Casa Edith Farnsworth, una dintre reşedinţele paradigmatice ale arhitecturii secolului al XX-lea, a devenit cunoscută la nivel internaţional pentru arhitectura sa modernă, spaţială, fiind una dintre cele trei case rezidenţiale proiectate de arhitectul Mies van der Rohe pe tărâmul Statelor Unite ale Americii, potrivit www.roarhitect.ro, https://www.scribd.com şi https://edithfarnsworthhouse.org/.

Proiectată între anii 1945 şi 1950 cu destinaţia unei case de weekend pentru medicul nefrolog Edith Farnsworth (1903-1977), o femeie foarte educată şi influentă din Chicago, construcţia a fost ridicată în 1951, într-o pădure de lângă Plano Illinois, în apropierea râului Fox pe un teren cu secole de istorie bogată şi captivantă. Design-ul peisagist a fost realizat de arhitectul Lanning Roper, astfel încât atenţia să fie focusată pe casă, construită aproape în totalitate din sticlă.

Arhitectura construcţiei reprezintă rafinamentul optim al expresiilor minimaliste de structură şi spaţiu ale lui Mies van der Rohe. Casa a fost construită din trei plăci orizontale dreptunghiulare de travertin - terasă, podeaua casei şi acoperiş - măsurând aproximativ 23 x 9 metri, fiecare, asamblate pe stâlpi subţiri, albi, în formă de I, aşezaţi la 6,7 metri unul de celălalt. Aceste elemente prefabricate subliniază influenţa europeană a lui Mies. În Europa, de fapt, arhitectul a folosit adesea pilonul generic de secţiune cruciformă, similar Pavilionului Barcelona (1929) sau al casei Tugendhat din Brno.

Casa Farnsworth nu are fundaţie, este ridicată la 1,5 metri deasupra solului pe care îl întâlneşte doar prin intermediul structurii elegante a pereţilor. Stâlpii subţiri contrastează tulpinile închise şi mari ale copacilor din apropiere, potrivit surselor amintite.

Interiorul găzduieşte într-o perspectivă utopică atmosfera din exterior, pereţii din sticlă creând senzaţia de continuitate prin împletirea armonioasă a celor două cadre - natura şi spaţiul locuibil, părând că spaţiul închis lipseşte cu desăvârşire. Întins pe o suprafaţă de 140 de metri pătraţi, spaţiul locuibil este total deschis, întrerupt doar de volumul de lemn al băii. Singurul element de ecranare este o perdea de mătase şantung naturală, albă. 

  Jocul de lumini ce ia naştere între panourile de sticlă, natura transpusă în interior datorită transparenţei acestora, precum şi lipsa fundaţiei creează o atmosferă aproape ireală. În antiteză cu această imagine se regăsesc formele austere ale mobilierului, nuanţele vii şi abstractul elementelor ce decorează spaţiul locuibil.

Clădirea a fost imediat aclamată de acei arhitecţi care s-au recunoscut în modernitatea perfecţiunii formale şi au salutat-o ca un manifest al rigorii reînnoite a limbajului arhitectural al maestrului german. În acelaşi timp a fost blamată datorită transparenţei sale care reprezenta un atac la intimitate, pe care locuinţa tradiţională şi-a propus să o protejeze, o rupere de toate acele modele tradiţionale de locuinţe considerate atemporale. Totuşi, Casa Farnsworth rămâne un proiect rafinat, organizat, format din câteva elemente esenţiale combinate după o logică impecabilă.

În 1969, Edith Farnsworth şi-a vândut casa dezvoltatorului imobiliar şi colecţionarului de artă englez Planoa Lord Peter Palumbo. Acesta a îmbunătăţit-o, adăugând amenajări şi sculpturi naturaliste şi deschizând un centru de vizitatori în 1996. În acel an, casa a fost inundată dezastruos, dar a fost restaurată în 1999. Ulterior, în 2003 a trecut în mâinile unui grup de conservatori susţinuţi de ''National Trust for Historic Preservation'', devenind un reper istoric naţional pentru Departamentul de Interne al SUA. În mai 2020, a fost din nou afectată de inundaţie, ceea ce a determinat dezvoltarea unei strategii de salvare a capodoperei lui Ludwig Mies van der Rohe. AGERPRES/Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com