Retrospectiva evenimentelor interne 15-19 ianuarie 2024
Marcarea Zilei Culturii Naţionale, măsurile adoptate de Guvernul Ciolacu în urma discuţiilor cu transportatorii şi fermierii, precum şi participarea ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la Forumul Economic Mondial de la Davos sunt câteva dintre cele mai relevante evenimente pentru actualitatea internă din intervalul 15-19 ianuarie 2024.
ZIUA CULTURII NAŢIONALE
15 ianuarie - Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în care subliniază că "peste generaţii, opera eminesciană reprezintă o moştenire nepreţuită lăsată nouă şi care pune în evidenţă rolul culturii în evoluţia spre modernitate a societăţii noastre". Şeful statului a subliniat că fundamentele constituirii şi progresului naţiunii, de la cucerirea independenţei şi Marea Unire la parcursul ţării noastre spre integrarea europeană şi nord-atlantică, nu ar fi fost posibile fără contribuţia elitelor şi a personalităţilor culturale, operele lor conferind legitimitate prezenţei noastre în marea familie a Uniunii Europene, unde astăzi "suntem parte a unui spaţiu politic guvernat de respectul drepturilor fundamentale ale omului, printre care un loc central îl ocupă libertatea de creaţie şi liberul acces la cultură". De Ziua Culturii Naţionale, Klaus Iohannis a îndemnat autorităţile "să sprijine mediul cultural, public şi privat şi să acorde importanţa cuvenită educaţiei şi culturii în formularea strategiilor lor".
15 ianuarie - Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, o serie de decrete de decorare a unor personalităţi din domeniu, între care se numără managerii Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, şi Muzeului Naţional de Artă al României, Călin Stegerean, precum şi prof. univ. dr. Andrei-Nicolae Pippidi, membru corespondent al Academiei Române, sau coregrafa Miriam Răducanu.
15 ianuarie - "Cultura naţională izvorăşte din limba română, cea pe care Eminescu a remodelat-o şi ne-a redăruit-o, admirabil îmbogăţită. De aceea generaţii întregi de români i-au fost, îi sunt şi îi vor fi recunoscătoare, cunoscându-i şi preţuindu-i opera. Aşa îl putem răsplăti astăzi, mâine şi în fiecare zi: prin a-i aprecia opera şi a o promova cu mândrie", a transmis ministrul Culturii, Raluca Turcan, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.
PROTESTELE FERMIERILOR ŞI TRANSPORTATORILOR
15 ianuarie - Transportatorii şi fermierii au continuat protestele în ţară, pentru a şasea zi la rând.
15 ianuarie - Premierul Marcel Ciolacu a declarat că protestele fermierilor şi transportatorilor "sunt îndreptăţite", considerând că este vorba despre "o frustrare acumulată" în timp, care nu a ţinut neapărat de un guvern. "A fost o pandemie, a fost criza energetică, a pornit războiul, a fost o afluenţă de marfă din Ucraina pe teritoriul României. A fost un preţ, pe emoţie, mare, pe urmă a scăzut preţul, inputurile pe care fermierii le-au cumpărat anul trecut le-au cumpărat foarte scump, ele ieftinindu-se în primăvară şi preţurile scăzând la produsele agricole. Deci, un factor cumulat de lucruri care nu au ţinut neapărat de un guvern, dar lucruri pe care trebuia să le sesizăm, ca şi guvernaţi", a spus Ciolacu la Antena 3 CNN.
18 ianuarie - Guvernul a aprobat mai multe proiecte iniţiate de Ministerul Transporturilor şi de Ministerul Agriculturii, care transpun în legislaţie soluţii convenite în urma discuţiilor cu transportatorii şi fermierii în ultima săptămână, a informat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. "S-au aprobat modificări cu privire la modalităţile de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei, sunt recunoscute rezultatele măsurilor prin cântărire obţinute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparţinând autorităţilor competente din statele membre ale Uniunii Europene", a explicat Constantin. El a adăugat că s-au stabilit anumite limite în conformitate cu legislaţia europeană, aşa cum există şi în alte state UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor. Se vor acorda intervale de depăşire a masei maxime totale admise şi pe axe până la care nu se aplică sancţiuni contravenţionale şi nu se impune autorizarea circulaţiei acestor vehicule, a precizat Mihai Constantin. "Se clarifică şi unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul Transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale", a completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
AFACERI EXTERNE
15 ianuarie - Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat la evenimentul de lansare la Bucureşti a Preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene. În intervenţia sa, ministrul a exprimat susţinerea deplină a României pentru priorităţile Preşedinţiei belgiene, arătând că apărarea statului de drept, a democraţiei şi unităţii europene, consolidarea competitivităţii, avansarea tranziţiei verzi, susţinerea agendei sociale şi în domeniul sănătăţii, protejarea cetăţenilor şi a frontierelor şi promovarea unei Europe globale reprezintă, în egală măsură, priorităţi ale acţiunii României pe plan european. Totodată, ministrul Luminiţa Odobescu a arătat că statul român contribuie în mod activ la procesul de definitivare a viitoarei Agende Strategice a Uniunii, în continuitate cu liniile definite la Summitul de la Granada.
