SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 noiembrie
Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului
Greco-catolice
Sf. cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu al Constantinopolului; Sf. m. Dasius din Durostorum
Romano-catolice
Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este sărbătorit de Biserică în ziua de 20 noiembrie.
Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut într-una dintre cetăţile Decapolisului, Irinopolis, în Asia Mică. Tatăl lui se numea Serghie şi era un om robit de patimi. Mama sa, Maria, era însă "binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii", care, fiind rădăcină bună, a odrăslit pe acest mare sfânt. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educaţie şi a manifestat o aplecare deosebită spre cele duhovniceşti, frecventând biserica şi studiind dogmele credinţei. Mergea la biserică adeseori şi asculta cu multă luare aminte Psalmii prorocului şi împăratului David, prin care sufletul său se aprindea de dor dumnezeiesc. De multe ori, depărtându-se în loc liniştit, se ruga lui Dumnezeu.
A renunţat la căsătorie şi a intrat în viaţa monahală.
Ajungând într-o mănăstire al cărei egumen era o rudenie a sa, Simeon, arhimandrit peste mai multe mănăstiri, tânărul Grigorie "primea învăţăturile, sfaturile şi îndemnurile către faptele bune, ale unchiului său, precum se aşează pecetea pe ceara cea moale. Pentru aceea a sporit în scurtă vreme în faptele bune şi în nevoinţele monahiceşti. Adică în ascultare, în smerenie, în dreapta judecată, în cunoştinţă, în răbdare, în blândeţe, în dragoste către Dumnezeu şi către aproapele şi, în toate faptele bune, încât s-a făcut iubit tuturor fraţilor mănăstirii, care ca pe un înger a lui Dumnezeu îl socoteau. Iar fericitul Grigorie, cu cât se vedea cinstit de către toţi, cu atât mai mult se smerea, în toate urmând lui Dumnezeu, Celui ce S-a smerit pentru noi, şi ne-a învăţat, zicând: Luaţi asupra voastră jugul Meu, şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima". (Vieţile Sfinţilor)
După un timp, Sfântul Grigorie a început a merge din loc în loc, venind în mijlocul credincioşilor şi încurajându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat şi mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.
În ultimii ani ai vieţii, a rămas la o mănăstire aproape de Tesalonic, fiind hirotonit preot pentru felul în care îşi trăia viaţa. Se spune că sărăcia lui era apostolică şi îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă îşi acoperea trupul. Cu o astfel de petrecere trăind el, atât de mult şi-a curăţit sufletul şi trupul de toate patimile, încât s-a făcut vrednic de preoţie şi a fost hirotonit preot, slujind Sfânta Liturghie cu inima zdrobită şi cu duhul smereniei.
La Tesalonic s-a îmbolnăvit grav, şi, aşa bolnav şi slăbit, a călătorit până la Constantinopol, unde a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la o mănăstire din oraş.
În 1453, când Bizanţul a căzut sub stăpânirea turcească, moaştele Sfântului Grigorie, întregi şi neputrezite, au fost aduse în părţile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, şi le-a dus la Mănăstirea Bistriţa (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.
* Sfântul Mucenic Dasie (Tasius) a fost soldat roman dintr-o legiune care staţiona la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea.
În acele vremuri, în timpul Saturnaliilor, o sărbătoare păgână renumită în Imperiul Roman, exista obiceiul să se aleagă, prin tragere la sorţi, un rege al sărbătorii, care putea să petreacă după cum voia timp de treizeci de zile. După trecerea acestui timp, cel ales rege era sacrificat prin aruncarea în sus şi străpungerea, în cădere, de săbiile ostaşilor.
În timpul Saturnaliilor nu se muncea, aveau loc multe spectacole publice (curse, lupte, gladiatori, circ) şi fiecare cetăţean roman putea să-şi dea frâu liber patimilor şi poftelor.
Dasie, ostaş creştin, a fost ales prin tragere la sorţi să fie rege al Saturnaliilor. El însă s-a socotit ostaş al lui Hristos şi s-a împotrivit îndeplinirii acestui obicei. Pentru că nu a vrut să participe la sărbătoarea romană, Dasie a fost aruncat în temniţă. După multe chinuri, la 20 noiembrie 304, Sfântului Dasie i s-a tăiat capul.
În cetatea Axiopolis (Cernavodă), Sfântul Dasie era sărbătorit de trei ori pe an, în acest loc fiind descoperită o basilică veche, unde acesta era pomenit alături de Sfinţii Mucenici Chiril şi Chindeu.
Moaştele sale au fost duse, mai târziu, la Ancola, în Italia, şi aşezate cu mare cinste în Biserica Sfântului Chiriac, unde se păstrează şi astăzi. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august
Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august
Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 3-7 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru
Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026
Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR













