe continente, toţi suntem invitaţi să ne alăturăm acestei forme culturale de manifestare, potrivit UNESCO, www.unesco.org.
Ziua mondială a poeziei este sărbătorită şi în România prin diverse manifestări, între acestea numărându-se: Salonul de Carte Bookfest Timişoara, organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, împreună cu Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara (21-24); A XXXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie "Nichita Stănescu", eveniment organizat de Casa de Cultură "Ion Luca Caragiale" a Municipiului Ploieşti (Ploieşti, 21-31); "Eminescu-omul" - Expoziţie de carte şi obiecte ce au aparţinut lui Mihai Eminescu şi Veronicăi Micle. (Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, 21 martie-21 aprilie) etc.
Ziua mondială a poeziei promovează eforturile editurilor, care încearcă să se afirme în acest domeniu, publicând colecţii ale poeţilor tineri. Şi, nu în cele din urmă, cu acest prilej, este susţinută promovarea imaginii poeziei în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie apreciată drept o excelentă oportunitate de afirmare a identităţii unei societăţi.
Poezia, o formă de expresie artistică valoroasă, poate rima, folosind ceea ce se numesc metri de silabe lungi şi scurte. Unele poezii, scrise în ceea ce se numeşte "vers liber", nu folosesc rimă sau metri. Poeziile sunt împărţite în strofe şi pot avea până la 12 rânduri. Există numeroase tipuri de poezii, incluzând haiku-urile, limerick-urile, sonetele, baladele etc. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
* Explicaţie foto din deschidere: Manuscrisul poeziei Luceafărul, datând din 10 aprilie 1882.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august
Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august
Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 3-7 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru
Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026
Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul George Enescu
George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, evidențiază pagina muzeului care îi poartă numele - https://www.georgeenescu.ro/. A început să c&a