18 ianuarie - Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a vorbit, în prima zi a participării la Forumul Economic Mondial de la Davos, de sprijinul pe care România îl acordă ţărilor din Balcanii de Vest în ceea ce priveşte parcursul european al acestora. Ea a avut o intervenţie în cadrul sesiunii dedicate regiunii Balcanilor de Vest - "Diplomacy Dialogue on the Western Balkans?". Odobescu a punctat necesitatea respectării şi promovării valorilor fundamentale ale Uniunii, precum şi importanţa alinierii depline la Politica Externă şi de Securitate Comună a UE, cu o relevanţă aparte în contextul actual generat de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Totodată, a abordat şi obiectivul convergenţei economice a acestei regiuni cu UE, evocând rolul Planului de creştere pentru Balcanii de Vest, recent prezentat de Comisia Europeană.
18 ianuarie - Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat la panelul cu tema "Rusia: ce urmează?" din cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos. În acest context, a reiterat condamnarea fermă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, reafirmând sprijinul "de neclintit" al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei.
APĂRARE
16 ianuarie - Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire, în regim de videoconferinţă, cu omologul său ucrainean, Rustem Umerov, în cadrul discuţiilor fiind abordată şi pregătirea piloţilor români şi ucraineni în cadrul Centrului European de Instruire F-16 din România. Miniştrii au discutat despre evoluţia războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, la aproape doi ani de la declanşarea conflictului. Tîlvăr l-a asigurat pe omologul său ucrainean că România rămâne angajată, atât în cadrul misiunii Uniunii Europene EUMAM Ucraina (EU Military Assistance Mission in support of Ukraine), cât şi în cadrul operaţiei INTERFLEX a Marii Britanii.
ENERGIE
16 ianuarie - Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a discutat cu ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec, şi cu ambasadorul SUA în Grecia, George James Tsunis, despre importanţa cooperării energetice şi a interconectivităţii regionale. Demnitarul român a subliniat că România îşi extinde rapid capacităţile de generare a electricităţii, precum şi exploatările de gaze în Marea Neagră şi intenţionează să extindă producţia de energie eoliană, solară şi offshore, pentru a întări rolul de pilon al securităţii energetice regionale al ţării.
SĂNĂTATE
15 ianuarie - Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov au anunţat că iau în calcul să nu prelungească prin act adiţional contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), astfel că, de la 1 februarie, pacienţii ar fi primiţi în cabinete doar cu plată, dacă tarifele pentru servicii medicale nu se menţin la nivelul avut în ultimul trimestru din 2023. Medicii de familie cer încheierea de acte adiţionale pentru tot anul 2024 pe actualele valori ale punctelor per capita şi pe serviciu.
15 ianuarie - Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că valoarea serviciilor medicale decontate medicilor de familie se stabileşte prin negociere cu CNAS, urmând ca eventualele diferenţe faţă de finalul anului trecut să fie acoperite la rectificarea bugetară.
17 ianuarie - Măsurile care vor fi avute în vedere privitor la revendicările din sistemul de sănătate trebuie să fie etapizate în funcţie de urgenţă şi de resursele avute la dispoziţie, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, după ce a participat, alături de ministrul Alexandru Rafila, la Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas. Problemele specifice fiecărui sector sanitar şi fiecărei categorii profesionale din domeniul sănătăţii vor fi analizate de o echipă de lucru formată din reprezentanţi Sanitas şi experţi din Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii.
17 ianuarie - Liderii Federaţiei Sanitas au declarat că apreciază deschiderea la dialog a premierului Marcel Ciolacu în vederea găsirii de soluţii privind salarizarea din sistemul sanitar, dar nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi.
MEDIU
15 ianuarie - Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a participat, la Bruxelles, la Reuniunea informală a miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană. În context, ministrul a declarat că România s-a aliniat eforturilor Uniunii Europene de promovare a circularităţii în economie şi a adoptat, în 2023, Planul de Acţiune pentru Economia Circulară, document care însoţeşte Strategia Naţională privind Economia Circulară. În intervenţia sa pe tema adaptării la schimbările climatice, demnitarul român a apreciat raportul Evaluării Europene a Riscurilor Climatice, care subliniază efectele devastatoare ale schimbărilor climatice.
JUSTIŢIE
16 ianuarie - Fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, a pierdut procesul în care a dat în judecată 24 de televiziuni şi publicaţii din presa scrisă şi online, solicitând magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 să oblige pârâţii la plata unor daune, pentru că au prezentat date din ancheta în care este cercetat de procurori pentru sex cu minore.
16 ianuarie - Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de sirianul Omar Hayssam, care execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani de închisoare. Decizia tribunalului este definitivă.
17 ianuarie - Primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, şi fostul edil au fost puşi sub control judiciar în dosarul deschis de anchetatori în urma incendiului de la Ferma Dacilor. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Anda Badea)
* Material realizat pe baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î













