Istoricul Ştefan Ştefănescu s-a născut la 24 mai 1929, în localitatea Goicea Mică, judeţul Dolj.

A urmat cursurile Colegiului Naţional Militar ''N. Filipescu'' de la Mânăstirea Dealu (Colegiu transferat la Predeal începând cu anul 1940) şi pe cele ale Facultăţii de Istorie din Bucureşti. A optat pentru o carieră în domeniul istoriei şi s-a specializat în bizantinologie şi istoria medievală a slavilor de sud la Universitatea ''M.V. Lomonosov'' din Moscova, iar în 1957 a obţinut titlul de doctor în istorie, potrivit site-ului Academiei Române, https://acad.ro. A efectuat, de asemenea, începând din 1965, o serie de stagii ştiinţifice în Franţa, la École Nationale des Chartes, École Pratique des Hautes Études (VIčme section), la Collčge de France şi la Sorbona.

A fost cercetător (1950-1960), apoi secretar ştiinţific şi şef al Secţiei de istorie medie şi vechi instituţii româneşti la Institutul de Istorie ''N. Iorga'' al Academiei Române (1960-1966), institut pe care l-a condus apoi ca director adjunct, în perioada 1966-1970, şi director, între 1970-1990. Academicianul Ştefan Ştefănescu a desfăşurat, totodată, o intensă activitate didactică în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost decan al Facultăţii de Istorie (1975-1977) şi al Facultăţii de Istorie-Filosofie (1977-1984), precum şi şef al Catedrei de istoria României (din 1984).

A iniţiat în cadrul Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Române recuperarea operei ştiinţifice a lui Dimitre Onciul, proiect finalizat cu apariţia în 2006 a volumului ''Dimitrie Onciul, Scrieri alese'', se menţionează pe site-ul https://istorie.unibuc.ro. În cadrul Facultăţii de Istorie a fondat Seminarul de istorie medie a Românilor, care, în 1993, a primit numele de Seminarul de Metodologia Istoriei ''D. Onciul''. A participat cu intervenţii, comunicări şi rapoarte la numeroase manifestări ştiinţifice, inclusiv la Congresele Internaţionale de Istorie (Stockholm, 1960; Viena, 1965; Moscova, 1970; San Francisco, 1975; Bucureşti, 1980; Stuttgart, 1985; Madrid, 1990; Montréal, 1995).

Activitatea sa ştiinţifică este concretizată în peste 500 de titluri, care abordează domenii precum: istoria medie a României, demografie istorică, istoria instituţiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Ţării Româneşti, istoria relaţiilor internaţionale.

Discurs al academicianului Ştefan Ştefănescu, 05.02.2009.

Foto: (c)  ALEX MICSIK/AGERPRES FOTO 

Între principalele sale lucrări se regăsesc: ''Ţara Românească de la Basarab I ŤÎntemeietorulť până la Mihai Viteazul'' (1970); ''Principatele Române. Originea şi afirmarea lor'' (1991); ''Principatele Române în secolele XIV-XVI'' (1992); ''Istoria românilor. De la Mihai Viteazul la Constantin Brâncoveanu'' (1996); ''Ţările Române în sistemul relaţiilor internaţionale medievale, sec. XVII-XVIII'' (2006); ''Demografia - dimensiune a istoriei'' (1974); ''Aspects de la révolution démographique dans les Pays Roumains a la fin du XIIe sičcle'' (1980); ''Le rôle historique des Carpates roumains'' (1985); ''Bănia în Ţara Românească'' (1965); ''Orient et Occident au Bas Danube: fondation des états roumains indépendents'' (1976); ''Evoluţia proprietăţii feudale în Ţara Românească până în secolul al XVII-lea'' (1958); ''L'évolution de l'immunité féodale en Valachie aux XIVe-XVIe sičcles'' (1968); ''Ţărănimea din Principatele Române în secolele XIV-XVI. Privire sintetică'' (1991); ''Participarea românilor la lupta de la Grünwald. 15 iulie 1410'' (1964); ''Éléments nobiliaires balkaniques établis en Valachie a la fin du XVe sičcle'' (1969); ''Aspects de la stratégie du pouvoir dans le Sud-Est Européen a la fin du XVIe sičcle''; ''Pour une grande histoire des Balkans dčs origines aux Guerres Balkaniques'' (Paris, 2004) etc.

Este şi autorul unor studii ample, apărute în reviste de prestigiu din ţară şi din străinătate, consacrate unor personalităţi ale vieţii culturale româneşti, precum D. Cantemir, M. Kogălniceanu, B.P. Hasdeu, Gr. Tocilescu, A.D. Xenopol, D. Onciul, C. Giurescu, V. Pârvan, N. Iorga, P.P. Panaitescu, C.C. Giurescu ş.a.

Academicianul Ştefan Ştefănescu a fost preocupat în mod constant de editarea izvoarelor istorice privitoare la istoria României şi a unor instrumente de lucru precum ''Enciclopedia istoriografiei româneşti'' (1978), ''Répertoire historique des universités européennes'' (1984), ''Atlas pentru istoria României'' etc. Se numără, totodată, printre autorii unor mari lucrări de sinteză precum ''Istoria României'' (volumul II, 1962), ''Istoria poporului român'' (1970), ''Storia del popolo romeno'' (1971), ''The History of the Romanian People'' (1974), ''Istoria economică a României'' (1997), ''Istoria Românilor'' (volumele III şi IV, 2001; reeditate în 2010, respectiv 2012).

A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 1 martie 1974, apoi, din 11 decembrie 1992, a devenit membru titular al acestui înalt for de ştiinţă şi cultură. A fost membru în Comitetul Naţional al Istoricilor din România, membru al Academiei Europene de Istorie de la Bruxelles, al Comisiei Internaţionale pentru Istoria Adunărilor de Stări, al Comisiei Internaţionale de Studii Slave din cadrul Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice, membru în conducerea Centrului de Studii Istorice Italo-Române de la Milano, precum şi membru de onoare al fundaţiilor ''N. Iorga'', ''Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz'', ''Mihai Viteazul-Călugăreni'', ''Magazin Istoric''. A fost declarat de către The American Biographical Institute Research Association ''Om al Anului 1995''.

I-au fost decernate, de-a lungul timpului, Ordinul ''Meritul Ştiinţific'' (1966), Premiul ''Nicolae Bălcescu'' al Academiei Române (1967), Ordinul bulgar ''Sf. Metodiu şi Chiril'' (1977), Ordinul Naţional ''Pentru Merit'' (2000) şi a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Craiova, al comunelor Călugăreni şi Goicea.

Academicianul Ştefan Ştefănescu a încetat din viaţă la 29 decembrie 2018, la Bucureşti.AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)