Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este unul dintre cele mai importate documente internaţionale în ce priveşte drepturile fundamentale ale omului. Documentul, care întemeiază pentru prima dată respectarea drepturilor fundamentale ale omului la nivelul întregului mapamond şi care stă la baza adoptării altor documente şi convenţii internaţionale în materie, a fost adoptat la 10 decembrie 1948.

Odată cu încheierea ostilităţilor celei de-a doua conflagraţii mondiale şi pe fondul creării Naţiunilor Unite, comunitatea internaţională a promis asumarea unui document internaţional prin care să nu mai permită producerea unor atrocităţi precum cele din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Liderii comunităţii internaţionale au convenit să completeze Carta Naţiunilor Unite cu un document care să garanteze drepturile individuale oriunde pe planetă. Documentul, pe care liderii lumii postbelice l-au luat în considerare şi care avea să devină ulterior Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a fost supus în dezbatere pentru prima dată în cadrul Adunării Generale a ONU în 1946, conform www.un.org.

Adunarea Generală a ONU a evaluat proiectul de Declaraţie privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi a transmis-o Consiliului Economic şi Social pentru a fi consultată de Comisia privind Drepturile Omului şi pentru a o transforma în lege internaţională a drepturilor. Comisia, cu prilejul primei sale sesiuni (începutul anului 1947), a autorizat membrii săi să formuleze un proiect preliminar al legii internaţionale privind drepturile omului. Ulterior, activitatea a fost preluată de un comitet formal de realizare a proiectului alcătuit din membrii Comisiei din opt state, selectaţi în funcţie de distribuţia geografică.

Comisia pentru drepturile omului a fost constituită din 18 membri cu diferite experienţe politice, culturale şi religioase. Eleanor Roosevelt (1884-1962), văduva preşedintelui american Franklin D. Roosevelt, prezida Comitetul de redactare a declaraţiei. Totodată, alături de Eleanor Roosevelt, au fost desemnaţi o serie de experţi şi specialişti de renume internaţional. Specialistul canadian John Peters Humphrey, directorul Diviziei Drepturile Omului din Secretariatul Naţiunilor Unite, a fost însărcinat de secretarul general al ONU să lucreze la proiect, fiind curând ajutat de experţi renumiţi ai Comitetului dedicat printre care Rene Cassin din Franţa, care a compus primul proiect al declaraţiei, raportorul Charles Malik din Liban, vicepreşedintele Peng-chun Chang din China, William Hodgson din Australia, Hernán Santa Cruz din Chile, Alexander Bogomolov din Uniunea Sovietică şi Charles Dukes (Lordul Dukeston) din Marea Britanie. Mr. John Peters Humphrey a furnizat proiectul iniţial de text pe baza căruia şi-a desfăşurat activitatea de redactare Comitetul, potrivit https://unric.org/.

Proiectul declaraţiei, definitivat în mai 1948, a fost transmis Comisiei pentru Drepturile Omului care s-a întrunit la Geneva. Acest proiect, cunoscut ulterior drept proiectul Geneva, a fost transmis tuturor statelor membre ONU pentru transmiterea observaţiilor pe marginea formulei de text. Statele membre au avansat numeroase propuneri şi amendamente la formula iniţială a variantei de declaraţie, acestea fiind coagulate în versiunea finală trimisă spre dezbatere şi semnare, conform https://unric.org/.

În septembrie 1948 a fost înaintat proiectul declaraţiei la realizarea căruia s-au implicat reprezentanţii a 50 de state membre. Prin rezoluţia 217A (III) din 10 decembrie 1948 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, întrunită în cea de-a 183-a reuniune plenară în Palais de Chaillot din Paris, a adoptat Declaraţia universală a drepturilor omului. În cadrul procedurii votului la care au luat parte delegaţii a 58 de state, 48 au votat favorabil, opt state s-au abţinut de la a-şi exprima opţiunea şi două state nu au votat, conform https://opseu.org/. Hernan Santa Cruz din Chile, membru al subcomitetului de realizare al proiectului, menţiona cu acel prilej: ''Am înţeles exact că luam parte la un eveniment cu adevărat istoric în care consensul a fost obţinut în folosul valorii supreme a persoanei umane, o valoare care nu îşi are originea în decizia unei puteri pământeşti, ci mai degrabă în adevărul existenţei care a dat naştere dreptului inalienabil de a trăi liber de lipsuri şi de opresiuni şi de a dezvolta pe deplin personalitatea cuiva.''

Întregul text al declaraţiei, structurat în 30 de articole reprezentând drepturile individuale general valabile oriunde pe glob şi protejate universal, a fost realizat în mai puţin de doi ani. Documentul a stabilit pentru prima dată faptul că drepturile fundamentale ale omului trebuie protejate la nivel universal. Într-o perioadă în care lumea era divizată în blocuri antagonice, găsirea unui temei comun asupra a ceea ce a trebuit să fie esenţa documentului s-a dovedit a fi o sarcină colosală. Declaraţia a fost tradusă în peste 500 de limbi la nivel internaţional. Peste 70 de documente internaţionale îşi au izvorul în această declaraţie.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reprezintă baza fundamentală a dreptului internaţional în materie de drepturi ale omului. AGERPRES/(Documentare-Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.un.org

Citeşte şi:

10 decembrie - Ziua internaţională a drepturilor omului (ONU)

Universalitatea drepturilor omului, în continuare o utopie la 75 de ani de la adoptarea sa la ONU (EFE)