Ciclul de sărbători populare cu dată fixă din preajma echinocţiului de primăvară începe cu Dochia, la 1 martie, când Biserica o sărbătoreşte pe Sfânta Muceniţă Evdochia care, în greceşte, înseamnă "binevoitoarea".

Dochia carpatică nu este, însă, după atribuţiile sale în calendarul popular, un personaj creştin, ci unul precreştin, care a preluat de la Sfânta Muceniţă Evdochia numai numele şi data de sărbătorire, 1 martie. Poporul îi spune Dochia, o babă cloanţă, urâtă şi rea, care îşi pune nora la mari încercări, are un limbaj licenţios etc, arată prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, etnolog. ("Sărbători şi obiceiuri româneşti", 2003)

Considerând, probabil, că ocupă un loc nemeritat în calendar, poporul i-a pus în spate nu numai 9 sau 12 cojoace, ci şi zilele friguroase de la începutul lunii martie, ca şi necazurile oamenilor pentru prelungirea iernii, scrie Ion Ghinoiu.

Totuşi, Babei Dochia i se făcea o mare favoare: este sărbătorită la începutul sezonului învierii naturii, primăvara, alături de o întreagă generaţie de personaje calendaristice tinere, Sângiorz, Sântoader, Dragobete şi altele.

După legendă, Dragobete este fiul Babei Dochia şi reprezintă, în opoziţie cu aceasta, principiul pozitiv.

Numit şi Cap de Primăvară, Dragobete era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.

În mai multe comune din Muntenia şi, mai cu seamă, în cele din judeţele Gorj şi Olt, sărbătoarea Aflării capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care cade totdeauna în ziua de 24 februarie, se numeşte Dragobete, scrie folcloristul şi etnograful Simion Florea Marian. ("Sărbătorile la români - Studiu etnografic", Editura Fundaţiei Culturale Române)

Dragobetele, în aceste părţi, este o zi frumoasă de sărbătoare pentru băieţi şi fete mari, ba chiar şi pentru bărbaţi şi femei tinere. În unele comune, tot din Muntenia, aminteşte Simion Florea Marian, poporul serbează Dragobetele anume să fie ferit de boli.

Purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii, Dragobetele este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile. De aceea, fetele şi băieţii aşteptau cu nerăbdare şi sărbătoreau Dragobetele pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul. ("Sărbători şi obiceiuri româneşti")

Considerată, local, prima zi de primăvară, în ziua de Dragobete, fetele şi băieţii se adunau în grupuri şi ieşeau hăulind şi chiuind în câmp, de unde adunau viorele şi tămâioare. La Sânziene culegeau alte două flori, roji (un fel de trandafir sălbatic) şi oglici (flori mici galbene), care ar fi surori ale viorelelor şi tămâioarelor, uscate din primavară. Florile ar fi trebuit prinse în buchete şi date pe apă, căci împreunarea florilor surori, care nu se pot ajunge niciodată şi niciodată nu se pot întâlni, se considera în cer ca jumătate de Sărindar. (revista "Şezătoarea", XII, 1904)

În ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se zburătoresc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile, în care îşi vor creşte puii. Cele neîmperecheate rămân stinghere până la Dragobetele anului viitor. Tot aşa, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an.

"În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi şi astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi". ("Mitologie Română" - Dicţionar, Ion Ghinoiu)

În zona Mehedinţi, se numesc dragobeţi, mugurii arborilor de pădure, culeşi şi purtaţi de fete, la ureche, în ziua de Dragobete, simbol ai dragostei juvenile. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)