Ortodoxe
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma
Duminica a 32-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 31 dR. Sf. cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. m. Neofit; Sf. m. Agneza

Romano-catolice
Duminica a 3-a de peste an
Sf. Agneza, fc. m.


Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 21 ianuarie.

Născut la Constantinopol, într-o familie aristocratică, Sfântul Maxim a deţinut funcţia de secretar imperial al împăratului Heraclie (610-641). După un timp însă, a părăsit palatul imperial şi s-a retras la Mănăstirea Chrysopolis (Scutari), aproape de Constantinopol, îmbrăcând haina monahală (630).

Demersul său a venit în urma puternicelor controverse iscate de o nouă erezie hristologică - erezia monotelită; învăţătura susţinea că în Iisus Hristos nu a existat şi o voinţă umană, ci numai una divină, desfiinţând prin aceasta dogma Sfintei Treimi, adevărul fundamental al creştinismului, după care dumnezeirea sau esenţa lui Dumnezeu subzistă ca treime de persoane sau ipostasuri.

"Şi erau apărători ai monoteliţilor şi răspânditori ai lui Chir, patriarhul Alexandriei, Serghie al Constantinopolului (610-638) şi chiar împăratul Heraclie, înşelându-se de dânşii cu acel eres, şi adunându-şi soboare, Chir în Alexandria, iar Serghie în Constantinopol, au întărit acel eres şi pretutindeni l-au presărat, încât tot Răsăritul l-au vătămat. Numai Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, se împotrivea, neprimind credinţa cea rea a acelora. Şi văzând fericitul Maxim cum că şi palatele împărăteşti s-au atins de acel eres şi chiar pe împăratul l-au vătămat, apoi, temându-se ca nu cumva chiar şi el însuşi să se vatăme de acel eres, precum se vătămaseră mulţi, şi-a lăsat dregătoria sa, cum şi slava lumii acesteia, şi s-a dus într-o mănăstire, care era departe de cetate şi se numea Hrisopol, voind să fie lepădat în casa lui Dumnezeu, decât să locuiască în locaşurile păcătoşilor; şi s-a făcut acolo monah". (Vieţile Sfinţilor)

Împăratul Heraclie era însă nemulţumit şi de gravele tulburări stârnite în Imperiu de o altă erezie hristologică - monofizismul, care susţinea că Iisus Hristos a avut o singură fire, cea divină. Adepţii săi considerau că dogmele Bisericii cu care ei nu erau în totalitate de acord sunt susţinute de stat, prin urmare ei sunt împotriva acestuia sau cel puţin îl desconsideră.

Atitudinea acestora, lipsa lor de loialitate, ar fi avut drept consecinţă, în opinia împăratului Heraclie, cucerirea de către perşi a unor provincii, în timpul domniei regelui Chosroe II. De aceea, împăratul inaugurează o politică bisericească focalizată în găsirea unui compromis dogmatic care să-i mulţumească pe monofiziţi, în vederea unei Ťuniriť bisericeşti, care să aducă pacea în Imperiu.

Ca să pună capăt disputelor care frământau Biserica Răsăritului, împăratul Heraclie a dat în anul 638 un edict de credinţă ŤEkthesisť, care impunea cu asprime să se admită numai o voinţă în Iisus Hristos.

Odată cu apariţia monotelismului, în Imperiu tensiunea era extremă. A susţine că Hristos a avut numai o singură voinţă înseamnă a afirma că a avut o singură fire. Prin urmare, învăţătura despre o singură voinţă sau monotelismul nu este altceva decât un monofizism camuflat, spunea patriarhul Ierusalimului, Sofronie.

În fruntea apărătorilor dreptei credinţe s-a aflat Sfântul Maxim Mărturisitorul, fost secretar al împăratului Heraclie, iar din anul 630, monah şi egumen. În anul 645, în prezenţa guvernatorului imperial, Sfântul Maxim a avut în Africa o dispută publică cu fostul patriarh de Constantinopol (638-641; 654), Pir. Rezultatul a fost înfrângerea fostului patriarh. În decursul anului 646, mai multe sinoade africane au condamnat erezia monotelită.

Împăratul Constans al II-lea (641-668) a găsit în linii mari aceeaşi soluţie de compromis ca şi predecesorul său pentru această problemă de credinţă care zdruncina grav temeliile statului. Astfel, în septembrie 648 a emis un edict dogmatic, ŤT'yposť, care, ca şi ŤEkthesisť-ul împăratului Heraclie, nu a reuşit în niciun fel restabilirea păcii şi a bunei înţelegeri în Biserică.

Noul edict dogmatic interzicea, sub cele mai aspre sancţiuni, orice fel de discuţii cu privire la una sau două energii, precum şi referitor la una sau două voinţe în persoana Mântuitorului.

Respectând un fel de cutumă, înalţii ierarhi ai Bisericii au iscălit ŤT'yposť-ul. Cel care s-a împotrivit a fost Sfântul Maxim.

Sfântul Maxim, supranumit Mărturisitorul, a fost dus în exil dintr-o localitate în alta, având de suferit chinuri grele. I-au fost tăiate limba şi mâna dreaptă, ca să nu mai vorbească şi să nu mai scrie împotriva compromisului teologic. A murit în fortăreaţa Semalion, la vârsta de 80 de ani, la 13 august 662.

Pacea a fost restabilită în Biserică după cel de-al Vl-lea Sinod ecumenic, care a avut loc între 7 noiembrie 680 şi 16 septembrie 681 la Constantinopol.

În şedinţa a 18-a din 16 septembrie 681, în prezenţa împăratului, s-a publicat în mod solemn mărturisirea de credinţă, care învăţa că Ťîn Iisus Hristos sunt două voinţe şi două lucrări sau energii, corespunzătoare celor două firi, neamestecate şi neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite, precum şi neopuse una alteia, cea omenească urmând întru totul voinţei şi lucrării celei divineť.

La cererea Sinodului, mărturisirea de credinţă a fost lucrată în cinci exemplare şi trimisă celor cinci scaune patriarhale.

Monotelismul, care mai bine de o jumătate de secol agitase spiritele, a fost înfrânt, iar pacea a fost restabilită. (surse: Istoria Bisericească Universală, pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, pr. prof. dr. Milan Şesan, pr. prof. dr. Teodor Bodogae, vol. I, 1987; vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)