Gheorghe Gh. Mironescu, jurist şi om politic, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la 28 ianuarie 1874, la Vaslui.

A absolvit liceul particular "Institutele Unite" din Iaşi, luându-şi bacalaureatul în 1891, apoi a studiat la facultăţile de Drept şi Litere ale Universităţii din Bucureşti, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003) şi lucrării "Guverne şi guvernanţi (1916-1938)", autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu (Ed. Silex, Bucureşti, 1996).

În 1894 şi-a luat licenţa în Drept, iar în 1895 - licenţa în Litere şi Filosofie. Şi-a continuat specializarea la Paris, unde, în 1898, obţine doctoratul în Drept. Revenit în ţară, a intrat în magistratură, ajungând, în 1900, procuror pe lângă Tribunalul Ilfov.

Începând din 1903 a fost profesor de drept civil şi apoi de procedură civilă la Facultatea de Drept din Bucureşti, iar în 1906 a devenit decan al aceleiaşi facultăţi. În 1914, odată cu înfiinţarea Catedrei de Enciclopedia Dreptului, a fost chemat la această catedră, unde a fost confirmat profesor titular în 1920, conform lucrării "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Gheorghe Gh. Mironescu a desfăşurat şi o intensă activitate politică, militând intens pentru afirmarea drepturilor românilor transilvăneni şi pentru unirea Transilvaniei cu România. În timpul Războiului de Întregire, Gheorghe Gh. Mironescu, încadrat politic în Partidul Conservator-Democrat, a plecat la Paris, unde a susţinut drepturile naţionale româneşti, s-a numărat printre colaboratorii cei mai activi ai ziarului "La Roumanie" şi a fost ales membru al Consiliului Naţional pentru Unitatea Românilor, constituit la 20 septembrie/3 octombrie 1918. Ulterior, a devenit fruntaş al Partidului Naţional Român şi apoi al Partidului Naţional-Ţărănesc, conform lucrării "Guverne şi guvernanţi (1916-1938)", autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu (Ed. Silex, Bucureşti, 1996). Ca fruntaş al Partidului Naţional-Ţărănesc, a fost vicepreşedinte al Senatului.

A ocupat diferite funcţii politice: ministru al Afacerilor Străine (10 noiembrie 1928-7 iunie 1930; 7-8 iunie 1930; 13 iunie-8 octombrie 1930; 10 octombrie 1930- 4 aprilie 1931; 11 august-11 octombrie 1932), calitate în care a prezidat delegaţia română la adunările Societăţii Naţiunilor şi la cele două conferinţe de la Haga (1929, 1930); preşedinte al Consiliului de Miniştri (7-8 iunie 1930; 10 octombrie 1930- 4 aprilie 1931); ministru de Finanţe (6 iunie - 10 august 1932), calitate în care a depus eforturi serioase în vederea redresării financiare a ţării; vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (20 octombrie 1932- 12 ianuarie 1933; 14 ianuarie - 9 noiembrie 1933); ministru de Interne (14 ianuarie - 9 noiembrie 1933).

În ianuarie 1935 se retrage din viaţa politică pe motive personale, revenind în 1938, în timpul regimului de autoritate monarhică al regelui Carol al II-lea, când a fost numit Ministru Secretar de Stat (10 februarie - 30 martie 1938), precum şi consilier regal (la 30 martie 1938), luând parte totodată la elaborarea noii Constituţii a ţării.

În paralel cu activitatea politică, a desfăşurat şi o bogată muncă didactică şi de cercetare, concretizată în lucrări, studii şi articole: "Lacunele noului cod de procedură civilă" (1902), "Studii juridice" (1912), "Despre acţiunile posesorii" (1912), "Noţiunile dreptului" (1912), "România faţă de războiul european" (1915), "Enciclopedia dreptului" (1922), "La politique de la paix" (1929), "France et Roumanie" (1930), "Rezultatele Conferinţei de la Haga pentru România (Problema reparaţiunilor germane şi orientale)" (1930), "Inovaţiunile Constituţiei din 1938" (1939), "Orientări în filosofia dreptului" (1939) ş.a. Cuvântările sale au fost reunite în două volume, apărute în 1930, respectiv 1937, menţionează dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Gheorghe Gh. Mironescu a fost ales membru de onoare al Academiei Române la 31 mai 1939, fiind repus în drepturi ca membru de onoare la 3 iulie 1990.

A încetat din viaţă la 8 octombrie 1949, la Bucureşti, potrivit lucrării "Guverne şi guvernanţi (1916-1938)" (Ed. Silex, Bucureşti, 1996). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.jurnalfm.ro