REZERVAŢII NATURALE: Lacul Albastru din judeţul Maramureş
Rezervaţia naturală de tip hidro-geologic Lacul Albastru se află pe teritoriul administrativ al oraşului Baia Sprie, în partea central vestică a judeţului Maramureş.
Poate fi întâlnit pe versantul sudic al Dealului Minei, la poalele Munţilor Gutâi, la altitudinea de 530 m. Suprafaţa sa măsoară 0,5 ha. A fost declarată arie protejată în anul 1977, prin H.C.L. nr. 204, făcând parte din categoria a III-a a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii - monumente ale naturii.
La 6 martie 2000, a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, arată cdep.ro.
În prezent, Lacul Albastru este în custodia Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului.

A fost menţionat pentru prima dată în lucrarea "Lacurile din R.P. Română, geneză şi regim hidrologic" de Petre Gâştescu (Ed. Academiei, Bucureşti, 1963).
Lacul Albstru are origine antropică, fiind format prin surparea unor abataje miniere din anii 1919-1920 şi acumularea de ape pluviale, provenite din topiri şi izvoare naturale, arată turismmaramures.ro.

Lacul are o formă eliptică şi o adâncime maximă de 4 m. Apa este bogată în săruri cuprice dizolvate şi sulfat de fier, fapt ce îi conferă proprietatea de a-şi schimba culoarea în funcţie de anotimp, de poziţia soarelui şi de temperatură. Astfel, primăvara apele lacului au culoarea albastru deschis. Vara, pe fondul căldurii, devin verde închis cu reflexe de smarald, iar toamna pot fi observate nuanţe de verde închis şi chiar maro.
Lacul Albastru este unicat în Europa atât datorită modului în care s-a format, cât şi proprietăţii de a avea diverse nuanţe de verde şi albastru.

Flora şi fauna lacului sunt aproape inexistente, cu excepţia unor microorganisme.
Accesul în aria protejată se face din centrul oraşului Baia Sprie, apoi prin spatele bisericii catolice, urmărind marcajul cruce roşie. De la liziera pădurii, poteca urcă în serpentine până la Lacul Albastru, timpul de mers fiind de aproximativ 30-40 minute. De la obiectiv, traseul continuă spre Crăpătura Zorilor, aflată la circa 250 m vest, pe aceeaşi curbă de nivel, apoi spre Puţul lui Francisc, pe poteca marcată cu bandă galbenă. De la Puţul lui Francisc, se revine în oraş, urmând marcajul cruce roşie.

În apropierea rezervaţiei naturale, se află şi alte obiective de interes turistic. Printre acestea: biserica ortodoxă cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", monument istoric din anul 1793; biserica romano-catolică în stil gotic, ridicată în secolele XIV-XV din satul Tăuţii de Sus; casa de lemn "Csaszi" (1754); rezervaţia fosiliferă Chiuzbaia.

Oraşul Baia Sprie este situat la o altitudine de 500 m, la 10 km est de municipiul Baia Mare. Localitatea a fost menţionată documentar, prima oară, în 1329, cu numele Medius Mons. Apoi, în 1384, cu numele Civitas Medii Montis, notează Dan Ghinea în "Enciclopedia geografică a României" (Ediţia a III-a, Ed. Enciclopedică, 2002). AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Lacul Albastru /Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













