Cleopa Ilie (din botez Constantin) s-a născut la 10 aprilie 1912, în Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani, fiind al cincilea copil din cei zece copii ai familiei Alexandru şi Ana Ilie.

După tradiţie, strămoşii tatălui său erau oieri, originari din Săliştea Sibiului, care, datorită persecuţiilor religioase din secolul al XVIII-lea, au fost nevoiţi să părăsească Ardealul şi să se strămute în Moldova, stabilindu-se în judeţul Botoşani.

În familia părintelui Cleopa, dintre cei zece fraţi ai săi cinci au intrat în mănăstire, la fel şi mama sa.

În 1946, părintele Cleopa a adus-o pe mama sa din satul natal la Schitul Sihăstria, unde era stareţ, pentru a fi închinoviată în obştea mănăstirii Agapia Veche. Mama părintelui a fost tunsă în monahism în anul 1947, sub numele de Agafia. De aici a plecat la Domnul după mai bine de douăzeci de ani, în toamna anului 1968.

Părintele Cleopa a făcut Şcoala primară de şapte clase în satul natal. A intrat frate în Schitul Sihăstria din 1929 şi a fost călugărit la 2 august 1937, primind numele de Cleopa.

La dorinţa protosinghelului Ioanichie Moroi, monahul Cleopa a fost numit egumen interimar al Schitului Sihăstria, în 1942, deşi a fost nevoie să fie adus de la stână pentru că avea ascultare să se îngrijească, alături de alţi doi fraţi, de turma de oi a mănăstirii. În această ascultare a slujit aproape 13 ani, timp în care şi-a făcut singur un program de studiu intens, împrumutând cărţi din biblioteca Mănăstirii Neamţ, unde ascultare de bibliotecar o avea pe atunci monahul Ioan Iacob, cel care va deveni Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

Despre perioada cât s-a îngrijit de oile mănăstirii, părintele Cleopa spunea: "În anii în care am fost cioban la oile schitului, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea în linişte şi singurătate pe munte în mijlocul naturii mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie". (sursa: "Viaţa şi nevoinţele Arhimandritului Cleopa Ilie")

A fost hirotonit ierodiacon (1944) şi ieromonah (1945) şi numit oficial egumen al Sihăstriei în ianuarie 1945.

În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de vieţuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie a devenit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim.

În 1949, arhimandritul Cleopa a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina (1949-1953) şi a plecat acolo împreună cu 30 de călugări din obştea Mănăstirii Sihăstria, în urma deciziei patriarhului Justinian (1948-1977).

De trei ori a fost nevoit să se retragă în Munţii Rarăului din cauza opresiunilor comuniste (1948; 1953-1954 şi 1959-1964).

În toamna anului 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, ca duhovnic al întregii obşti, şi povăţuieşte fără întrerupere atât călugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani, până la 2 decembrie 1998, când şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos.

Părintele Cleopa şi-a împărţit timpul între rugăciune şi misiune, între linişte şi ascultare, între singurătate şi călăuzirea călugărilor şi mirenilor pe calea mântuirii, între nevoinţă pustnicească şi misiune duhovnicească prin predică, scriere de cărţi sfinte, spovedanie, sfătuire şi milostenie, notează arhimandritul Ioanichie Bălan în "Cuvânt înainte" din Volumul I al colecţiei "Ne vorbeşte Părintele Cleopa".

"Părintele Cleopa este şi rămâne un tezaur al spiritualităţii şi Ortodoxiei româneşti. Cu aceeaşi sensibilitate sufletească şi profunzime teologică, pe fond biblic şi patristic, vorbeşte şi filosofilor şi marilor teologi, purtându-i în cele mai profunde taine ale energiilor necreate, precum şi credincioşilor de rând, veniţi ca adevăraţi pelerini din toate colţurile ţării, pe care-i hrăneşte cu cuvântul lui Dumnezeu şi-i adapă din izvorul învăţăturii despre viaţa şi fericirea veşnică", spunea arhimandritul Ioanichie Bălan.

Duhovnicul atât de căutat Cleopa Ilie a fost însă nu numai un trăitor în Hristos, ci şi un mare apărător al adevărului evanghelic şi ortodox.

Între lucrările publicate în timpul vieţii se află "Despre credinţa ortodoxă", Bucureşti, 1981 (reeditată sub titlul "Călăuza în credinţa ortodoxă", 1991); "Predici la praznice împărăteşti şi sfinţi de peste an", Ed. Episcopiei Romanului, 1986; "Predici la Duminicile de peste an", Ed. Episcopiei Romanului. 1990; "Valoarea sufletului", Galaţi, 1991; "Urcuş spre înviere" (predici duhovniceşti), Mănăstirea Neamţ. 1992; "Despre vise şi vedenii", Bucureşti, 1993.

Pe lângă aceste cărţi scrise şi publicate de părintele Cleopa, s-au înregistrat ocazional de credincioşi pe casete o bună parte din sfaturile şi învăţăturile sale duhovniceşti. O parte dintre ele a fost recuperată, fiind publicate parţial în mici volume, pe teme, într-o serie specială intitulată "Ne vorbeşte Părintele Cleopa".

Din faptele şi cuvintele sale de învăţătură:

"De multe ori spunea sfinţia sa ucenicilor: 'Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în inima noastră. Prin toate ne mustră conştiinţa când greşim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la El: Omule, ai greşit. Eu te iert, dar să nu mai faci. Vino la Mine, căci la Mine este izvorul iertării, al iubirii şi al milostivirii! Pune început bun de azi înainte, să nu mai păcatuieşti'.

Dintre toate faptele sale bune, pe lângă rugăciune, post şi linişte, Părintele Cleopa iubea cel mai mult milostenia şi cuvântul duhovnicesc. Nimeni din mănăstire nu era mai blând, mai milostiv şi mai rugător ca Părintele Cleopa şi nimeni nu mângâia pe călugări, pe credincioşi şi pe săraci, ca sfinţia sa, căci avea darul cuvântului şi sfaturile lui se lipeau de inima lor, fiind umbrit de harul Duhului Sfânt.

Spunea adeseori Părintele Cleopa: 'Dacă vrem să mergem drept înaintea lui Dumnezeu, ne trebuie două ziduri până la moarte: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Care sunt acelea? Zidul din dreapta este frica de Dumnezeu, iar zidul din stânga este frica de moarte'.

De asemenea, părintele sfătuia pe fraţi amintindu-le cuvintele marelui duhovnic Vichentie Malău: 'Răbdare, răbdare, răbdare... şi când ţi se va părea că s-a sfârşit, o iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare... Dar nu până la prăşit, ci până la sfârşit'.

Mai zicea Părintele Cleopa că trebuie să avem convingerea ca în fiecare clipă greşim şi nu este nici un moment în care nu mâniem pe Dumnezeu; de aceea nu este clipă când nu avem nevoie de ajutorul Lui.

Altădată spunea fraţilor: 'Izvorul a toată răutatea şi a tot păcatul şi rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de sine, care este iubire neraţională faţă de trup şi este cea mai grea şi mai subţire dintre toate patimile care robesc firea omenească. De aceea Mântuitorul, când a spus să urmăm Lui, a pus această condiţie: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine... Lepădarea de sine este cea mai mare virtute care-1 duce pe om la sfinţenie şi la Rai' ". ("Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan, 2005) (surse: Dicţionarul Teologilor Români, 1996; "Viaţa şi nevoinţele Arhimandritului Cleopa Ilie", Arhim. Ioanichie Bălan, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1999; "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.crestinortodox.ro