O PERSONALITATE PE ZI: Tawakkol Karman, activistă pentru drepturile omului, jurnalistă şi politiciană
Tawakkol Karman, cunoscută drept "mama revoluţiei", "femeia de fier" sau "doamna Primăverii Arabe", a jucat un rol cheie în revolta tinerilor pro-democraţie din Yemen din 2011. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 2011, alături de Ellen John Sirleaf şi Leymah Gbowee, ca recunoaştere a implicării sale în lupta nonviolentă pentru siguranţa femeilor şi pentru drepturile femeilor de participare la eforturile de consolidare a păcii din Yemen. Tawakkol a devenit primul cetăţean yemenit, prima femeie arabă şi a doua musulmană care a câştigat un Premiu Nobel pentru Pace, precum şi cea mai tânără laureată a Premiului Nobel pentru Pace la acea dată, la vârsta de 32 de ani, conform https://www.nobelwomensinitiative.org/.
Activistă pentru drepturile omului, jurnalistă şi politiciană, Tawakkol Karman s-a născut pe 7 februarie 1979, în Taiz, al treilea oraş ca mărime din Yemen, potrivit http://laureatesandleaders.org/.
Are o diplomă de licenţă în Comerţ de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din Sanaa, dar şi o diplomă de licenţă în Ştiinţe Politice de la Universitatea din Sanaa, https://www.nobelwomensinitiative.org/ A făcut studii postuniversitare în psihologie educaţională la Universitatea din Sanaa. A obţinut o diplomă în jurnalism de investigaţie (SUA).
Crescută într-o ţară tumultuoasă din punct de vedere politic, Tawakkol a fost martoră, în 1990, la unificarea Yemenului de Nord şi de Sud. În 1994 a izbucnit un război civil, în urma căruia guvernul represiv din Nord şi-a asumat controlul asupra ţării.
Tawakkol a răspuns instabilităţii politice şi abuzurilor asupra drepturilor omului din Yemen, publicând numeroase articole în ciuda mediului media restrâns din ţară. În 2005, ea a fondat, împreună cu alte opt femei jurnaliste, organizaţia Women Journalists Without Chains (WJWC), pentru a milita pentru libertatea presei, raportând despre nedreptatea guvernamentală şi problemele drepturilor omului, inclusiv malnutriţia şi analfabetismul în rândul fetelor. În plus, organizaţia realizează rapoarte periodice despre încălcările drepturilor omului în Yemen, documentând până în prezent peste 50 de cazuri de atacuri şi sentinţe abuzive împotriva mass-media şi jurnaliştilor.
În 2007, Tawakkol a început să organizeze proteste săptămânale în capitala Sanaa, ce vizau represiunea sistemică guvernamentală şi solicitau anchete privind corupţia şi alte forme de nedreptate socială şi juridică. În ciuda ameninţărilor cu moartea, Tawakkol a creat un ritual săptămânal în care protestatarii se adunau în faţa clădirii guvernamentale din Sanaa făcând lobby pentru libertatea presei. Ea a numit zona "Piaţa Libertăţii", devenind principalul loc de adunare al protestatarilor pentru a denunţa nedreptăţile. De atunci, Tawakkol a condus peste 100 de demonstraţii paşnice şi marşuri de solidaritate, pentru a protesta împotriva procedurilor judiciare şi guvernamentale ce ameninţau libertatea presei şi a jurnaliştilor. Protestele săptămânale au continuat până în 2011, când au fost redirecţionate în sprijinul Primăverii Arabe.
Tawakkol a fost închisă de mai multe ori pentru protestele şi marşurile organizate. În seara zilei de 23 ianuarie 2011, ea a fost arestată din nou şi trimisă la închisoarea femeilor, sub acuzaţia de a fi organizat mitinguri, marşuri fără permisiune, incitare la provocarea haosului şi subminarea păcii sociale. O revoltă populară a izbucnit în 11 februarie 2011, în urma căreia preşedintele Ali Abdullah Saleh a fost îndepărtat de la putere.
În octombrie 2011, Tawakkol a ajuns la New York, unde a vorbit direct cu secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon şi a organizat mitinguri la sediul ONU. "Suntem în prima etapă a schimbării în ţara noastră şi sentimentul printre revoluţionari este că poporul din Yemen va găsi soluţii pentru problemele noastre odată ce regimul va dispărea, pentru că regimul însuşi este cauza majorităţii lor. Ne aşteaptă un nou Yemen, cu un viitor mai bun pentru toţi.", a declarat cu acest prilej laureata Premiului Nobel pentru Pace, indică https://rfkhumanrights.org/ şi https://dam.media.un.org/.
În perioada de tranziţie, Tawakkol a fost activă politic. A fost membră a Comitetului pregătitor pentru Conferinţa Dialogului Naţional şi a consiliului comitetului de consens al Dialogului Naţional. Cu toate acestea, procesul politic s-a prăbuşit după ce miliţiile Houthi, în alianţă cu fostul regim, au dat o lovitură de stat armată şi au preluat capitala Sanaa la 21 septembrie 2014. La şase luni după lovitura de stat, o coaliţie condusă de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au intervenit militar în Yemen, ducând ţara către cea mai gravă criză umanitară din lume. De atunci, Tawakkol joacă un rol important şi activ, solicitând ferm un dialog politic amplu pentru a restabili procesul politic din Yemen, potrivit https://www.tawakkolkarman.net/.
În ceea ce priveşte cauza sa internaţională, Tawakkol se defineşte întotdeauna ca un cetăţean universal cu un mesaj global de cetăţenie şi umanitate. Ea face apel la coexistenţa între diferite culturi, religii şi politică şi are o poziţie puternică împotriva autoritarismului, dictaturii şi opresiunii, susţinând ferm revoltele din ţările Primăverii Arabe.
Curajul şi realizările lui Tawakkol au fost recunoscute în întreaga lume, nu numai prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace în 2011, alături de Ellen John Sirleaf şi Leymah Gbowee. Ea a primit diverse premii, distincţii şi a fost desemnată, printre altele, una dintre cele mai răzvrătite femei din istorie, de revista TIME, în 2011; unul dintre cei mai buni 100 gânditori globali ai revistei "Foreign Policy" timp de trei ani; una dintre 100 cele mai puternice femei arabe, potrivit unui top CNN.
Este membră a Consiliului consultativ al Transparency International, a Grupului ONU la Nivel Înalt al Personalităţilor Eminente privind Agenda de dezvoltare post-2015, precum şi a altor ONG-uri internaţionale. Ea a primit numeroase doctorate onorifice de la mai multe universităţi în drept internaţional, drepturile omului, jurnalism şi drepturile femeilor, se arată pe https://www.tawakkolkarman.net/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.tawakkolkarman.net
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu













