Managementul riscului de avalanşă, inclus în lista Patrimoniului Cultural Intangibil al UNESCO în 2018, a modelat identitatea populaţiilor alpine din Elveţia şi Austria, deoarece în fiecare iarnă se confruntă cu ameninţarea pe care o reprezintă avalanşele pentru locuitori, turişti, alte fiinţe din munţi, mijloace de comunicaţie şi infrastructuri vitale, notează https://ich.unesco.org/.

Deoarece Alpii sunt dens populaţi, fenomenul avalanşelor este o preocupare primordială şi o responsabilitate colectivă a comunităţilor din cele două ţări. De secole, localnicii şi oamenii munţilor au dezvoltat cunoştinţe empirice, strategii de management şi evitarea riscurilor, precum şi practici culturale pentru a se proteja împotriva pericolelor provocate de avalanşă. În zilele noastre, instrumentele moderne, cum ar fi echipamentele de măsurare şi cartografierea riscurilor, completează cunoştinţele tradiţionale, care continuă să fie cultivate şi ajustate pe teren de către cunoscători. Măsurile aplicate în aceste situaţii sunt înrădăcinate în cultura cotidiană a comunităţilor în cauză şi subliniază importanţa solidarităţii în situaţii de criză.

Evaluarea riscurilor de avalanşă necesită o cunoaştere temeinică a naturii, în special a terenului, a zăpezii, a condiţiilor meteorologice şi a informaţiilor despre avalanşele anterioare. Odinioară, aceste cunoştinţe erau transmise verbal, dar în zilele noastre sunt rezultatul unui proces dinamic care combină cunoştinţele empirice şi experienţa practică: cunoştinţele sunt transferate de la ştiinţă la practică şi de la bază la cercetare, evidenţiază sursa citată. Sunt organizate numeroase activităţi de formare, iar cei interesaţi au acces la o gamă largă de surse de informare.

Vârfurile înalte şi văile abrupte, tipice pentru zonele muntoase din Elveţia şi Austria, sunt puncte fierbinţi pentru avalanşe. Numai măsurile de protecţie facilitează accesibilitatea în aceste zone şi siguranţa pentru a fi locuite în timpul iernii. Totuşi, avalanşele continuă să ajungă în oraşe şi sate şi lasă după ele suferinţă şi distrugeri, arată un documentar realizat de UNESCO.

Strategiile de abordare a pericolelor au fost dezvoltate din Epoca Medievală. Poziţionarea unor dispozitive de separare direcţionează avalanşele departe de case. Pereţii de piatră previn formarea de avalanşe.

În iarna anului 1951, avalanşele au făcut ravagii în Alpi. Au distrus sate şi au provocat pierderea de multe vieţi omeneşti. Întreaga populaţie s-a alăturat forţelor de susţinere în satele afectate. Evenimentele din acea iarnă au lăsat urme în memoria colectivă. De atunci, Elveţia şi Austria au intensificat măsurile de protecţie. S-au construit noi structuri de apărare, s-au făcut plantări de protecţie pe suprafeţe mari. Au fost create organizaţii locale pentru avalanşe în ambele ţări. Sunt organizate cursuri pentru colectarea şi împărtăşirea experienţei. Experienţa este împletită cu informaţii ştiinţifice. Cercetătorii încearcă să afle cum se dezvoltă avalanşele, ce le provoacă, ce impact au şi ce se poate face pentru a le preveni. Experţii de la Institutul pentru Zăpadă şi Avalanşe din Davos (SLF) sunt motivaţi de curiozitatea ştiinţifică, dar şi de experienţe personale. ''Am crescut în Dolomiţi. Pericolul pus de avalanşe face parte din viaţa de zi cu zi acolo. Fascinaţia mea legată de dezastrele naturale este legată de istoria familiei mele. Străbunicul meu a murit într-o avalanşă în Primul Război Mondial. Avalanşele sunt parte din experienţa culturală şi istorică a familiei mele'', a mărturisit Betty Sovilla, cercetătoare la SLF Davos, care a mai explicat că pot fi create simulări realiste ale unei avalanşe, dar este dificil de controlat un astfel de fenomen.

Avalanşa Breitzug din Davos este una dintre miile de avalanşe cunoscute în Austria şi Elveţia. La fel ca multe altele, a primit un nume propriu.

