Johan August Strindberg, analist al comportamentului uman, înclinat spre sondarea misterelor subconştientului, dar convins de imposibilitatea comunicării între indivizi, a exercitat prin opera sa o mare influenţă asupra teatrului modern, în special asupra expresionismului german, fiind una dintre cele mai importante figuri ale literaturii mondiale.

S-a născut la 22 ianuarie 1849, la Stockholm. Tatăl lui, Carl Oskar Strindberg, era un aristocrat falimentar care lucra ca agent de nave cu aburi, iar mama lui fusese chelneriţă. Copilăria sa a fost afectată de nesiguranţa emoţională, sărăcia, fanatismul religios al bunicii şi neglijenţă, aşa cum relatează el în remarcabila sa autobiografie "Tjänstekvinnans son" ("Fiul Servitoarei", 1886-1887; 1913), potrivit www.britannica.com.

După ce a absolvit liceul în 1867, s-a înscris la Universitatea din Uppsala, dar în curând şi-a abandonat studiile în medicină. A lucrat ca profesor, nu a reuşit să se impună ca actor şi s-a orientat spre scris, în timp ce îşi câştiga existenţa ca jurnalist şi bibliotecar. Între timp s-a străduit să finalizeze prima sa operă importantă, drama istorică "Mäster Olof" ("Învăţătorul Olof", publicată în 1872), pe tema Reformei suedeze, influenţată de Shakespeare şi de "Brandul" a lui Henrik Ibsen. Respingerea de către Teatrul Regal a dramei l-a canalizat pe Strindberg, timp de câţiva ani, în revizuirea piesei - mai târziu recunoscută ca prima dramă suedeză modernă.

În 1877, s-a căsătorit cu Siri von Essen, o actriţă la Teatrul Regal, cu care a avut trei copii. Primul roman al lui Strindberg, "Röda Rummet" ("Salonul roşu") a fost publicat în 1879. În 1883, la un an după ce a publicat "Det nya riket" ("Noul regat"), o satiră zdrobitoare despre Suedia contemporană, urmată mai multe lucrări în succesiune rapidă, toate foarte critice la adresa societăţii suedeze şi a instituţiilor ei, în special a bisericii. În consecinţă, Strindberg şi soţia sa au emigrat în Franţa în 1883.

A locuit şi în Elveţia, Germania şi Danemarca. A revenit la dramă cu o intensitate nouă. A devenit celebru pentru piesele sale de scenă "Fadren" ("Tatăl", 1887) şi "Fröken Julie" ("Domnişoara Iulia", 1888,), "Fordringsaegare" ("Creditorii", 1888), dar şi pentru presupusa sa misoginie. Toate acestea au fost scrise într-o revoltă totală împotriva convenţiilor sociale contemporane. "Hemsöborna" ("Oamenii din Hemsö"), un roman viguros despre skerries (insulele stâncoase) din Stockholm, întotdeauna una dintre cele mai fericite surse de inspiraţie ale lui Strindberg, a fost, de asemenea, produs în această fază intens creativă, potrivit www.biapsy. A divorţat de von Essen în 1891 şi s-a căsătorit cu Maria Friederike Uhl, în vârstă de douăzeci de ani, în 1893. Cuplul s-a separat în 1894, la scurt timp după naşterea fiicei lor.

După ce s-a mutat de la Berlin la Paris, Strindberg a căzut într-o criză existenţială, în jurul anului 1895. El a căutat să se împace cu această experienţă în romanul său din 1897 "Inferno". Revenindu-şi după 1897, a creat o operă târzie bogată. Recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi scriitori suedezi, s-a reîntors în Suedia în 1899, şi s-a căsătorit a treia oară, cu actriţa Harriet Bosse de care s-a despărţit în 1904. S-a stabilit la Stockholm, unde a trăit până la moartea sa. A fondat Teatrul Intim din Stockholm în 1907 şi a scris despre probleme politice dintr-o perspectivă social-democrată.

Strindberg a rămas productiv şi activ până în ultimele luni ale vieţii. A murit de cancer la stomac, în mai 1912. Pe lângă piesele sale, munca sa din ultimul deceniu al vieţii a inclus povestiri, basme, nuvele şi romane. De asemenea, a participat cu putere la dezbaterile publice, contribuind cu un număr mare de articole polemice în presa suedeză. Deşi lucrările sale ulterioare în proză nu au atins niciodată statutul popular al romanelor anterioare, cum ar fi "Salonul roşu" şi "Oamenii din Hemsö", ele nu mai sunt privite ca simple piese confesionale sau pamflete răzbunătoare asupra adversarilor. Privind retrospectiv, romane precum "Ensam" ("Zilele singurătăii", 1903), "Taklagsoel" ("Ceremonia acoperişului", 1907) şi "Syndabocken" ("Ţapul ispăşitor", 1907) şi romane, precum "Goetiska rummen" ("Saloanele gotice", 1904) şi "Svarta fanor" (1907), precum şi romanul autobiografic, "En dares försvarstal"( "Mărturisirea unui nebun"), avansează genul de ficţiune în literatura suedeză dincolo de tendinţa realistă a secolului al XIX-lea şi prefigurează ficţiunea modernistă a lui Marcel Proust şi a lui Franz Kafka, potrivit www.gale.com. AGERPRES/ (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com