CITATUL ZILEI
"O, muritori, ce griji nesăbuite
şi ce noian de strâmbe silogisme
vă curmă zboru-aripilor ciuntite!
Se sfarmă unii-umblând după-aforisme
ori după legi sau slujbe preoţeşti,
alţii-s stăpâni prin forţă sau sofisme,
alţii-nvârtesc la trebi cetăţeneşti,
iar alţii fură, trândăvesc ori poate
se dau din greu plăcerilor trupeşti,
în timp ce eu, desprins de-aceste toate,
eram primit cu doamna-n cerul veşnic
şi-n mândra horă-a veşnicelor roate.
(...)
Din plai, pe unde-i lesne să-l scobori,
un soare lumii-i răsări podoabă,
precum din Gange-al nostru uneori.
Drept care de-acest loc, când mi te-ntreabă,
tu nu-l numi Assisi, că-i puţin,
ci răsărit îi spune mai degrabă." - Dante Alighieri, "Divina comedie", Paradisul, Cântul XI, Cerul al patrulea, al Soarelui. Spiritele înţelepte. Cele două noi îndoieli ale lui Dante. Elogiul lui San Franceso d'Assisi. (Editura Paralela 45, 2005, pp. 595-599)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul Chick Corea
Legendă a jazzului, care a contribuit la transformarea genului muzical într-o formă mai liberă, jazz fusion, compozitor și pionier al claviaturii electrice și electronice, pianistul american Chick Corea a fost, alături de Herbie Hancock și Keith Jarrett, unul dintre cei mai influenți pianiști ai secolului al XX-lea. Piesele sale ca 'Spain', '500 Miles High&
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Între 12 și 21 iunie, are loc Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai mare festival de film din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, ajuns la ediția aniversară cu numărul 25, potrivit tiff.ro. Festivalul propune o selecție ampl
Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (12-21 iunie)
În 2026, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai mare festival de film din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, marchează 25 de ani de existență. TIFF.25 se desfășoară între 12 și 21 iunie 2026, la Cluj-Napoca, potrivit tiff.ro. Festivalu
12 iunie - Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor (ONU)
Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor se desfășoară la 12 iunie 2026, sub sloganul 'Red card to child labour: Fair play for children, decent work for adults', conform https://www.ilo.org/. Între acțiunile menite să însoțească sloganul din 2026 al acestei zile, se n
Zilele europene ale arheologiei 2026, ediția a XVII-a (12-14 iunie)
În 2026, Zilele europene ale arheologiei se desfășoară pe 12, 13 și 14 iunie, cu peste 5.000 de evenimente în peste 30 de țări. Sub egida Ministerului Culturii din Franța, Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive - INRAP organizează Zilele europene ale arheologiei, un eveniment popular, cultural și științific major, care beneficiază de patronajul S
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 iunie
Ortodoxe Sf. Cuvios Onufrie cel Mare și Petru Atonitul Greco-catolice Sf. cuv. Onofrei; Sf. cuv. Petru de la Athos Romano-catolice Presfânta Inimă a Lui Iisus Sf. Gaspar, pr. Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 iunie
Este a 163-a zi a anului 2026. Au mai rămas 202 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 00 m. Luna răsare la 02 h 52 m și apune la 18 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SUA250/ Congresul Continental desemnează Comitetul pentru redactarea Declarației de Independență a SUA (11 iunie 1776)
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost primul document formal care evidenția voința populară asupra dreptului de alegere a propriei guvernări. Este cel mai important document din istoria Americii. În aprilie 1775, a izbucnit conflictul armat între coloniștii americani și soldații Coroanei Britanice, coloniștii ridicân
11 iunie - Ziua internațională a jocului (ONU)
Pe 11 iunie 2026 este marcată Ziua internațională a jocului, prilej cu care UNICEF face apel la orașele și municipalitățile de pretutindeni să celebreze ziua, să susțină dreptul fiecărui copil la joacă și să facă acest drept vizibil în comunități, potrivit https://www.childfriendlycities.org/.
11 iunie - Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești
Pe 11 iunie, începând din 2023, este marcată Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești, instituită prin Legea nr. 27 din 10 ianuarie 2023, potrivit site-ului https://www.cdep.ro/. La 11 iunie 1848 a fost recunoscut oficial guvernul revoluționar provizoriu al Țării Românești și a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 iunie
Ortodoxe Sf. Ap. Bartolomeu și Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Axion estin Greco-catolice Sf. ap. Bartolomeu și Barnaba Romano-catolice Ss. Barnaba, ap.; Ioan de Facundo, pr.; Fer. Iolanda, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 iunie
Este a 162-a zi a anului 2026. Au mai rămas 203 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 00 m. Luna răsare la 02 h 26 m și apune la 16 h 47 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 100 de ani de la moartea arhitectului Antoni Gaudí (10 iunie)
Antoni Gaudi Cornet (1852-1926) este unul dintre cei mai renumiți arhitecți din lume. Stilul său unic, inclasificabil, împreună cu spiritul său inovator, l-au determinat să proiecteze unele dintre cele mai emblematice clădiri ale Barcelonei. Opera lui Gaudi, originală în abordarea sa, a transcens timpul său și diferitele stiluri arhitecturale ale perioadei.
10 iunie - Ziua internațională a dialogului între civilizații (ONU)
La 7 iunie 2024, Adunarea Generala a Națiunilor Unite a adoptat rezoluția A/RES/78/286, declarând ziua de 10 iunie Ziua internațională a dialogului între civilizații. Propusă de China și susținută de peste 80 de țări, rezoluția subliniază că toate realizările civilizațiilor constituie 'patrimoniul colectiv al omenirii'. Totodată, semnalează
CM2026: Stadioanele Cupei Mondiale din SUA, Canada și Mexic (date generale)
La 11 iunie începe cea de-a 23-a ediție a Cupei Mondiale FIFA, turneul internațional de fotbal masculin organizat la fiecare patru ani, cu participarea echipelor naționale calificate din asociațiile membre ale forului mondial al fotbalului (FIFA), conform FIFA.com. Turneul se va desfășura până la 19 iulie 2026 și va fi găzduit de 1