La 23 februarie 1999, avalanşa Sonnenberg a lovit satul Galtur din Austria. Ca urmare, 31 de persoane şi-au pierdut viaţa. ''Cred că oamenii din Galtur au învăţat de-a lungul secolelor cum să facă faţă dezastrelor naturale. Cheia stă în identificarea şi evaluarea potenţialelor avalanşe, în evitarea lor şi în stabilirea măsurilor de protecţie. Am învăţat de asemenea cum să acordăm primul ajutor eficient şi rapid. Ajutorul nu ia sfârşit după incident. Unele victime au nevoie de ajutor pentru tot restul vieţii. Acest lucru face parte din cunoştinţele acumulate din experienţă'', spune Anton Mattle, primar în Galtur la data interviului realizat de UNESCO, în prezent guvernator al landului austriac Tirol.

Muzeul Alpinarium din Galtur prezintă evenimentele întâmplate în 1999. ''Nici experţii nu au putut anticipa un eveniment de o asemenea magnitudine. Au stat alături de grupul de specialişti locali şi ne-au apărat. Ne-au oferit susţinerea necesară în zilele ce au urmat avalanşei'', a povestit Anton Mattle. Înconjurat de munţi impresionanţi, centrul muzeal Alpinarium a fost construit ca tribut pentru victimele avalanşei Sonnenberg şi ca sursă de speranţă şi perspectivă pentru oamenii din Galtur, potrivit www.galtuer.com. La Alpinarium, poţi experimenta cu toate simţurile cum 23 februarie 1999 a schimbat Galtur pentru totdeauna. Expoziţii fascinante permit pătrunderea în istoria, satul şi soarta localnicilor. ''Avalanşele au schimbat şi modelat comunitatea noastră. Localitatea arată altfel, s-au construit ziduri de protecţie. Clădirea Alpinarium este construită în interiorul unui zid de protecţie. (...) În zilele cu avalanşe am ajuns să înţelegem că o comunicare deschisă, proactivă şi sinceră este nepreţuită'', a mai explicat Anton Mattle.

Avalanşele Eggisraben şi Schnurlaui, care îşi au originea pe crestele muntelui Mannlichen (Elveţia), aduc ameninţări pentru 1.200 de localnici şi aproximativ 5.000 de vizitatori din oraşul Wengen. ''În zilele noastre vorbim despre managementul riscului integrat. Acesta începe de la proiectarea agrotehnică. O măsură posibilă este evitarea de a construi în zonele de risc'', a detaliat Nils Hahlen, responsabil cu pericolele naturale în Cantonul Berna. Clădirile din zonele de risc trebuie protejate, iar printre măsuri se numără plantarea şi întreţinerea pădurilor. ''În zonă, pădurile acoperă o suprafaţă întinsă. Sunt cea mai eficientă metodă împotriva dezastrelor naturale. Mai sunt şi alte măsuri de protecţie pentru această zonă. Structurile de apărare de pe această vale previn formarea avalanşelor'', a mai explicat el.

''Fiecare avalanşă este analizată în detaliu pentru stabili riscurile. Zonele roşii prezintă risc ridicat. Acolo este interzisă amplasarea de construcţii. Clădirile din zona albastră necesită măsuri de protecţie. (...) Documentaţia despre dezastre naturale în Wengen este vastă. Conţine informaţii din secolul al XVIII-lea. Sunt cele mai valoroase date de referinţă.'', a subliniat oficialul local.

În ultimii ani, ambele ţări au instalat staţii de măsurare, care colectează date automat despre temperatură, zăpadă şi condiţiile de vânt. Aceste date oferă nivelul de referinţă pentru buletinul de avalanşă emis în fiecare zi. Şi totuşi, în activităţile în aer liber pe cont propriu, fiecare trebuie să ştie să evalueze riscul. ''Avalanşele sunt mortale, sunt cea mai mare temere a noastră. Oamenii care nu sunt conştienţi de riscul de avalanşă nu vor rezista mult în acest loc de muncă'', mărturiseşte Marie Hiroz, ghid montan. Ghizii oferă consiliere pentru practicanţii de sporturi montane. Marie nu pleacă niciodată la drum fără să pregătească traseul şi să se informeze din buletinele zilnice: ''Trebuie să fii şi vigilent, să reacţionezi rapid. Fiecare detaliu e important''. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: ich.unesco.org