28 februarie - Ziua Protecţiei Civile
La 28 februarie, an de an, este sărbătorită Ziua Protecţiei Civile sau Ziua Apărării Civile, zi în care, în anul 1933, a luat fiinţă protecţia civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468, care aproba "Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene", având ca scop "limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor", potrivit site-ului www.isudb.ro.
Conceptul de protecţie civilă se referă la ansamblul sistemelor, structurilor şi resurselor gestionate de guverne şi care sunt orientate spre protejarea populaţiei non-combatante, în principal în caz de dezastre naturale şi tehnologice. Această definiţie este valabilă în special în arealul geografic al Uniunii Europene, precizează site-ul https://pompieriiromanieu.wordpress.com.

Exerciţii demonstrative desfăşurate cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, in municipiul Timişoara.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
Denumit iniţial "apărare pasivă", conceptul de protecţie civilă a trecut ulterior la denumirea de "apărare locală antiaeriană" (1952), apoi la ''apărare civilă'' (1978), din anul 1994 fiind consacrat ca "protecţie civilă", prin Legea apărării naţionale nr. 45 din 1 iulie 1994. Protecţia civilă este definită pe site-ul www.isudb.ro drept ''o componentă a sistemului securităţii naţionale, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, al protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate''.
Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care a intrat în vigoare la 23 martie 1933, s-a stabilit că ''Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întreg teritoriul de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă'', conform volumului ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor. De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare. Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.

Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO
În ceea ce priveşte reglementările de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat, acestea au fost stipulate în Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr. 1245/24 aprilie 1933, care prevedea, totodată, încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare.
Momente importante în organizarea structurilor de apărare pasivă au fost marcate de alte acte normative, precum: Ordinul M.St.M. (Marele Stat Major) nr. 45.082 din 15 septembrie 1948, prin care s-a reînfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului; Decretul nr. 222 din 9 septembrie 1950, care prevedea măsuri de organizare şi funcţionare, pregătire şi control privind apărarea pasivă a teritoriului ţării, reglementări de inspiraţie sovietică (ulterior modificate, în raport cu realităţile româneşti); Decizia ministrului Afacerilor Interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951, prin care s-a înfiinţat Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului. În anul 1952, au fost organizate, în noua structură administrativ teritorială, state majore regionale ale apărării antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

Ceremonial militar dedicat Zilei Protecţiei Civile, organizat la Reşiţa, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Semenic' al judeţului Caraş-Severin.
Foto: (c) PAULA NEAMŢU / AGERPRES FOTO
A urmat Legea nr. 2/1978, care a consfinţit aplicarea, în ţara noastră, a unei noi concepţii privind apărarea civilă, modernizarea fiind impusă de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, dar şi de catastrofele naturale care au lovit ţara, precum inundaţii, cutremurul din 1977 sau unele catastrofe industriale (incendii pe platformele petrochimice şi metalurgice etc.). În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile nr. 106, în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în prezent Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr. 481 din 2004, care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum şi cu cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu, potrivit site-urilor www.isudb.ro şi http://isucj.ro.
România a realizat, în 2004, un proces de reformă instituţională, reunind protecţia civilă şi pompierii militari într-o structură unitară - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit site-ului www.isusibiu.ro, Protecţia Civilă, componentă a apărării naţionale, ''cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora''.

Ziua Protecţiei Civile din România a fost marcată, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, printr-o situaţie tacticaă specială, un exerciţiu la care au participat angajaţi ai serviciului de protecţie civilă, pompieri militari şi echipaje de intervenţie SMURD şi descarcerare.
Foto: (c) TUDOR IOSIFARU/AGERPRES FOTO
La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusă de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, iar la nivelul agenţilor economici, de către conducătorii acestora. Coordonarea de specialitate a activităţilor de protecţie civilă se realizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul Operaţional Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, prin centrele operaţionale din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora.
Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare, adăpostire, protecţie nucleară, biologică şi chimică, evacuare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice.

Exerciţiu de protecţie civilă, organizat de Primăria sectorului 1, acţiune ce face parte din 'Programul de Intervenţie în caz de Atac terorist' a Inspectoratului de Protecţie Civilă.
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU/Arhiva istorică AGERPRES
Activităţile şi măsurile de protecţie civilă se planifică, se organizează şi se aplică în concordanţă cu prevederile legii şi ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate naţională, cu planurile şi programele adoptate de CSAT, precum şi cu programele şi procedurile elaborate de organismele specializate ale ONU, NATO şi Uniunii Europene. Managementul protecţiei civile se asigură de către componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, activitatea de protecţie civilă din România fiind coordonată de primul-ministru, care conduce această activitate prin ministrul Administraţiei şi Internelor, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
La acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă participă structuri de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unităţi şi formaţiuni militare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării, servicii de urgenţă voluntare, formaţiuni de Cruce Roşie şi alte structuri cu atribuţii în domeniu, menţionează https://isuct.igsu.ro.
În data de 1 martie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională a Protecţiei Civile. La 1 martie 1972, a intrat în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (International Civil Defence Organisation, ICDO). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Andreea Onogea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu













