Edgar Papu, estetician, eseist, traducător, istoric al artelor şi culturii, s-a născut la Bucureşti, la 13 septembrie 1908.

A absolvit Liceul "Sf. Sava" (1923), apoi Facultatea de Filologie (licenţa în 1931) şi Facultatea de Filosofie (licenţa în 1932) din Bucureşti, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2006). După studii de specializare în Italia şi la Viena (1933-1934), a revenit în ţară, unde şi-a susţinut doctoratul cu o teză despre estetica formelor deschise în artă, sub îndrumarea lui Tudor Vianu (1943).

A fost profesor de germană, italiană, latină şi română la Liceul Naţional din Iaşi (1938-1943) şi la Liceul "Sf. Sava" din Bucureşti (1943-1946), asistent universitar, lector la Catedra de Estetică (1946-1952) şi la cea de Literatură universală, conduse pe rând de Tudor Vianu (1954-1961), apoi profesor.

În 1961 a fost îndepărtat din învăţământ şi împiedicat să publice până în 1965. Între 1968-1975 a fost conferenţiar la Catedra de scenografie a Institutului de Arte Plastice "N. Grigorescu". A lucrat la Institutul de Lingvistică, făcând parte din colectivul de redactare a primului volum al "Dicţionarului general al limbii române" (1952-1954). A făcut parte şi din colegiul redacţional al revistelor "Secolul 20" şi "Cahiers roumains d'etudes litteraires".

Debutează, în 1929, cu cronici plastice la "Cuvântul", apoi îi apar primele eseuri în "Revista de filosofie", în 1934. Debutul editorial are loc în 1936, cu volumul "Răspântii - Forme de viaţă şi cultură".

În anii '30-'40 a publicat lucrările: "Artă şi imagine" (1939), "Soluţiile artei în cultura modernă" (1943), "Giordano Bruno - Viaţa şi opera" (1947). A colaborat, în această perioadă, la redactarea "Istoriei filosofiei moderne (Omagiu prof. I. Petrovici)" (1939).

În 1967, a publicat sinteza de istorie a culturii "Călătoriile Renaşterii şi noi structuri literare". Au urmat alte cărţi de eseuri şi analize, în care sunt acoperite domenii şi teme diverse: "Evoluţia şi formele genului liric" (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor), "Feţele lui Ianus" (1970), "Între Alpi şi Marea Nordului" (1973), "Barocul ca tip de existenţă" (2 vol., 1977), "Existenţa romantică" (1980).

A scris despre literatura universală ("Din luminile veacului", "Arta şi umanul", "Orizonturi la început de veac") şi cea autohtonă ("Poezia lui Eminescu", 1971, Premiul Uniunii Scriitorilor; "Din clasicii noştri"). Traducerile sale sunt din Cervantes, Epicur, Garcia Lorca ş.a. A colaborat la mai multe publicaţii, printre care: "Discobolul", "Revista Fundaţiilor Regale", "Revista de filosofie", "Gând românesc", "Luceafărul", "Tribuna", "România literară", "Familia", "Revista de istorie şi teorie literară" etc.

În 1989, Academia Română l-a premiat pentru lucrarea "Lumini perene. Retrospecţii asupra unor clasici români".

A murit la Bucureşti, la 30 martie 1993. A devenit membru post-mortem al Academiei Române în 2006. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.romanialiterara.com