Geneticianul şi virologul Howard Martin Temin, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1975, împreună cu cercetătorii David Baltimore şi Renato Dulbecco, pentru descoperirile cu privire la interacţiunea dintre virusul tumoral şi materialul genetic al celulei, s-a născut la 10 decembrie 1934, în Philadelphia, statul Pennsylvania, potrivit www.nobelprize.org.

În Philadelphia a terminat şcoala primară şi a urmat cursurile Colegiului Swarthmore (1951-1955). Diploma de licenţă obţinută în 1955, a inclus şi o specializare minoră în biologie. A continuat studiile de biologie în cadrul Institutului de Tehnologie din California, Pasadena, concentrându-se asupra experienţelor din domeniul embriologiei. După un an şi jumătate, şi-a schimbat domeniul de studiu, abordând virologia animală. Pentru teza de doctorat a realizat cercetări asupra virusului sarcom Rous, colaborând cu dr. Harry Rubin, cercetător postdoctoral, în laboratorul profesorului Dulbecco. A obţinut titlul de doctor în 1959 şi şi-a continuat cercetările împreună cu profesorul Dulbecco, în laboratoarele acestuia.

În 1960, s-a mutat la Madison, unde şi-a continuat cercetarea în propriul său laborator şi a fost profesor în cadrul Şcolii Medicale a Universităţii Wisconsin-Madison, potrivit dnalc.cshl.edu/view/. A fost succesiv profesor asociat, profesor titular la Wisconsin Alumni Research Foundation, profesor de cercetare în domeniul cancerului şi, din 1974, profesor de oncologie virală şi biologie celulară al Societăţii Americane de Cancer.

Temin a arătat că anumiţi viruşi tumorali au capacitatea enzimatică de a inversa fluxul de informaţii de la ARN înapoi la ADN, folosind transcriptaza inversă, enzimă care determină cancerizarea celulelor de către anumiţi viruşi. Transcriptaza inversă a fost, de asemenea, descoperită independent şi simultan în asociere cu virusul leucemiei murine de David Baltimore la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.

A obţinut rezultate semnificative cu experimentele efectuate în 1964, în urma cărora şi-a formulat propria ipoteză despre efectele viruşilor la nivelul ADN-ului. Ipoteza a fost acceptată în 1970 şi i-a adus o serie de premii. Pentru activitatea de cercetare desfăşurată între 1964-1974, i-a fost acordat ''Research Career Development Award'' din partea Institutului Naţional pentru Cancer. A elaborat o serie de lucrări privind genetica, fiziologia virală şi patogenia tumorilor maligne.

Pentru descoperirile din anii 1970, la Universitatea din Wisconsin-Madison, a împărţit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1975 cu virusologul italiano-american Renato Dulbecco şi biologul american David Baltimore. După ce Renato Dulbecco a descoperit că virusurile tumorale funcţionează prin încorporarea ADN-ului lor în ADN-ul celulelor gazdă, Howard Temin şi David Baltimore, independent unul de celălalt, au descoperit că viruşii cu genomi constând din ARN pot fi, de asemenea, introduşi în ADN-ul celulelor gazdă. Aceasta are loc printr-o enzimă cunoscută sub numele de transcriptază inversă. Descoperirea că informaţia din ARN poate fi transferată ADN-ului a însemnat că regula general acceptată conform căreia informaţia genetică este transferată doar într-o direcţie - de la ADN la ARN, la proteine - trebuie modificată, www.thefamouspeople.com/.

Descoperirea reversului transcriptazei este una dintre cele mai importante evenimente ale erei moderne a medicinei, ea fiind, de asemenea, o componentă importantă a mai multor tehnici importante din domeniul molecular şi biologic, cum ar fi reacţia în lanţ a polimerazei cu transcripţie inversă şi medicina de diagnosticare.

După ce a câştigat Premiul Nobel, Temin a devenit şi mai activ în comunitatea ştiinţifică în afara cercetării. A făcut parte din consiliile editoriale ale mai multor reviste: "Journal of Virology", "Journal of Cellular Physiology" şi "Proceedings of the National Academy of Sciences". În 1979, a devenit membru consultativ al Institutului Naţional de Sănătate şi membru al subgrupului de terapie genetică umană al comitetului consultativ ADN recombinant. El a fost, de asemenea, membru al Consiliului Consultativ Naţional pentru Cancer şi preşedinte al subcomitetului pentru SIDA. La Institutul Naţional de Alergie şi Boli Infecţioase, a fost preşedintele unui grup consultativ de variaţie genetică privind dezvoltarea cercetării SIDA şi a fost membru al consiliului consultativ pentru vaccinuri. În Academia Naţională de Ştiinţe, a fost membru al comitetului Waksman Award şi al comitetului de revizuire a rapoartelor. În 1986, Temin a devenit membru al comitetului Institutului de Medicină pentru strategia naţională pentru problemele de politică publică asociate cu SIDA. Ultimul comitet la care a servit Temin a fost Consiliul Consultativ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În 1981, Temin a devenit membru fondator al Consiliului Cultural Mondial, după cum se menţionează pe https://assignmentpoint.com/.

A publicat mai multe cărţi, între care: ''Journal of Cellular Physiology'', ''Journal of Virology'' şi ''Proceedings of the National Academy of Sciences USA''. A murit la 9 februarie 1994, de cancer pulmonar, deşi a pledat constant împotriva fumatului şi nu a fost niciodată fumător. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: nobelprize.org