logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Papa Pius al XI-lea (Achille Ratti)

Image

Ambrogio Damiano Achille Ratti, care avea să devină papă cu numele de Pius al XI-lea, s-a născut la Desio (Milano) la 31 mai 1857, al patrulea fiu al lui Francesco şi al Teresei Galli.

A urmat primele clase elementare din 1863 până în 1866. La 5 noiembrie 1867, Achille a intrat la seminarul gimnazial din San Pietro Martire din Seveso. A obţinut diploma de liceu ca elev particular la liceul Parini, în anul şcolar 1874-1875. Ulterior, primii trei ani de teologie a studiat la Seminarul Major din Milano, şi pentru ultimul an, la Seminarul San Pietro Martire din Seveso (1878-1879).

 

 

Sursa foto: vaticannews.va 


În octombrie 1879, tânărul Achille a fost transferat la Roma la Seminarul Lombard. Două luni mai târziu, la 20 decembrie 1879, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, a fost hirotonit preot în Basilica Sfântul Ioan din Lateran.

În 13 martie 1882, la Facultatea Pontificală din Sapienza a obţinut o diplomă în teologie; la 9 iunie a aceluiaşi an, la Universitatea Gregoriană, licenţa în drept canonic şi la 23 iunie, la Academia Pontificală Sfântul Toma, licenţa în filosofie.

 

 

Inaugurarea Radio Vatican

Sursa foto: vaticannews.va 


Întors la Milano, la sfârşitul anului 1882, Achille Ratti a fost chemat să predea la acelaşi seminar teologic în care studiase. În noiembrie 1888, a fost cooptat printre specialiştii celebrei Biblioteci Ambroziene, unde a rămas până în 1912. În aceşti ani a transcris şi a publicat codice şi documente de arhivă foarte rare; reorganizează Biblioteca Certosei di Pavia, Biblioteca şi Pinacoteca Ambroziană, Muzeul Settala; recuperează şi restaurează codice şi pergamentele Domului din Milano deteriorate de un incendiu; lucrează din greu la diverse iniţiative culturale, obţinând, printre altele, recunoaşterea de membru al Regia Deputazione di Storia Patria (asociaţie de istorici) pentru provincia antică Lombardia şi de membru al Institutului Regal de Ştiinţe şi Litere din Lombardia şi Veneto.

 


Paralel a desfăşurat şi activitatea preoţească de capelan, în Milano. În timpul liber, îndrăgostit de munte, s-a dedicat alpinismului.

Chemat la Roma în februarie 1912 de papa Pius al X-lea ca viceprefect al Bibliotecii Vaticanului, a devenit prefect la 1 septembrie 1914.

În mai 1918, a fost trimis de papa Benedict al XV-lea în Polonia şi Lituania, cu calificarea de Vizitator apostolic. Deoarece guvernul polonez a restabilit relaţiile diplomatice cu Sfântul Scaun, la 3 iulie 1919 vizitatorul apostolic Achille Ratti a fost confirmat ca reprezentant al autorităţii pontificale cu titlul de Nunţiu apostolic, iar la 28 octombrie a fost sfinţit Arhiepiscop.

 

Inaugurarea Radio Vatican

Sursa foto: vaticannews.va 


La 8 septembrie 1921, a fost instalat arhiepiscop al diecezei de Milano.

După moartea papei Benedict al XV-lea (22 ianuarie 1922), Conclavul s-a întrunit în 2 februarie, cu participarea a 53 de cardinali. Patru zile mai târziu, la cel de-al patrusprezecelea scrutin, arhiepiscopul cardinal Achille Ratti a fost ales papă cu 42 de voturi (cu 6 mai mult decât cvorumul necesar).

Pius al XI-lea are drept motto al pontificatului său: "Pax Christi in regdom Christi" "Pacea lui Hristos în Împărăţia lui Hristos". Unul dintre cele mai importante angajamente ale noului papă a fost reconcilierea dintre Sfântul Scaun şi Italia.

Următorul pas în această direcţie a fost semnarea la 11 februarie 1929 a Tratatului prin care Sfântul Scaun "recunoaşte Regatul Italiei sub dinastia Casei de Savoia cu Roma drept capitală a statului italian" şi, la rândul său, "Italia recunoaşte Statul Vatican sub suveranitatea Supremului Pontif ". (sursa: https://www.vatican.va/)

 

 

Inaugurarea Radio Vatican

Sursa foto: vaticannews.va  


"Pe bună dreptate", arată sursa citată, "papa Pius al XI-lea îşi exprimă în repetate rânduri şi în mai multe locuri satisfacţia faţă de rezultatul obţinut, care este însoţit pe plan diplomatic de celelalte unsprezece Concordate cu tot atâtea State şi de cele cinci Acorduri internaţionale încheiate de acesta pe probleme particulare".

O recunoaştere specială îi este rezervată papei Ratti pentru faptul că la 12 februarie 1931, la aniversarea a noua de la încoronarea sa, a inaugurat postul de radio Vatican. Pontiful va face uz de serviciul radio foarte modern cu alte ocazii în anii următori, trimiţând mesaje ascultătorilor îndepărtaţi.

După ce s-a îmbolnăvit grav în ianuarie 1939, papa Achille Ratti s-a stins din viaţă în 10 februarie, în ajunul împlinirii celui de-al şaptesprezecelea an de pontificat. Rămăşiţele sale pământeşti se odihnesc în grotele Vaticanului, lângă mormintele papilor Benedict al XV-lea şi Pius al X-lea.

 

 

Foto: (c)  papalartifacts.com 


"Cardinalul Bertone la reuniunea de studiu asupra lui Pius al XI-lea: a fost un mare papă care trebuie studiat şi redescoperit", transmitea Radio Vatican, în 27 februarie 2009.

La reuniunea amintită, despre papa Pius al XI-lea a vorbit cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone, intervenind în deschiderea Congresului internaţional promovat de Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice.

Mulţumită deciziei lui Benedict al XVI-lea de a permite consultarea documentelor de arhivă vaticane relative la Pius al XI-lea, "istoriografia lungului său pontificat a căpătat noi impulsuri şi produs noi rezultate", a spus cardinalul Bertone, potrivit Radio Vatican.

De asemenea în cuvântul său, printre altele, cardinalul Bertone a amintit "politica concordatelor" a papei Pius al XI-lea, care a încheiat în jur de zece cu alte ţări: de la Letonia la Germania, de la Austria la Polonia şi România.

"Acest Pontif (Pius al XI-lea - n.r.) - recunosc unanim istoricii - a ştiut să conducă Biserica cu vigoare", observa cu prilejul amintit cardinalul Tarcisio Bertone, potrivit Radio Vatican. (surse: https://www.vatican.va/; http://www.archivioradiovaticana.va) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto din deschidere: papalartifacts.com

Afisari: 277

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 13-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)

Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau

Documentare 13-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info

Documentare 13-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie

Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto

Documentare 13-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie

Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu