Postul Naşterii Domnului a fost orânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi spre întâmpinarea şi serbarea marelui praznic al Naşterii cu trup a Mântuitorului. El aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea şi nădejdea venirii lui Mesia - Izbăvitorul.

"Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost instituit în sec. IV-V, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Paşti. Este un post al pocăinţei, dar nu cu aceeaşi intensitate ca Postul Sfintelor Paşti. Nu există în el slujbe speciale cu metanii, nu există un canon de pocăinţă precum Canonul Sfântului Andrei Criteanul pe care îl citim în Postul Sfintelor Paşti. Desigur, orice post ne cheamă la pocăinţă, însă Postul Crăciunului îmbină pocăinţa cu milostenia şi fapta bună, la care ne îndeamnă Evangheliile dinaintea şi din timpul acestui Post. Este un post de pregătire duhovnicească, de curăţire duhovnicească, ca să primim în noi, în peştera trupului nostru şi în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume şi Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viaţa duhovnicească şi dumnezeiască. De aceea, în Catavasii se spune: 'Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!' Programul acestui post este concentrat în cuvintele citate acum, care provin dintr-o predică a Sfântului Grigorie Teologul. Ele au următorul înţeles: Hristos, Care coboară din Ceruri, vrea să coboare în sufletele noastre, să ne lumineze viaţa noastră şi să ne ridice pe noi la viaţa duhovnicească sau cerească", spune Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Cuvânt despre Postul Naşterii Domnului.

Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit postul din luna a zecea.

Dar la început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Aşa, de exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul Local din Constantinopol, ţinut în anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte.

Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.

După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Aşa şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile şi se învrednicesc să primească între ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară. După alţi tâlcuitori ai cultului, Postul Naşterii mai simbolizează şi noaptea întunecoasă a Vechiului Testament.

Ca fel de postire, Postul Naşterii Domnului este de asprime mijlocie (ca şi cel al Sfinţilor Apostoli).

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul al IX-lea (orele 15.00-16.00) când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte afară de perioada dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru.

Dacă lunea, marţea sau joia cade serbarea unui sfânt cu doxologie mare se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn şi vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri şi vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin. Dezlegare la peşte se dă, de asemenea, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul al IX-lea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri în Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). În alte părţi se ajunează în această zi până la răsăritul Luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit Naşterea Domnului.

Această ajunare aminteşte totodată de postul ţinut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire, la Liturghia săvârşită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile, care în prezent se săvârşeşte dimineaţa). (surse: "Liturgica Generală", pr. prof. dr. Ene Branişte, 2002; https://patriarhia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)