Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în calitate de domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti a fost un pas important în procesul de închegare a statului naţional român.

Imediat după alegerea sa, Alexandru Ioan Cuza a trimis o scrisoare puterilor garante în care vorbea despre unirea completă a celor două principate, deziderat al naţiunii române, potrivit volumului ''Cuza Vodă'' (Marin Mihalache, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967). Puterile garante se confruntau cu o situaţie neprevăzută. Textul Convenţiei nu stipula ca fiind interzisă alegerea aceluiaşi domn în cele două ţări. În această situaţie nou apărută puterile garante şi cele din Europa trebuiau să ia în discuţie recunoaşterea dublei alegeri în persoana noului domn ales, Alexandru Ioan Cuza.

Puterile europene abordau diferit posibilitatea unirii celor două Principate. Unele, precum Austria şi Turcia, se temeau, în acest nou context, chiar de posibilitatea declarării independenţei de Principatele române. Napoleon al III-lea al Franţei, urmărind să schimbe moştenirea generată de tratatele din 1815 din cadrul Congresului de la Viena, s-a declarat un partizan al înfăptuirii unităţii poporului român, similar, fiind un susţinător al cauzei de unificare a poporului italian, conform volumului ''Reprezentanţele Diplomatice ale României'' (Volumul I 1859-1917, Bucureşti, Editura Politică, 1967). Încă din primăvara anului 1855, cu prilejul Conferinţei de la Viena, diplomatul şi politicianul François-Adolphe de Bourqueney, delegatul Franţei la eveniment, a pus în discuţiile dintre emisarii europeni şi problema Unirii celor două Principate române. Un an mai târziu, la Congresul de la Paris, tema Unirii Principatelor a fost avansată iarăşi pe ordinea de zi a discuţiilor. Franţa evidenţia un crescut grad de susţinere pentru Unirea Principatelor.

La 4/16 februarie 1859, Ioan Alecsandri, fratele poetului şi ministrului de externe al Moldovei Vasile Alecsandri, a prezentat în scris prinţului Napoleon o amplă pledoarie privind caracterul legal al dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru recunoaşterea dublei alegeri, Alexandru Ioan Cuza l-a trimis pe ministrul de externe al Moldovei, la momentul alegerii, Vasile Alecsandri într-un turneu diplomatic european. La doar câteva zile distanţă de demersul lui Ioan Alecsandri, la 11/23 februarie 1859, la Paris a ajuns ministrul de externe Vasile Alecsandri, în funcţie de la sfârşitul anului 1858, pentru a pleda cauza recunoaşterii dublei alegeri. Din capitala Franţei, emisarul român i-a scris lui Alexandru Ioan Cuza faptul că a fost primit ca ''un reprezentant al unui prinţ stimat în cel mai înalt grad'', menţionează sursa citată anterior. Ministrul Alecsandri avea asupra sa scrisori de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru împăratul Napoleon al III-lea şi pentru contele Alexander Waleswki, pentru ministrul de externe englez Malmesbury şi pentru liderul Victor Emanuel al Sardiniei. Napoleon al III-lea susţinea cauza principatelor şi pentru a putea deschide un front secundar de susţinere în această parte a Europei cu privire la sprijinirea luptei de eliberare italiană faţă de Austria.

În capitala Franţei, Vasile Alecsandri a primit făgăduinţa sprijinului Franţei în cauza Unirii Principatelor. Cu prilejul discuţiei purtate cu Napoleon al III-lea, Vasile Alecsandri a cerut înfiinţarea unui agent oficios în capitala Franţei, care să reprezinte naţiunea română. În acest context, Franţa şi-a dat principial agrementul şi a acceptat, totodată, ca această sarcină să fie preluată de Ioan Alecsandri. Ulterior, pe calea înfiinţării agenţiei diplomatice de la Paris, ministrul Vasile Alecsandri a redactat un amplu expozeu destinat celor două guverne ale Principatelor Române în care explica necesitatea înfiinţării acestei instituţii de reprezentare diplomatică. Cele două guverne aveau să răspundă favorabil, la 8/20 ianuarie 1860, Ţara Românească, şi la 23 ianuarie/4 februarie, Moldova, acestei propuneri prin decizii ale Consiliilor de Miniştri şi prin alocarea sumei necesare.

De la Paris, ministrul Vasile Alecsandri a plecat la Londra, unde situaţia recunoaşterii era mult mai dificilă, pe fondul obiectivului statului britanic în menţinerea integrităţii Imperiului Otoman, condiţie importantă pentru a putea reprezenta o contrapondere în raportul de relaţii cu Rusia. Iniţial, Lordul Malmesbury nu l-a primit în audienţă pe ministrul Vasile Alecsandri şi abia după ce diplomatul român l-a asigurat că dubla alegere a domnitorului Cuza nu însemna slăbirea legăturilor cu Imperiul Otoman şi că naţiunea română va respecta textul Convenţiei, oficialul englez a manifestat o mai mare bunăvoinţă, potrivit lucrării ''Dicţionar istoric: Diplomaţi români în epoca modernă'' (autor Petru Demetru Popescu, ''Studii şi articole de istorie'', 1995).

Vasile Alecsandri a revenit la Paris, unde a avut o nouă întâlnire cu împăratul Napoleon al III-lea, după care a plecat în Principate şi apoi la Constantinopol pentru convingerea Porţii otomane asupra necesităţii recunoaşterii dublei alegeri. Aici, a beneficiat de sprijinul extraordinar al lui Costache Negri, un neobosit emisar trimis de Alexandru Ioan Cuza şi care avea să demonstreze un efort diplomatic uriaş în slujba cauzei naţiunii române, dar şi de ajutorul serviciului diplomatic francez din Constantinopol. Serviciul diplomatic al Franţei din Constantinopol a ajutat delegaţiile române trimise de Alexandru Ioan Cuza pe lângă Poarta Otomană în demersurile de recunoaştere a dublei alegeri. Ulterior, Costache Negri, trimisul lui Alexandru Ioan Cuza pe lângă Poarta Otomană, observa faptul că Franţa ajută ''prin excelenţă dezinteresată şi generoasă'' cauza Principatelor române, indică volumul ''Reprezentanţele Diplomatice ale României''.

În februarie 1859, la Paris, ministrul Vasile Alecsandri a solicitat o audienţă la ambasadorul Austriei în Franţa, baronul Hubner, însă convorbirile nu au avut niciun rezultat, în special pentru că opoziţia Austriei era clară, ministrul de externe austriac Buol-Schawenstein se exprimase deja în acest sens, dar a şi făcut demersuri pe lângă Londra să nu fie de acord cu dubla alegere. Ulterior, Vasile Alecsandri avea să devină ministru de externe al Ţării Româneşti, funcţie care-i permite să adreseze o cerere consulului Austriei la Bucureşti, baronul Karl von Eder, prin care îi cere diplomatului străin să insiste pe lângă guvernul imperial pentru înfiinţarea agenţiei române la Viena.

La 6 septembrie 1859, dubla alegere a fost acceptată de toate puterile europene, potrivit lucrării ''Reprezentanţele Diplomatice ale României''. Principatele române obţinuseră astfel pe plan internaţional o victorie importantă în parcursul de închegare unitară a statului. Uniunea era recunoscută de jure de puterea suzerană şi de puterile garante.

Demersul extern politico-diplomatic de recunoaştere a dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza desfăşurat de ministrul Vasile Alecsandri şi de toţi cei implicaţi a fost şi rodul ajutorului extraordinar acordat de serviciul diplomatic al Franţei pentru cauza naţiunii române. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: galeriaportretelor.ro