logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 decembrie

Imagine din galeria Agerpres

Ortodoxe
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mc. Anastasia

Greco-catolice
Sf. m. Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă

Romano-catolice
Sf. Francisca Cabrini


Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolit al Kievului, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 22 decembrie.

Ierarhul Petru Movilă a fost fiul lui Simion Movilă, care a domnit în Moldova în perioada iulie 1606-septembrie 1607, având anterior două scurte perioade de domnie în Ţara Românească, şi nepot de frate al mitropolitului Moldovei, Gheorghe.

S-a născut probabil în anul 1596, la Suceava.

Tânărul Petru a studiat la Şcoala "Frăţiei ortodoxe" din Lvov; stabilit un timp la moşia sa Rubiejovka, lângă Kiev, unde a zidit o biserică. A fost tuns în monahism, în 1627, la Lavra Pecerska din Kiev, şi a fost ales egumen-arhimandrit al acestui aşezământ. În martie 1633 a fost ales, iar în aprilie hirotonit, la Lvov, arhiepiscop şi mitropolit al Kievului, Haliciului şi toată Rusia (- Rusia Mică).

Ca egumen şi mitropolit, a lucrat pentru întărirea Ortodoxiei în faţa primejdiei uniate, a restaurat Lavra Peşterilor, Catedrala Sfânta Sofia şi alte biserici din Kiev. În 1631 a înfiinţat un colegiu în Kiev (devenit ulterior Academie), cu limba de predare latină, cu un program de studii asemănător cu al universităţilor apusene. A urmărit ridicarea culturală a clerului, prin şcolile din eparhie (Kiev, Viniţa, Luţk, ş.a.), precum şi prin tipografiile acesteia (Kiev, Lvov, Vilna), în care a imprimat aproximativ 50 de lucrări (de slujbă, de învăţătură, de apărare a Ortodoxiei, multe cu prefeţe semnate de mitropolit).

Cu sprijinul său au luat fiinţă tipografiile româneşti din Câmpulung (1635), Govora (1637) şi Iaşi (1641), Dealu Târgovişte (1644); în 1640 a trimis patru profesori pentru Colegiul latin, înfiinţat de Vasile Lupu la Iaşi.

Canonizarea Ierarhului Petru Movilă a fost săvârşită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996, proclamată la 15 decembrie acelaşi an şi înscrisă în calendarul acestei biserici în ziua de 31 decembrie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în martie 2002, sărbătorirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, la 22 decembrie (data mutării sale la Domnul în 1646). (surse: "Dicţionarul Teologilor Români", pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 2002; https://www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 14-10-2026 08:00

SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața

Documentare 14-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a

Documentare 14-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie

Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)

Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau

Documentare 13-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info

Documentare 13-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie

Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto

Documentare 13-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie

Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î